Previous chapter

Rezumat video – aprilie 2007

Iubiţi fraţi şi surori, sunt fratele Frank şi vă salut din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Nădăjduiesc că sunteţi bine… Avem în urma noastră iarăşi, un sfârşit de săptămână minunat, au venit oameni din întreaga Europă şi din diferite părţi ale pământului – din Canada, Africa, Maroc, de pretutindeni – ca să fie cu noi, ca să împărtăşească Cuvântul lui Dumnezeu cu cei aleşi.

Am citit multe versete şi noi toţi credem că revenirea lui Hristos este iminentă, şi credem de asemenea că mesajul ceasului răsună, aşa cum i-a fost spus fratelui Branham: „Mesajul dat ţie va premerge a doua venire a lui Hristos”.

Am vorbit de asemenea despre slujba fratelui Branham. Eu am fost sub influenţa predicilor şi adunărilor fratelui Branham din 1947, 1948, pe care le-am ascultat. Am fost copleşit când am auzit ce lucruri a făcut Dumnezeu mai ales la începutul slujbei lui. Fratele Branham s-a referit deseori la chemarea lui, la însărcinarea lui. Aşa cum lui Moise i s-au dat două semne, şi fratelui Branham i-au fost date două semne.

Noi credem că el a fost acel profet făgăduit în Mal. 4, confirmat de Domnul nostru în Mat. 17.11 şi Marcu 9.12. Iubiţilor, ceea ce mă face să sufăr este faptul că atâtea tâlcuiri diferite sunt prezentate în cadrul mesajului acestui ceas, cu impresia că „asta a spus profetul”. Dar nici o tâlcuire nu este originalul – fie că este vorba de Scriptură, fie că este vorba de mesaj. Şi noi trebuie să avem mare grijă să nu folosim greşit versete biblice sau afirmaţii ale fratelui Branham.

Ne-am referit la ceea ce scrie în 1 Cor. 15 – unii pretindeau că nu există înviere, alţii botezau pentru cei morţi pentru că ei credeau în înviere. Am vorbit şi despre ceea ce a scris apostolul Pavel lui Timotei, şi anume că sunt unii care spun că învierea deja a şi trecut, şi aşa mai departe.

Iubiţilor, astăzi este 2 aprilie 2007. Acum exact 45 de ani, în 2 aprilie 1962, tot într-o luni, am auzit glasul Domnului Dumnezeu pentru prima oară în viaţa mea. Şi aşa cum a putut să spună apostolul Pavel că Domnul i-a vorbit în limba lui maternă, în evreieşte, pot spune şi eu că acelaşi Domn mi-a vorbit în limba mea maternă, în germană. Cunoaşteţi cu toţii mărturia mea… în 3 decembrie 1962, tot într-o luni, fratele Branham a confirmat chemarea pe care am primit-o eu din partea Celui Atotputernic, şi chiar a repetat cuvânt cu cuvânt ceea ce mi-a vorbit Domnul, şi s-a referit la hrana duhovnicească care este Cuvântul făgăduit pentru timpul acesta. Şi el a spus că mesajul se află pe benzile înregistrate, şi este hrana pe care eu urma s-o depozitez. A mai spus, de asemenea: „Frate Frank, aşteaptă cu împărţirea hranei până ce vei primi şi restul”.  Această parte n-am înţeles-o. Discuţia a continuat, şi fratele Branham mi-a spus mai multe lucruri care m-au surprins, lucruri pe care el, ca om, n-avea de unde să le ştie. Dar partea importantă a fost „…aşteaptă cu împărţirea hranei până ce vei primi şi restul”.  Ca să scurtez:

După înmormântarea fratelui Branham din 11 aprilie 1966, la care am luat parte, când m-am întors la camera mea de hotel, [de data aceasta] nu un glas pe care să-l pot auzi cu urechile, ci în inima mea a vorbit: „Acum a sosit vremea ta, ca să dai hrana care a fost depozitată”. Deci, chiar după ce fratele Branham a fost luat ca să fie cu Domnul, a început această slujbă. Mai înainte ca acest lucru să fi trecut prin mintea cuiva, Dumnezeu hotărâse lucrurile. Astfel am început să duc mesajul până la marginile pământului, încă de pe atunci în ţările vest şi est europene, până în India, în multe ţări din lumea întreagă.

Eu nu ştiu dacă mai este altcineva care să fi primit o chemare directă la slujbă – n-am auzit niciodată lucrul acesta – dar eu pot să mărturisesc în prezenţa Dumnezeului Atotputernic acum, şi la scaunul de judecata al lui Hristos, că eu, fratele Frank, l-am iubit pe fratele Branham, îl iubesc pe Domnul, iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, iubesc mesajul acestui ceas, şi nu este adevărat ceea ce spun mulţi [oameni],  şi anume că „fratele Frank îl corectează pe profet”, sau Scriptura. Eu n-o fac. Eu doar mă simt călăuzit să corectez tâlcuirile (răstălmăcirile), să le atac. Nu le pot suporta! Pur şi simplu nu le pot suporta. Eu sunt rânduit să predic Cuvântul. Aceasta a fost însărcinarea mea, primele cuvinte pe care le-a vorbit Domnul: „Robul Meu, timpul tău pentru acest oraş se va sfârşi în curând: Te voi trimite în alte oraşe ca să predici Cuvântul Meu.” Eu dispreţuiesc răstălmăcirile Scripturii şi ale mesajului. Eu fac precum profetul Ezechiel: mănânc sulul, mănânc Cuvântul, mănânc mesajul. Iar după aceea, împărtăşesc Cuvântul lui Dumnezeu cu oamenii.

Iubiţilor, noi am citit multe versete, după cum am spus, de asemenea în mod deosebit Apoc. 22.12: „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”.  Apoi v. 17: „Şi Duhul şi Mireasa zic: "Vino!"”. Aici nu scrie „biserica”, ci „Mireasa”. „Şi Duhul şi Mireasa zic: …”. Ne aflăm acum în ultima parte, putem spune „în epoca Miresei”. Şi numai cei ce sunt o parte a Miresei vor asculta cuvintele Mirelui, vor asculta mesajul ceasului, vor crede Cuvântul făgăduit pentru vremea aceasta, şi vor avea parte de ceea ce lucrează Dumnezeu acum.

Eu aştept lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt, care să strângă Mireasa, în fiecare ţară, în fiecare oraş, căci venirea Mirelui este aproape.

Rugaţi-vă pentru mine, după cum şi eu mă rog pentru voi. Şi rugăciunea mea este ca binecuvântările Dumnezeului Atotputernic să se odihnească peste voi, în Numele sfânt al lui Isus. Amin.  

Next chapter