Noi ne-am gândit la acest verset în care DOMNUL nostru a spus: „Bucuraţi-vă! Nu vă bucuraţi pentru că dracii vă sunt supuşi, ci bucuraţi-vă mai degrabă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri”. Despre asta este vorba. Fiţi bineveniţi în Numele scump al DOMNULUI nostru! [cântări] În curând noi vom fi acolo, la DOMNUL. Mai cântăm cântarea 343, după care fratele Graf ne va aduce un cuvânt. [ Fratele Graf citeşte din Filipeni 3.9-16] Doresc să îi salut încă o dată pe toţi din inimă în Numele DOMNULUI nostru, în special pe cei care sunt aici poate pentru prima dată. Cine este aici pentru prima dată? Ridicaţi-vă mâinile. Da, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mulţumesc. DOMNUL să vă binecuvânteze! Noi îi salutăm pe toţi care ascultă şi văd în direct în întreaga lume, în mod deosebit pe prietenii noştri din Canada şi peste tot unde sunt ei. DOMNUL să îi binecuvânteze pe toţi împreună cu noi.

Avem o cerere specială a fratelui Kupfer şi a soţiei lui ca să ne rugăm pentru ei. Mai avem şi alte cereri pe care le vom aduce DOMNULUI în credinţa şi convingerea că Dumnezeu va asculta rugăciunea. În această rugăciune îi vom include şi pe fratele Freddy A., pe sora Wolf, pe fratele Russ şi pe alţii care sunt bolnavi, care au greutăţi. Voi ştiţi că fratele Russ este în spital şi nu îi merge prea bine. Dar vineri l-am vizitat, el s-a putut ridica. Totul era normal, vorbea. Noi Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru intervenţia Lui vizibilă prin care l-a atins pe fratele nostru. Toate celelalte cereri diferite le vom aduce în faţa DOMNULUI. Ne ridicăm pentru aceasta.

Tată ceresc, a fost o dorinţă deosebită ca noi să Îţi aducem aceste cereri. S-a spus că dacă ne rugăm în acest loc, Tu ne asculţi din cer şi că Tu răspunzi şi că atingi pe fraţii şi surorile noastre, ca Tu să le dai sănătate, să îi vindeci, să îi eliberezi. Tu eşti acelaşi Dumnezeu ieri, azi şi în toată veşnicia. DOAMNE iubit, adu printre noi zilele Bibliei, confirmarea Cuvântului şi a prezenţei Tale în Biserică. Ţie să Îţi fie încredinţate toate lucrurile şi Tu să ai calea Ta cu noi toţi, în Numele sfânt al lui Isus Hristos. Amin. Puteţi să vă aşezaţi. Vă transmit salutări din Guadelupe, Haiti, Martinica. De asemenea, saluturi deosebite din Lima, Peru. A fost o călătorie foarte obositoare, aerul e foarte umed acolo, în Caraibe. Pentru noi este aproape insuportabil, dar DOMNUL a dăruit harul Său într-adevăr şi în cea mai mare dintre adunări am avut aproape 3000 de oameni, în Port de France. Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că Cuvântul Său îndeplineşte scopul cu care a fost trimis. El străbate toată ţara. În ţară sunt fraţi care pot da Cuvântul altora, după ce l-au primit. Apoi, ei împart hrana duhovnicească.

În ultimii ani, în aceste ultime adunări, la Port de France, am trăit ceva de neuitat. Deodată, după ce am încheiat, mai mult de 100 de fraţi şi surori au venit pe platformă, m-au strâns în braţe şi la pieptul lor şi nu ştiam ce mi se întâmplă. De repetate ori, am auzit aceste cuvinte în limba franceză: „Dumnezeu să te binecuvânteze, suntem fericiţi că exişti!”. Era o mare binecuvântare şi o solidaritate frăţească, o dragoste şi o unitate foarte strânsă, vizibilă, pe care o puteai simţi. Eu nu am mai văzut asta niciodată. Dumnezeu a dăruit mult har şi a deschis ochii multora, a deschis inimile şi a acordat, prin harul Său, descoperirea Cuvântului Său.

În ce priveşte semnele timpului, nu avem timp să vorbim, căci avem lucruri mult mai importante de făcut. O privire rapidă în Israel ne arată încă o dată că timpul este foarte, foarte înaintat. Yasser Arafat ştia deja din 1959 ce urma să se întâmple cu această mişcare pe care a fondat-o în Kuweit. Hamas ştia deja în 1987, când a fost fondată mişcarea, care era scopul ei. Declaraţia directă era distrugerea Israelului. Declaraţia lor directă a fost distrugerea Israelului. Noi ştim că Dumnezeu a ales Israelul prin Avraam, Isaac şi Iacov fără a ţine seama că drumul poporului Său va fi dificil, că poporul Israel trebuia să treacă prin tot felul de greutăţi.

Alegerea, chemarea şi promisiunile lui Dumnezeu rămân pentru toată veşnicia. Toţi ştim – şi vom citi imediat – că Dumnezeu se va întoarce la Israel, la Biserică şi apoi la Israel. Noi am auzit toţi despre Tony Blair care a revenit în biserica catolică. În al treilea week-end din mai, fratele Schmidt şi cu mine am fost în Belarus şi am citit în ziarul Pravda, care înseamnă adevăr în toate limbile slave, că Putin a distribuit icoane şi statuete ortodoxe ale Mariei, şi sub ochii lumii întregi a sărutat icoana Mariei primită din mâna acestui înalt personaj religios şi s-a dus în biserică. Apoi scria cu litere mari „după 80 de ani de separare avem din nou unitatea”. Noi remarcăm că totul este în proces de unire sub Roma.

Fraţi şi surori, Putin sărută icoana Mariei, iar Blair se întoarce în biserica catolică. Noi observăm cu durere cele ce se întâmplă pentru că toţi aleşii din toate popoarele şi limbile, din toate naţiunile, din toate bisericile şi bisericile libere trebuie să fie chemaţi să iasă înainte ca această unire să aibă loc în totalitate sub Roma. Noi ştim că toate religiile sunt în procesul de unire sub Roma, iar sub Hristos se uneşte ceata răscumpărată prin sângele Mielului, El Capul şi noi mădularele. Aproape toţi – şi nici nu pot să o exprim – se unesc sub papalitate. Şi aşa cum ei se unesc sub papalitate, toţi credincioşii trebuie să se unească sub Hristos, Capul Bisericii, şi să se supun rânduielii divine în Biserică prin harul lui Dumnezeu.

Aş vrea să mai fac o comparaţie. Voi aţi citit cu siguranţă că fiul lui Billy Graham, Frankly, a construit un muzeu cu suma de 20 de milioane de dolari şi a expus toate etapele slujbei lui Billy Graham. Soţia lui, Ruth, care a murit acum câteva zile, a spus: „Nu e altceva decât un mare circ!”. Oamenii sunt pe cale să îşi ridice statui şi simboluri. Dar ce face Dumnezeu? Azi nu e vorba despre ce a făcut un evanghelist sau un carismatic, ci e vorba despre ce face Dumnezeu prin slujba pe care a promis-o, despre ce face Dumnezeu în Biserică. Toţi ştiţi că fratele Branham nu a primit o slujbă care să sfârşească într-un muzeu, ci o slujbă divină pentru Biserica Dumnezeului Celui Viu şi astfel Biserica este rezultatul slujbelor pe care Dumnezeu le dă. La ce îi foloseşte lui Billy Graham să fie cunoscut şi văzut în lumea întreagă, dacă dintr-o dată vine cu această învăţătură că Satan va fi mântuit, că toţi vor fi mântuiţi şi că toţi oamenii, chiar şi Diavolul va fi mântuit? Cui îi foloseşte învăţătura mântuirii universale?

Fraţi şi surori, am menţionat asta pentru a vă arăta că doar chemările şi trimiterile care ies din gura lui Dumnezeu sunt slujbe care vor rămâne în Cuvânt de la început până la sfârşit. Nu a fost niciun apostol, niciun proroc care într-o zi să fi ieşit din adevăr şi să fi răstălmăcit lucrurile. Toate slujbele date de Dumnezeu, toţi cei aşezaţi de Dumnezeu, tot ce a fost învăţat, predicat şi făcut a fost şi este în acord total cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aici ne gândim la slujba fratelui Branham. Noi ne bucurăm de faptul că Dumnezeu ne-a deschis ochii şi că putem avea parte directă la această slujbă. Asta e dovada că noi nu umblăm fără Dumnezeu şi că El nu lucrează fără noi, ci că a avut loc o întâlnire între Dumnezeu şi noi, aşa cum sună cântarea „cum Dumnezeu ne întâlneşte în Cuvântul Său”. Dumnezeu a vorbit direct cu noi prin Cuvântul Său, iar Cuvântul a devenit o descoperire în inima noastră.

Acum vom citi 2-3 versete care ne vor aduce ceva în faţa ochilor, în deosebi pentru fraţii şi surorile noastre care au greutăţi trupeşti. Nu ştiu cum, dar deodată mi-a venit în inimă Isaia 37. Citim de la v. 16 şi 17: „DOAMNE al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul! DOAMNE, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! DOAMNE, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib ca să batjocorească pe Dumnezeul cel viu!”. Am citit aceste versete doar pentru o comparaţie şi pentru că nu trebuie să luăm seama la ce spun oamenii, la ce spun medicii. Medicii nu au ultimul cuvânt, ci Dumnezeu are ultimul cuvânt. Apoi, în Isaia 38 avem dovada că Dumnezeu a ascultat rugăciunea într-un timp scurt, chiar în aceeaşi zi.

Aici, în Isaia 38 de la v. 1 până la 5 ni se vorbeşte despre prorocul Isaia care a fost trimis la Ezechia pentru a-i spune să-şi pună casă în rânduială, să se pregătească căci va muri. „Puneţi casa în rânduială, căci vei muri şi nu vei mai trăi!”. La sfârşitul v. 1, vă rog luaţi aminte la aceste cuvinte: „căci vei muri şi nu vei mai trăi” (În germană scrie că „nu vei fi vindecat”). Asta suna definitiv, hotărât! Nu, nu încă. V. 2: „Ezechia s-a întors cu faţa la perete, şi a făcut DOMNULUI următoarea rugăciune: „DOAMNE, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!”. Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi”.

A fost o rugăciune făcută cu o inimă frântă, cu multe lacrimi, adusă în faţa lui Dumnezeu. Şi în momentul următor, judecata a venit. Citim în v. 4: „Atunci cuvântul DOMNULUI a vorbit lui Isaia astfel: „Du-te şi spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte DOMNUL, Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele vieţii tale”. Să ne aducem înaintea ochilor prima exprimare, primul cuvânt, care a fost un Aşa vorbeşte DOMNUL, „spune-i lui Ezechia: „vei muri şi nu vei mai fi vindecat”! Apoi a urmat rugăciunea, rugăciunea însoţită de multe lacrimi care a atins tronul lui Dumnezeu, după care a ieşit cuvântul: „Aşa vorbeşte DOMNUL, Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele vieţii tale”. E ceva puternic! Eu aş dori ca toţi iubiţii noştri fraţi şi, de asemenea, toţi ceilalţi, care au probleme şi necazuri trupeşti să îşi pună în această după-amiază încrederea lor în DOMNUL. Chiar dacă medicul îţi spune că vei muri şi că vei mai avea doar câteva zile de trăit, Aşa vorbeşte DOMNUL va ieşi: „Tu vei trăi şi eu îţi voi prelungi zilele”. Isaia 38 de la v. 15: „Ce să mai spun? El mi-a răspuns (în germană: „El mi-a dat promisiunea şi a împlinit-o!”). Prima nu a fost o promisiune. Prima a fost anunţul că va muri, dar a doua a fost o promisiune şi cu promisiunea răspunsul a venit. Împreună cu răspunsul a venit şi vindecarea. Aţi înţeles voi asta? Prima dată a fost anunţul că el va muri şi că nu va mai fi vindecat, iar apoi a venit promisiunea: „Am auzit rugăciunea ta, am văzut lacrimile tale, tu vei trăi şi îţi voi prelungi viaţa cu cincisprezece ani”. Aceasta este diferenţa între una şi cealaltă: în promisiuni se odihneşte binecuvântarea, prin promisiune răspunsul vine peste noi şi se descoperă în viaţa noastră.

Apoi, Ezechia, cu inima plină de bucurie, a putut spune, aşa cum am citit în v. 15: „Ce să mai spun?”. El a mulţumit DOMNULUI, putea scoate strigăte de bucurie căci DOMNUL îşi împlinise Cuvântul, a împlinit ce a făgăduit. Ascultaţi încă o dată: „El mi-a dat făgăduinţa Lui şi a şi împlinit-o”. Nu doar a dat o făgăduinţă, ci a şi împlinit-o. Apoi, acest om al lui Dumnezeu spune: „Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel. DOAMNE, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă”. Aici este partea importantă: ne este arătat că atunci când Dumnezeu dă o făgăduinţă, aceasta trebuie să se împlinească. Nimeni nu poate să o împiedice. Suntem din nou la toate promisiunile pe care le-a dat Dumnezeu.

Haideţi să aruncăm o privire asupra câtorva texte biblice din Vechiul şi Noul Testament. O comparaţie între Israel şi Biserică. De repetate ori, trebuie să gândim că promisiunile date pentru Israel şi care se vor împlini, Dumnezeu le transferă spre Biserică, şi tot ce ne-a promis, va face prin harul Său. Zaharia 8, de la 1 la 3: „Cuvântul DOMNULUI oştirilor a vorbit astfel: „Aşa vorbeşte DOMNUL oştirilor: am o mare râvnă pentru Sion şi sunt stăpânit de o râvnă plină de mânie pentru el”. Şi acum urmează Aşa Vorbeşte DOMNUL. „Aşa vorbeşte DOMNUL oştirilor: „Am o mare râvnă pentru Sion şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema „Cetatea cea credincioasă” şi muntele DOMNULUI oştirilor se va chema „Muntele cel sfânt”. Aici avem o promisiune. Toţi ştiţi cu exactitate că Dumnezeu veghează asupra Cuvântului şi promisiunilor Sale pentru a le împlini atunci când timpul soseşte.

Aici, în Zaharia 8.9 scrie: „Aşa vorbeşte DOMNUL oştirilor: „Întăriţi-vă mâinile, cei ce auziţi astăzi aceste cuvinte din gura prorocilor, care au vorbit în ziua când s-a pus temelia Casei DOMNULUI oştirilor, când s-a început să se zidească Templul!”. Promisiunea din gura prorocilor! Dumnezeu nu a vorbit doar printr-un proroc. Dumnezeu a dat făgăduinţe dinainte, în Vechiul Testament, iar noi avem harul să vedem cu ochii noştri cum împlineşte Dumnezeu făgăduinţele date prin gura prorocilor. Apoi, aşa cum am auzit deja în cuvântul de introducere, noi trebuie să uităm lucrurile din urma noastră, lucrurile care îi privesc pe alţii, lucrurile care s-au petrecut aici şi dincolo sau ce a făcut cineva. Noi uităm toate acestea. Pentru noi Biserica este importantă

Dragi fraţi şi surori, noi privim la ţinta pe care trebuie să o atingem, legată de premiul chemării cereşti, mergem înainte şi menţinem această ţintă înaintea ochilor până la sfârşit. Am citit: „mă întorc în Sion şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului”. Zaharia 8.3. Acum să facem puntea spre Noul Testament a acestui text din Zaharia 8. Mergem în Evrei 12.22: „Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi de Isus, mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”.

Cuvântul DOMNULUI, conform Isaia 2, a ieşit din Ierusalim iar învăţătura de pe muntele Sionului. De câte ori trebuie să o mai spunem? Revărsarea Duhului Sfânt a avut loc în odaia de sus, pe muntele Sionului, la Ierusalim. De câte ori nu am auzit-o? DOMNUL a spus-o şi în timpul cinei, în odaia de sus, unde erau adunaţi cei 120 şi acolo a avut loc revărsarea Duhului Sfânt, Biserica s-a format, iar Cuvântul adevărat a ieşit din Ierusalim, iar învăţătura adevărată, de pe muntele Sionului. Şi aici scrie…Ştim că Pavel a scris în epistola adresată evreilor: „voi, Biserica, v-aţi apropiat de muntele Sionului, v-aţi întors la învăţătură, la Cuvânt, la Biserica primară, la învăţătura pe care Dumnezeu a dat-o la început, prin inspiraţie, în ziua întemeierii Bisericii noului legământ”.

Dragi fraţi şi surori, nu vreau să fac aici nişte afirmaţii, dar pe timpul construirii celui de-al doilea Templu, lipsea ce era pe pieptul lui Aaron, pieptarul lui. Lipsea „lumina şi desăvârşirea”. Din acest motiv a fost dată porunca că trebuia ca înainte ca cineva să vină şi să aibă dreptul să-L slujească pe DOMNUL prin predicare…Scrie în Ezra 2.63: „şi dregătorul le-a spus să nu mănânce lucruri prea sfinte, până când un preot (era cineva care avea dreptul) va întreba pe Urim şi Tumim”. Putem citi mai multe versete biblice în paralel pentru a arăta că Aaron purta pe pieptul lui, pe inima lui, cele 12 seminţii ale lui Israel şi că toate uneltele de aur, de argint şi vasele au fost aduse din Babilon înapoi la Ierusalim. Doar pieptarul nu a fost adus. Citim în Ezra 5.15: „şi i-a zis: „Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim, şi să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era”. Totul era acolo. Temelia era acolo, Casa DOMNULUI era acolo. Uneltele de aur şi argint erau acolo, toate au fost aduse înapoi, după cum am citit. Dar cel care merge în Noul Testament, în Evrei, va vedea ce se găsea în Locul Prea Sfânt. Şi despre asta este vorba acum. Nu exista, nu era încă acolo.

În Evrei 9 avem descrierea lucrurilor ce se găseau în Locul Prea Sfânt. Evrei 9 cu 1 şi 3. Citim v. 3: „după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul Prea Sfânt”. El avea un altar de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană…”. Aici avem descrierea tuturor lucrurilor din Locul Prea Sfânt. Pentru mine punctul important este următorul: Templul a putut fi construit, chiar pe temelia veche, toate uneltele erau pe locul lor originar, dar partea supranaturală nu avusese loc încă şi nu se descoperise. Voi ştiţi că supranaturalul avea loc în momentul în care lumina strălucea. Era o acţiune supranaturală. Lumina de pe pieptar strălucea. Când era ceva vestit, predicat, dacă era adevărat, în acel moment avea loc acţiunea supranaturală, iar lumina strălucea. Din acest motiv pieptarul se numea „lumină şi desăvârşire”.

Lumina supranaturală confirma în mod vizibil că ceea ce a fost predicat era de la Dumnezeu. Dacă venea cineva şi spunea: „aşa vorbeşte DOMNUL” – fiecare poate să spună asta – pieptarul rămânea întunecat. Trebuia pus deoparte, trebuia uitat tot ce era învăţat, căci nu era de la Dumnezeu, nu vorbea în Numele DOMNULUI, nu era dintr-o trimitere divină. Ei ştiau foarte exact că în zilele lui Moise legitimarea era de la Dumnezeu. Nu era lucrarea unui om. Aaron putea purta pieptarul cu cele 12 pietre preţioase care reprezentau cele 12 seminţii ale lui Israel, dar răspunsul nu putea veni de la Aaron, ci lumina, confirmarea venea de la Dumnezeu.

Fraţi şi surori, despre asta este vorba acum, nu doar despre lucrurile exterioare, ca toate să fie aduse în starea de la început, ci trebuie ca Dumnezeu să dea confirmarea Lui din ceruri, în mod supranatural, prin har, ca Biserica să trăiască această confirmare divină. Aşa vom şti că DOMNUL Dumnezeu este prezent.

Haideţi să revenim repede la ultimii 100 de ani. În ultimul secol, Duhul lui Dumnezeu a fost revărsat. Se pretinde pe drept că toate cele 9 daruri ale Duhului au fost restituite şi au revenit în Biserică prin revărsarea Duhului Sfânt, dar pieptarul, învăţătura celor 12 apostoli nu au fost restituită. Şi asta trebuie să o vedem prin comparaţie cu Vechiul Testament. Mergem la Fapte 15 unde s-a adus vorba despre tăierea împrejur şi multe alte lucruri. A avut loc o discuţie, după care Biserica, apostolii şi bătrânii s-au adunat. Apoi scrie că a fost decizia Duhului Sfânt şi a lor. Dumnezeu este Cel care dă răspunsul şi după asta vine adăugarea: „cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor”. Asta este. Aici trebuie să ne întoarcem. Tot ce învăţăm noi azi să fie în acord cu toţi prorocii. Să fie un acord total cu toţi prorocii şi toţi apostolii, cu tot ce a fost scris în Vechiul şi Noul Testament, să fim în acord, în armonie totală şi desăvârşită, prin harul lui Dumnezeu.

Haideţi să mergem şi la Fapte 4 şi să citim 2-3 versete care ne prezintă cât de important este ca temelia să fie aşezată în mod corect. Citim în Fapte 4.11 şi 12. E vorba despre DOMNUL nostru Isus Hristos: „El este piatra lepădată de voi zidarii care a ajuns să fie pusă în capul unghiului…”. Cei care zideau au respins piatra scumpă din capul unghiului, s-au poticnit în ea, dar conform Zaharia 4 piatra unghiulară e şi piatra de încheiere. El e Alfa şi Omega. El e Cel dintâi şi, în acelaşi timp, Cel de pe urmă.

În 1 Petru 2 vedem că apostolul a scris în legătură cu aceste lucruri. Aici sunt mai multe expresii foarte, foarte importante. În 1 Petru 2 de la v. 5: „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. Nu era vorba doar despre ce scria Pavel în 1 Corinteni 3 „eu am pus temelia şi nicio altă temelie nu poate fi pusă…”. Temelia este un lucru important, dar după asta vine construcţia, El, piatra din capul unghiului, iar noi, pietrele vii, suntem zidiţi pe această temelie pentru a forma un lăcaş duhovnicesc al lui Dumnezeu, prin Duhul, pentru a aduce jertfe duhovniceşti într-o armonie spirituală, în acord total cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a putea primi confirmarea divină, răspunsul divin. Recitesc 1 Petru 2.5: „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. Apoi „sărim” la v. 7: „Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului şi „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea pentru că n-au crezut Cuvântul [ „nu au fost ascultători” , în germană] şi la aceasta sunt rânduiţi”. Şi aşa şi este. Cel ce rămâne în neascultare e hotărât pentru a se lovi. Cel care nu se supune lui Dumnezeu şi Cuvântului Său se va poticni de tot ce face Dumnezeu. Cel care este ascultător şi credincios şi merge pe calea lui Dumnezeu, nu se poate poticni de ce face Dumnezeu, ci ca piatră vie el poate fi zidit. Apoi noi ne putem accepta fără nicio greutate unii pe alţii precum ne-a primit Dumnezeu în Hristos şi putem fi o parte din acest templu, din această casă duhovnicească unde suntem zidiţi pentru a aduce jertfe duhovniceşti.

Mai sunt două versete biblice care ne arată o dată în plus temelia aşezată. Unul e în 1 Corinteni 3. 10: „După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra”. Nu e vorba doar de a zidi, ci şi de a avea grijă cum zideşti. La acest cuvânt putem adăuga cuvântul din 2 Tim. 2 pentru a ne aduce înaintea ochilor faptul că aceasta trebuie să fie temelia pe care Dumnezeu Însuşi a aşezat-o. Aşa ne putem întoarce din nou la original. În 2 Tim. 2.19: „Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită…”. Pavel spunea că a pus temelia. Solomon a făcut totul după măsurile pe care i le-a dat Dumnezeu. Moise a făcut totul după modelul care i-a fost arătat pe muntele sfânt. Din această cauză, aici, Hristos este piatra din capul unghiului, şi Pavel spune că a pus temelia şi un altul zideşte, dar nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care este Isus Hristos. Şi aici, este subliniat că temelia a fost pusă de Dumnezeu. Citim din 2 Tim. 2.19: „Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită…”.

Înainte, el descrie situaţia lui Imeneu şi Filet, apoi în capitolul 3, cea a lui Iane şi Iambre şi a altor persoane. El reglează conturile cu nişte fraţi care au ieşit, care au deviat de la cale, care au venit cu răstălmăciri ale Scripturii şi au părăsit Scripturile. Şi după asta, omul lui Dumnezeu, mandatat de Cel Prea Înalt, fără să bage în seamă ce fac aceşti oameni, Imeneu şi Filet, ce spun şi învaţă aceşti oameni, fără să ţină seama de aceste răstălmăciri, el spune că „temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită” în ciuda tuturor acestor răstălmăciri. DOMNUL îi cunoaşte pe ai Lui şi oricine rosteşte Numele DOMNULUI să se depărteze de fărădelege. Adevărul rezistă în ciuda tuturor răstălmăcirilor.

Dragi fraţi şi surori, nu ştiu dacă aceasta se potriveşte aici, dar mie mi se fac mari reproşuri de către 80% din cei care pretind a crede Mesajul – poate exagerez, poate e mai puţin – ei îmi reproşează că nu cred că DOMNUL a revenit în 1963. Acesta este cel mai mare reproş care mi se face. Toţi cei care călătoresc în lumea întreagă şi duc confuzia peste tot…Cum aş putea crede că DOMNUL a revenit în 1963? În 28 februarie deschiderea peceţilor nu avusese loc încă. Ea a avut loc doar în martie. Şi doar pentru că fratele Branham a spus o singură dată că al şaptelea înger va fi pe pământ în momentul acestei veniri…Dar nu e revenirea lui Isus Hristos. Vă rog, trebuie să facem deosebire între aceste lucruri. Eu nu o spun pentru mine. Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am avut marele privilegiu – Dumnezeu a condus lucrurile în acest fel – că din 1955 până la plecarea lui acasă, am urmărit această slujbă fără întrerupere.

Eu am auzit lucruri chiar din gura fratelui Branham. De exemplu, dacă el vorbeşte despre cele şapte tunete, el se referă la acel mare eveniment din 28 februarie 1963. Şi îmi aduc aminte perfect cum el a bătut în amvon de şapte ori – de fapt de şase ori, a şaptea oară nu a mai bătut, dar a vrut să bată de şapte ori – şi a spus că evenimentul cu tunetele a fost atât de puternic - şi a bătut de şase ori în amvon – şi se referea la apariţia DOMNULUI în nor. Când s-a întâmplat asta, al şaptelea înger era pe pământ. Ce mai vor fraţii de la mine? Ei trebuie să se pocăiască, să se schimbe sau mai bine să stea acasă şi să lase poporul lui Dumnezeu în pace şi să înceteze să îl mai rătăcească, să respecte Cuvântul lui Dumnezeu şi să se supună rânduielii divine.

Dumnezeu nu mai vrea confuzie şi amestec, ci vrea să ne arate întreaga construcţie şi, în mod special, în legătură cu călătoria în Caraibe şi America de sud, am ascultat a şaptea sau a opta oară predicile fratelui Branham de la începutul anilor ΄60. M-a umplut de bucurie faptul că acest om al lui Dumnezeu mi-a încredinţat şi mi-a spus lucruri pe care nu le-a mai auzit nimeni. Fratelui Branham i-a fost confiscat paşaportul. El mi-a spus personal că nu mai avea dreptul să părăsească ţara. I s-au cerut 40 300 de dolari. Şi cum toate cecurile erau pe numele lui şi erau semnate de el, deşi pusese toate cecurile în conturile misiunii, s-a dorit să i se impute că el a folosit aceşti bani pentru el însuşi. Fratele Branham mi-a spus personal că fratele Sothmann şi-a vândut ferma sa din Canada. Fratelui Branham i s-au cerut 40000 de dolari. El a spus în public, cu toată deschiderea, în acea predică, că ei doreau ca el să plătească impozitul pentru 16 ani şi o explica în toate amănuntele. Fratele Branham mi-a spus asta în decembrie 1962. Dar nu doar asta. Eu nu o spun pentru mine. Nu e nevoie să o fac. Dar Dumnezeu a vrut ca după plecarea Acasă a fratelui Branham, acest Mesaj clar precum cristalul să fie dus în întreaga lume. Pentru mine este o durere că mereu şi mereu apar noi răstălmăciri, noi direcţii, noi divizări. Pentru mine este dureros.

Voi citi Efeseni 4 pentru a arăta că slujbele pe care le-a pus Dumnezeu în Biserică nu au produs niciodată vreo diviziune, ci întotdeauna au slujit la zidirea şi unirea Bisericii. O mai spun o dată aici, înaintea lui Dumnezeu, înaintea voastră şi înaintea lumii întregi: este loc pentru fiecare slujbă pe care a aşezat-o Dumnezeu în Biserică, e loc pentru fiecare frate care a primit o chemare de la DOMNUL. Aici este o platformă, la Krefeld este o platformă. În toată lumea este o platformă. Cel ce are o slujbă de la Dumnezeu, să o facă şi toţi ne vom bucura din toată inima. Dar o slujbă nu lucrează împotriva alteia, ci lucrează împreună cu cealaltă, şi aşa cum spune Scriptura, dacă un mădular se bucură, toate mădularele se bucură. Dacă cineva este evanghelist, să aducă Evanghelia. Dacă cineva are o chemare ca să înveţe, să înveţe. Indiferent ce este, să se facă.

Citim din Efeseni 4, aceste versete minunate începând cu v. 1: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru DOMNUL, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste ”. Fratele Graf poate să îşi aducă aminte de această propoziţie: „dragostea frăţească nu trebuie să fie rănită niciodată”. Dragostea de fraţi este coroana pe care Dumnezeu ne-a dat-o după dragostea în general, ca noi să putem să-i iubim cu adevărat pe toţi fraţii. Continuăm: „şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii”. Aici este vorba despre unitatea Duhului prin legătura păcii. Fiecare învăţătură biblică ne uneşte cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Fiecare răstălmăcire ne desparte de Dumnezeu şi pe unii de alţii. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna. Dumnezeu este numai în Cuvântul Lui şi nu e în nicio răstălmăcire. În v. 4: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre”. Apoi vine v.5: „Este un singur DOMN, o singură credinţă, un singur botez”.

După acest verset, haideţi să ne întoarcem la gândul exprimat anterior. La începutul secolului XX a avut loc revărsarea Duhului Sfânt. Darurile s-au manifestat. Dar după Al Doilea Război Mondial au apărut „lumina şi desăvârşirea”, pieptarul, prin slujba fratelui Branham şi astfel învăţătura apostolilor a fost reaşezată în Biserică. Lumina a luminat în întuneric în mod supranatural şi toate răstălmăcirile au fost dezvăluite. Întunericul nu a înţeles-o şi răstălmăcirile au tot continuat. Tu şi cu mine am fost hotărâţi pentru a asculta Cuvântul adevărului în acest timp. Lumina a luminat pentru noi în mijlocul întunericului. Descoperirea a devenit o lumină. Lumina este viaţă în noi.

Când auzim vorbindu-se despre cele şapte tunete că sunt o descoperire, o taină…Nu, nu. Totul este aşa cum este scris. O mai spun o dată: pentru mine, orice răstălmăcire este o urâciune. Eu nu mă voi scuza pentru asta. Pentru mine nu rămâne decât Cuvântul lui Dumnezeu şi a merge din verset în verset. Toate aceste „construcţii” din versete biblice îmi sunt de nesuportat. Aici vedem că Dumnezeu are o Biserică. Ea este temelia solidă a adevărului. Biserica este sprijinul adevărului. Ea a început la Ierusalim, pe muntele Sionului, prin intervenţia divină, prin revărsarea Duhului, puterea lui Dumnezeu s-a descoperit, a fost ţinută prima predică, primii oameni au devenit credincioşi şi au fost botezaţi în Numele DOMNULUI Isus Hristos. Acesta a fost începutul, a fost lumina dată de Dumnezeu. Să fim cinstiţi, toţi marii evanghelişti cu renume în întreaga lume au rămas în învăţătura trinitară, în botezul trinitar. Toţi au rămas în vechiul lor sistem. Apoi a venit fratele Branham, cel mai dispreţuit dintre toţi, pe care Dumnezeu l-a trimis în secolul XX. Era un om trimis de Dumnezeu, cu Cuvântul lui Dumnezeu adresat poporului lui Dumnezeu. Putem doar să spunem încă o dată ca cel care are urechi să asculte ce spune Duhul Bisericii.

Ne întoarcem repede la acest punct…Moise a primit semne, şi fratele Branham, de asemenea. Iubiţi fraţi şi surori, eu am ajuns la punctul în care L-am rugat pe Dumnezeu ca El să ni se descopere nu doar prin Duhul, ci chiar Îngerul DOMNULUI să tăbărască în jurul celor ce se tem de El, să Îşi manifeste harul şi slava. Asta o credem. Şi cum am citit în Isaia 37, aceea nu era o promisiune, ci un anunţ. Promisiunea era: „tu vei trăi!”.

Dragi fraţi şi surori, Dumnezeu ne-a dat făgăduinţe şi noi le credem din toată inima. Noi credem că Mesajul conţine toate promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu, tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru. Noi suntem recunoscători ca niciodată înainte pentru călăuzirea în Cuvânt. Acum vrem să procedăm aşa încât să ne primim unii pe alţii, să ne acceptăm unii pe alţii, cum scris în Romani 15, cum Dumnezeu ne-a primit în Hristos, vrem să fim atenţi pentru a rămâne în Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu fim niciodată victima răstălmăcirilor, după cum am citit deja în acele texte.

În Efeseni 4 este scris că Cel care s-a coborât e acelaşi cu Cel care s-a suit. El a înviat, a învins iadul. În Efeseni 4.10 scrie că Cel care s-a coborât este acelaşi cu Cel ce s-a urcat mai sus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile. El e Cel care a spus: „toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Şi numai după aceea este scris v. 11 – El a dat pe unii ca apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători. Şi pentru ce scop? Pentru a diviza, pentru a despărţi? Nu. Pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea Trupului lui Hristos. Apoi ni se arată scopul acestor slujbe care vin de la El: v. 13, până vom ajunge toţi – toţi – la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.

Vă rog să nu spuneţi că nu este posibil. Dacă este scris aici, atunci Dumnezeu Însuşi va avea grijă ca aceasta să fie posibilă în viaţa noastră. Nu tu o faci, nu eu o fac, nu stă în puterea ta, nici în puterea mea, dar Dumnezeu este mai mult decât în stare. El, care a dat asemenea făgăduinţe, a spus că toţi vom ajunge la unitatea în credinţă, toţi, fără excepţie, vor ajunge la cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos. Să nu rămânem copii, care sunt purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură şi răstălmăcire, ci să rămânem hotărâţi în Cuvântul adevărului pentru a putea ajunge la starea de om mare în Hristos, la starea desăvârşită a lui Hristos. Şi numai după asta vine versetul 14: „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijlocele de amăgire; ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste”. Aceasta este o descriere completă a slujbelor pe care le-a aşezat Dumnezeu în Biserică.

Haideţi să mai spunem câteva lucruri în încheiere. Dacă noi credem că Dumnezeu ne-a trimis un mesaj ca totul să fie adus din nou în starea de la început, şi ca totul să fie ordonat în mod dumnezeiesc, vizibil pentru fiecare dintre noi…Fiecare învăţătură pe care ne-a dat-o Dumnezeu este clară. Nici o descoperire pe care ne-a dat-o Dumnezeu prin slujba fratelui Branham nu a rămas întunecată pentru noi ca să trebuiască explicată. Nu. Căderea omului nu trebuie explicată. Ştim toţi că am venit pe lume printr-o zămislire şi printr-o naştere naturale. Din această cauză noi suntem deja născuţi în păcat, despărţiţi de Dumnezeu, sortiţi morţii. Din acest motiv – e chiar şi logic – DOMNUL slavei trebuia să iasă din trupul Lui duhovnicesc, să vină într-un trup de carne, să îmbrace un trup de carne şi sânge, în care a fost ispitit. Dar El a biruit ispita.

Adam şi Eva nu au biruit ispita, dar cel de al doilea Adam, Isus Hristos, a învins ispita. Şi El, Fiul lui Dumnezeu, aici, într-un trup de carne, Şi-a vărsat sângele pe crucea de la Golgota, sângele Noului Legământ, pentru a învinge moartea şi pentru a ne răscumpăra şi pentru a ne dărui viaţa veşnică, prin harul Lui. Căderea omului este chiar foarte logică, căci doar căderea a făcut necesară mântuirea. Căderea omului a avut loc într-un trup de carne şi sânge. De aceea mântuirea, care a devenit necesară prin căderea omului, a trebuit să aibă loc într-un trup de carne şi sânge. Şi din această cauză Dumnezeu era în Hristos pentru a restabili şi reface legătura, pentru a împăca lumea cu Sine. Unde e problema? Problema este la aceşti oameni care de atâta vreme nu înţeleg, şi vă spun că este important în special în legătură cu fratele Branham care spune despre aceasta că este Aşa vorbeşte DOMNUL. În acel moment aceasta devine un lucru foarte serios. Şi fratele Branham a făcut asta în ce priveşte căderea omului. El a spus că este aşa vorbeşte DOMNUL.

Nu trebuie să o explicăm, nu trebuie să discutăm despre asta sau să încercăm să convingem pe cineva…Nu este treaba noastră. Important e ca noi, ca fraţi slujitori, să păstrăm unirea Duhului prin legătura păcii şi fiecare să îşi găsească locul. Doar în momentul când toate slujbele îşi vor găsi locul lor şi când prin slujbe va fi atinsă unitatea în Biserică, atunci toate mădularele vor simţi această unitate divină între ele şi vor trăi zidirea în dragostea lui Dumnezeu în mod personal.

Nu cred că mai trebuie să fac un rezumat, ci voi spune doar că Dumnezeu Şi-a cercetat poporul într-un fel plin de har, a împlinit promisiunile, şi-a trimis prorocul. Bineînţeles că puteţi întreba după ce ne dăm seama că el a fost prorocul. Nu ar fi putut fi predicatorul cutare sau un altul? Cum putem şti că el a fost împlinirea acestei promisiuni? Cum ştia poporul că Moise era cel trimis? Cum ştia Pavel, cum ştiau toţi oamenii lui Dumnezeu? Mai întâi a fost o chemare divină, cerească. Întâi DOMNUL Însuşi a vorbit cu oamenii Lui, cu prorocii Lui, şi le-a dat trimiterea. Tot aşa l-am auzit pe fratele Branham vorbind în ianuarie 1950 în Houston, Texas: „Cel ce m-a trimis va da El Însuşi mărturie pentru mine”. Şi în acel moment când a rostit aceste cuvinte stâlpul de foc a coborât deasupra capului său, iar domnii Ayers şi Kippermann l-au vizitat, uimiţi, la hotel, în miez de noapte, întrebându-l dacă ştie că deasupra capului lui era o lumină supranaturală.

Iubiţi fraţi şi surori, noi nu v-am spus poveşti, ci v-am expus tot ce a făcut Dumnezeu. Şi vă spun că cel care refuză să ia parte la ce face Dumnezeu, dispreţuind asta, negând legitimarea supranaturală a lui Dumnezeu… Şi cum am spus de multe ori, nu a fost doar o confirmare, ci Dumnezeu a confirmat mereu în mod supranatural că predica vine de la El prin aşa vorbeşte DOMNUL, prin prezenţa directă a Îngerului despre care fratele Branham spunea că nu se afla decât la doi paşi de el, la dreapta lui. Acelaşi DOMN care S-a descoperit în zilele lui Moise este Cel care S-a descoperit şi în aceste zile. Fratele Branham insista mereu, spunând: „aceeaşi lumină, acelaşi stâlp de foc, acelaşi nor a coborât acum printre noi”.

Noi credem, noi am spus-o poporului, am purtat-o în întreaga lume, am spus poporului că DOMNUL Dumnezeu ne-a cercetat în această generaţie plin de har şi a vegheat asupra promisiunilor Lui pentru a le împlini înaintea ochilor noştri. De 41 de ori fratele Branham a spus că nu el, ci mesajul va fi premergătorul întoarcerii lui Hristos. Eu nu pot face nimic. Dumnezeu şi-a luat toţi prorocii, toţi apostolii, dar Cuvântul descoperit lor ne-a rămas şi e sigur. Îi mulţumim lui Dumnezeu că a trimis un proroc, că a găsit un om după inima Lui şi care, din punct de vedere pământesc, era un om foarte simplu. Dar era un om după inima lui Dumnezeu, un om trimis de Dumnezeu, cu mesajul lui Dumnezeu pentru poporul lui Dumnezeu.

Încă o întrebare: aţi înţeles voi această comparaţie? Dacă sunt fraţi care cred că DOMNUL a venit deja pentru că fratele Branham a spus că în timpul acestei veniri cel de-al şaptelea înger al Bisericii este pe pământ, aş dori – şi poate o voi face – să iau citatele care privesc acest punct şi să arăt prin Scriptură contextul acestor lucruri tuturor acestor oameni. Vă veţi mira. Dumnezeu este un Dumnezeu credincios. Noi nu am ştiut nimic, eu nu am ştiut nimic, cum nici voi nu aţi ştiut nimic înainte, noi nu am fi ştiut nimic, dar Dumnezeu ne-a dus în toţi aceşti ani din claritate în claritate, din adevăr în adevăr, din lumină în lumină. El ne-a condus şi noi am recunoscut că lumina şi desăvârşirea sunt pe pieptar. Dacă cineva predică, trebuie ca lumina să strălucească prin învăţătura pe care el o aduce din Scriptură. Învăţătura trebuie să se găsească în Biblie. Dacă lumina nu străluceşte prin scripturi, uitaţi ce este predicat! Uitaţi-o!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, să fie cu voi, să vă dea ajutorul Lui! Gândiţi-vă la lucrarea Lui, la mine, la toţi fraţii care Îl slujesc pe DOMNUL în Cuvânt. Dumnezeu să obţină victoria în toate aceste lucruri care se întâmplă! Eu mai citesc un verset din Matei 12, şi aşa cum s-a spus în trecut să se spună şi acum la sfârşit, să se împlinească şi să se descopere. Matei 12.20, 21: „Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui”. Noi ne-am pus încrederea în El, în Cuvântul şi în Numele Lui şi El îşi va încheia lucrarea în mod triumfător pentru ziua revenirii Lui! Lăudat să fie Numele Lui acum şi pentru toată veşnicia! Ne ridicăm şi cântăm Aşa cum sunt .

Ne păstrăm capul aplecat. Vreau să întreb dacă sunt cereri deosebite pe care vrem să le aducem DOMNULUI credincios. Amintiţi-vă de cuvintele pe care DOMNUL i le-a adresat prin proroc lui Ezechia. Acolo unde nu a mai fost nicio speranţă, a fost adusă o rugăciune cu multe lacrimi. Noi ne întoarcem spre Dumnezeu şi Îl chemăm, iar El ne ascultă. Amintiţi-vă de rugăciunea lui Ezechia. Dragi fraţi şi surori, recunoaşteţi că vindecarea face parte din răscumpărarea care a avut loc pe crucea de la Golgota. Acolo s-au întâmplat cele două: răscumpărarea prin sânge şi vindecarea prin rănile Lui. Cele două lucruri au avut loc în aceeaşi zi, în acelaşi ceas, în acelaşi loc pentru noi toţi. La crucea de la Golgota au avut loc răscumpărarea, vindecarea, lucrarea lui Dumnezeu. Fraţii să o primească azi prin credinţă. Şi toţi ceilalţi să o facă şi să Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt. Dumnezeu este credincios. Noi nu acceptăm un „nu”. Noi acceptăm numai un „da”, căci promisiunile Lui sunt „da” şi „amin”. Lăudat şi înălţat să fie DOMNUL! Cei ce vor să fie incluşi în această rugăciune să îşi ridice repede mâinile! Peste tot sunt mâini ridicate. Ne vom ruga împreună.

Dumnezeule mare, noi facem ca şi Ezechia, noi nu privim la ce spun oamenii, la ce spun doctorii, ci privim la Tine, Dumnezeul veşnic credincios, privim la Tine, DOMNUL şi Răscumpărătorul nostru, căci Tu te-ai lăsat lovit, ucis, Tu Ţi-ai dat sângele pentru mine, pentru noi toţi, pentru toţi care sunt aduşi în rugăciunea noastră. Prin sângele Tău am fost toţi mântuiţi, prin rănile Tale am fost toţi vindecaţi. Tu să confirmi Cuvântul Tău prin mântuirea sufletului şi vindecarea trupului pentru cinstea şi slava Numelui Tău sfânt. Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în toată veşnicia! Eu Îţi mulţumesc deja de acum pentru mărturia pe care noi o vom auzi despre măreţele Tale lucruri. Lăudat şi înălţat să fie DOMNUL Dumnezeul nostru acum şi în toată veşnicia! Aleluia! Amin. [Se cântă ]

Cuvântul Lui descoperit este o lumină pe drumul nostru. Îi mulţumim lui Dumnezeu din toată inima pentru asta. Credeţi-o, şi dacă veţi crede vă va fi descoperit. Gândiţi-vă la mine, la noi toţi care călătorim pentru a duce Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la noi în rugăciunile voastre, iar Dumnezeul credincios va fi cu noi toţi. Ne ridicăm pentru rugăciunea de sfârşit. Tată ceresc, noi Îţi mulţumim pentru harul şi pentru toată credincioşia Ta, pentru că este scris: „dacă rămâneţi în Cuvântul Meu şi Cuvântul Meu rămâne în voi”… Noi Îţi mulţumim pentru toate cuvintele Scripturii pe care le-am auzit şi pe care le-am primit, pe care am avut harul de a le crede. Îţi mulţumim pentru acest lucru. DOAMNE iubit, Tu, Dumnezeul Israelului, noi vedem poporul Tău trecând prin greutăţi, vedem Biserica Ta în greutăţi, dar noi privim la Tine, DOAMNE, ca să pui capăt acestor lucruri printr-un răspuns venit de la Tine, precum cu Ezechia. Cuvântul Tău este Aşa vorbeşte DOMNUL, şi pentru asta Îţi mulţumim din toată inima. Noi simţim că Tu ne-ai vorbit inimilor noastre. Eu îţi cer cu inimă sinceră să dai harul să rămână în Cuvânt toţi fraţii care se încred în Tine, care se referă la proroc şi la mesaj. Ei să se orienteze numai după Cuvânt. Cuvântul să fie cel mai înalt lucru, un absolut care rămâne pentru toată veşnicia. Dă-ne harul să împărţim corect Cuvântul Tău, după cum ai spus prin Pavel lui Timotei ca acesta să fie un lucrător care nu are de ce să îi fie ruşine pentru că împarte drept Cuvântul adevărului.

DOAMNE iubit, eu îţi cer har pentru toţi fraţii mei care au deviat prin propriile răstălmăciri. Eu Te rog să le dai harul să revină, să aibă orientare în Cuvânt, în acord cu mesajul, cu Cuvântul, căci cele două sunt în acord. Cuvântul e mesajul, iar mesajul e Cuvântul, cu tot ce este scris. DOAMNE iubit, noi Te rugăm acum ca Tu să ai drumul Tău cu fiecare din noi, cu Israel întâi, apoi cu Biserica Ta. După cum am citit în Zaharia 8, Tu ai promis că Te vei întoarce în Sion, ai promis să închei lucrarea Ta cu Neamurile, după care Te vei întoarce la Israel. Aşa este scris în Fapte 15 şi în Romani 11, în Vechiul şi Noul Testament.

Mare Dumnezeu, primeşte azi recunoştinţa noastră comună. Noi Îţi mulţumim pentru că am găsit har înaintea Ta, că Tu ai vorbit cu noi, că ne-ai descoperit Cuvântul Tău prin Duhul Tău. Te rugăm să ne dăruieşti harul de a rămâne în Cuvântul Tău pentru a avea parte de ce vei face Tu când Îţi vei desăvârşi triumfător lucrarea Ta. În trecut Tu nu ai respins pe nimeni. L-ai primit pe fiecare păcătos, ai avut milă de fiecare bolnav. Nici azi, nimeni care şi-a pus încrederea în Tine nu va fi dat de ruşine. Dă fiecăruia harul să accepte prin credinţă ca descoperire pentru el personal şi să trăiască ce ai promis Tu. Ţie, Dumnezeului Atotputernic, Îţi aduc recunoştinţa pentru această zi pe care ai făcut-o. Lăudat şi înălţat să fii Tu, lăudat să fie Numele Tău sfânt acum şi în toată veşnicia! Amin. Cântăm Aceasta este ziua . Harul DOMNULUI să fie cu voi până data viitoare!