Încă o dată, vă urăm tuturor un bun venit în Numele scump al DOMNULUI nostru. Pot întreba dacă avem prieteni care sunt aici pentru prima dată, ca noi să vă putem saluta? Mulţumesc. Fiţi bineveniţi în Numele DOMNULUI! DOMNUL să vă binecuvânteze pe toţi! Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi împreună! Pe sora noastră din Canada am salutat-o deja frăţeşte, şi noi credem că toţi se simt ca acasă, se simt bine în prezenţa DOMNULUI. Am în urma mea una din cele mai mari călătorii - cea mai mare călătorie din ultimii 44 de ani. A fost într-adevăr o călătorie prin 5 ţări ale Africii, cu 21 de adunări în 9 oraşe, chiar 10 oraşe diferite, dacă includ şi Nairobi. De 10 ori am decolat şi aterizat cu avionul. De trei ori am fost cu un avion particular pentru că nu existau legături cu avioanele obişnuite, şi am răscumpărat cu adevărat timpul. L-am folosit foarte bine şi până acum nu am văzut o organizare şi o planificare mai bună în ce priveşte zilele şi orele ca în acest turneu prin Africa. Împreună cu mine au fost fratele Taty din Bruxelles, fratele Didier din Paris, fratele Inodi din Orleans şi fratele Wolfgang Payer din Austria. Noi am întreprins împreună această mare călătorie sub o mare binecuvântare. Bineînţeles, eu m-am întors obosit, dar îi aducem DOMNULUI recunoştinţa pentru harul pe care l-a dăruit.

Aş vrea să dau numele a doar câteva oraşe. Am fost în Brazaville, Porte Noire, Kinshasa, Mbuji-Mayi, Kisangani, Goma, în diferite oraşe. Chiar dacă am sosit cu o întârziere de 6 ore, fraţii şi surorile noastre au aşteptat 6 ore ca adunarea să înceapă. Ei erau adunaţi de la ora 14, când era prevăzută începerea adunării. Datorită întârzierii, a putut începe doar la ora 20. Dar din acest motiv, ea a durat până la miezul nopţii. De la ora 20 până la miezul nopţii. 8000 de persoane au aşteptat cu multă răbdare până a început predica. Cea mai mică adunare a numărat până la câteva mii de persoane, iar în cea mai mare au fost 20000, din câte ziceau fraţii. Eu vreau să fiu atent cu estimarea pentru că nu poţi spune cu exactitate. Poate au fost 16 sau 17 mii de oameni.

A fost într-adevăr o victorie a adevărului, şi în fiecare adunare, la sfârşit, am pus aceleaşi întrebări ca în anii trecuţi: „Câţi din cei prezenţi şi-au dedicat viaţa DOMNULUI, cred Cuvântul lui Dumnezeu din toată inima lor şi cunosc Mesajul Timpului de Sfârşit?”. La sfârşit, am întrebat, bineînţeles, câţi sunt botezaţi biblic în Numele DOMNULUI Isus Hristos. Şi, dragi fraţi şi surori, deodată, am văzut mii şi mii de mâini care s-au ridicat şi am putut să aflu că predica, Cuvântul, nu s-a întors fără efect, ci că a produs efectul pentru care a fost trimis. Atunci au curs lacrimi, te-ai simţit cu adevărat atins. Şi cu această ocazie vreau să mulţumesc din toată inima mea fratelui Alexis Barilier pentru toţi aceşti ani de muncă împreună, în special în limba franceză, ca mesajul ceasului să fie purtat.

La Goma mi-am amintit în mod deosebit de vizita noastră comună din 1982, când am avut acel mic accident. Am întâlnit fraţi care şi-au amintit bine de vizita noastră acolo în 1982. Cum am spus-o, noi am mers din oraş în oraş, din ţară în ţară, cu avionul, chiar cu un avion privat, chiar cu un vapor din Brazaville la Kinshasa, traversând fluviul. În toate privinţele a fost o călătorie pe care nu o voi uita niciodată. La Porte Noire oamenii au aşteptat până târziu. A doua zi era miercuri. La ora 8 am avut adunarea cu 8000 de persoane, cu dr. Nbye, la Mbuji-Mayi. După-amiază, am zburat spre Kinshasa. De la aeroport am mers direct la stadion, unde a avut loc adunarea cu 17 sau 18 000 persoane. Dar asta nu era încă destul. După adunare, am plecat de la stadion spre o altă adunare, la o distanţă de 40 de km, în cealaltă parte a oraşului. S-a spus că va avea loc o adunare a fraţilor. Şi acolo erau mai mult de 3000 de persoane adunate ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Iubiţi fraţi şi surori, Dumnezeu a promis şi a trimis o foame. Aşa scrie în prorocul Amos, capitolul 8. Şi aşa şi este. Nu este o foame şi o sete după pâine şi apă, ci după auzirea Cuvântului DOMNULUI. Astfel, noi Îi mulţumim Dumnezeului Atotputernic pentru marele privilegiu de a purta mesajul ceasului, Cuvântul făgăduit pentru acest timp. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi fraţii din toate locurile, din toate ţările, care se ocupă cu purtarea şi darea Cuvântului mai departe altora. Voi ştiţi că şi Pavel a făcut, în timpul lui, călătorii în diferite locuri, dar fraţii din diferitele ţări şi locuri erau folosiţi de Dumnezeu pentru ca să poată transmite Cuvântul, ca credincioşii să fie întăriţi în Cuvânt şi să rămână în adevărata învăţătură biblică.

Aceasta nu a fost niciodată un sistem al unui singur om. Chiar şi în Apocalipsa 1, primele trei versete, putem citi aceste două lucruri. Prima dată, Dumnezeu a dat descoperirea slujitorului Său, Ioan – singular – pentru a arăta slujitorilor Săi – la plural – şi pentru a spune ce se va întâmpla. Deci, Dumnezeu foloseşte mereu un singur om pentru a le spune şi arăta tuturor celorlalţi ce are Dumnezeu de spus. Aşa a fost în trecut, şi aşa este şi azi. Nu au fost trei Pavel, ci doar unul. Unul singur era suficient. Şi, bineînţeles, erau cei care lucrau împreună cu el. Nu au fost cinci Iacov, ci unul singur. Era destul unul singur, care în Fapte 15 de la v. 13 a prezentat acel cuvânt minunat şi a pus fiecare lucru la locul lui pentru a arăta ce plan avea Dumnezeu cu Israel şi ce plan avea El cu Biserica. Nu au fost 10 Ioan, ci unul singur. Unul singur era destul, dar tot ce descoperea Dumnezeu unuia din slujitorii Lui era mereu pentru toţi ceilalţi slujitori care au fost hotărâţi să poate Cuvântul DOMNULUI.

În timpul nostru nu au fost trei sau patru fraţi Branham, ci numai unul. Dumnezeu l-a putut folosi într-un fel foarte special. Tocmai am citit în Faptele Apostolilor că, deodată, un bărbat a apărut în faţa lui Corneliu, îmbrăcat în alb, şi i-a dat acea poruncă şi i-a spus ce urma să aibă loc. Este greu de crezut pentru tine şi pentru mine că Dumnezeu a trimis un înger la fratele Branham pentru a-i da porunca? Este greu de crezut că Dumnezeu a trimis îngerul Său la Ioan pe insula Patmos? Nu. Noi credem asta din toată inima pentru că aşa este scris. Aşa cum o spunem des: Dumnezeu dă făgăduinţe şi le împlineşte. Împlinirea făgăduinţelor este întotdeauna legată de lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu pe pământ. Astfel, Dumnezeu lucrează într-un mod supranatural pentru a împlini Cuvântul, pentru a-l confirma, pentru a da îndrumare şi învăţătură poporului Său, prin harul Său. Noi nu suntem aici pentru a forma o denominaţiune, ci pentru a sta la dispoziţia DOMNULUI astfel ca lucrarea finală, puternică a DOMNULUI să poată avea loc.

Pentru asta am adus câteva citate de-ale fratelui Branham. Vom citi şi vom cerceta Sfânta Scriptură. Şi asta este important: să cercetezi Scripturile, pentru că în ele socotim că avem viaţa veşnică. Apoi se spune că cei din Bereea au cercetat zilnic Scripturile pentru a se convinge că ceea ce era spus şi învăţat era în acord cu Sfintele Scripturi. Poate mai fac o remarcă: fratele Graf ne-a spus cât de mulţi sunt conectaţi astăzi pentru a asculta adunarea în direct. Ultima dată au fost oameni şi din China, de peste tot, au ascultat. La fel este şi azi. Se ascultă de peste tot, în limba germană şi franceză. E minunat că Dumnezeu ne-a dăruit această posibilitate prin harul Său ca Cuvântul Său să atingă marginile pământului.

Aş vrea să citesc câteva versete biblice pentru a vă arăta din Scripturi că Dumnezeu are un plan de mântuire legat direct de voia Lui. Cuvântul şi voia lui Dumnezeu merg împreună. În Evanghelia după Ioan avem, la început, acest verset cunoscut, din cap. 4 v. 34: „Isus le-a zis: ‚Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui’ ”. În acest verset este vorba despre multe lucruri. Este vorba despre tot. „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”. Cui îi este dată mana ascunsă? Cine poate trăi faptul că omul nu trăieşte numai cu pâine? Să fim sinceri: 2 miliarde de creştini pot avea Biblia în casele lor, dar care dintre aceşti creştini trăiesc cu adevărat din Cuvântul lui Dumnezeu? Pentru cine a devenit Cuvântul o hrană spirituală, o mană spirituală? Doar pentru acela care este gata să facă voia lui Dumnezeu. Numai celui care este gata să facă voia lui Dumnezeu i se descoperă DOMNUL. Numai aceluia îi descoperă Cuvântul.

Ne gândim şi la cuvântul din Matei 12.50 când fraţii DOMNULUI au spus că vor să Îl vadă pe Mântuitor. Iar răspunsul a fost: „cine sunt fraţii Mei şi surorile Mele?”. Răspunsul a fost: „Toţi cei ce fac voia Tatălui Meu care este în ceruri”. Chemarea cerească care ne-a fost dată consistă în aceea că noi avem harul de a fi aşezaţi direct ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu, am primit înfierea. Şi în Fiul lui Dumnezeu am fost primiţi, El a mers la cruce în locul nostru, a plătit preţul greşelilor, a iertat păcatele şi, astfel, ne-a împăcat cu Dumnezeu. Aceasta este o realitate divină pentru cel ce crede şi pentru cel ce o trăieşte. Pentru toţi ceilalţi rămâne ceva străin.

Să nu uităm, vă rog, acest text: „mâncare Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”. Care este hrana ta, care este hrana mea, din ce Cuvânt trăieşti tu? Este Cuvântul pe care l-ai primit prin credinţă şi pe care vrei să îl pui în practică prin ascultarea de credinţă. O repet: „mâncare Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”. Şi legat de asta DOMNUL nostru vorbeşte şi despre „a împlini lucrarea Lui”. Altă dată, DOMNUL nostru a spus: „S-a isprăvit!”. Acum e vorba despre împlinirea, încheierea lucrării de răscumpărare a lui Dumnezeu cu omenirea. Noi suntem cu adevărat generaţia care are harul de a şti că ea va vedea împlinirea acestei lucrări. Nu există o altă cale întrucât semnele timpului vorbesc o limbă clară.

Aş vrea să revin la ceea ce se petrece la Roma, dar nu vreau să intru azi în detaliile acestor lucruri. Am auzit toţi, scrie şi pe internet cu caractere mari. Papa a spus că singura şi unica biserică a lui Isus Hristos este biserica catolică, iar toate celelalte biserici nu sunt biserici, ci comunităţi de credincioşi. Bisericile creştine sunt rănite de acest lucru. În Apocalipsa scrie despre această rană şi că lumea întreagă va fi mirată. De ce se întâmplă acestea? Pentru ca toţi, în întregime, să se întoarcă în sânul mamei. Dar chiar în acest moment când asta e pe cale să aibă loc, Dumnezeu cheamă Biserica să iasă. Şi este scris să fugim, să ieşim din Babilon. Fiecare ştie ce înseamnă să fugi. Dintre cei ce suntem aici, eu ştiu bine ce înseamnă asta, ce înseamnă o fugă. Eu pot să îmi amintesc de 18-19 ianuarie 1944. Fuga era un ordin. Cel care nu fugea era considerat colaborator al ruşilor. Trebuia să fugim (să ne refugiem) toţi, să ne lăsăm casele, fermele, bunurile, fermele cu toate animalele. Trebuia să fugim toţi. 19 ianuarie era ultimul termen. Înainte de ultimul termen am fugit toţi. Şi este scris: „ieşiţi, fugiţi din Babilon”. Nu să ieşi vorbind cu vecinul despre ieşire, şi să te întreţii cu el despre ieşire. Nu. Dacă auziţi chemarea de ieşire, este o chemare care vine din înaltul cerului. Este o poruncă. „Voi, poporul Meu, ieşiţi afară!”.

În Apocalipsa 18 vocea a răsunat din ceruri. În Apoc. 18, vocea venea din ceruri. Este foarte important. Atunci nu mai ai timp de gândire, de reflecţie, ci e timpul să acţionezi, să te pui pe drum, să fugi, să ieşi din Babilon. Lăudat să fie DOMNUL că pentru noi aceasta a fost salvarea! Aici în Elveţia este cunoscut de toţi că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, datorită războiului, 13 milioane de germani au fugit din regiunea de est. Acţiunea principală era fuga. Cel care a auzit ordinul lui Stalin cu urechile lui ştie că ruşii erau la doar câţiva kilometri distanţă şi fiecare se gândea la viaţa lui. În fiecare zi oamenii se gândeau să fugă pentru a supravieţui.

Dragi fraţi şi surori, noi am avut destul timp să reflectăm, dar timpul adevărului a sosit: „Voi, poporul Meu, ieşiţi, despărţiţi-vă, nu vă atingeţi de nimic necurat, ieşiţi, fugiţi din Babilon, întoarceţi-vă la DOMNUL!”. Apoi vine acest cuvânt minunat din prorocul Ioel, dar în special din prorocul Ezechiel, conform căruia DOMNUL Îşi va aduna poporul pe pământul ţării lui şi acolo îi va primi, îi va accepta, apoi El va locui şi va domni peste acest loc. În special în prorocul Ezechiel, cap. 39, înainte de pasajul din cap. 40. Aici, în cap. 40 este vorba deja despre construirea şi inaugurarea Templului. Ascultaţi ce scrie aici în comparaţie cu noi şi Israel. Ezechiel 39. Şi ceea ce se va întâmpla cu Israel se va întâmpla şi cu Biserica, pe de altă parte. Aşa cum poporul Israel este adunat din toate neamurile, limbile şi naţiunile, Biserica este adunată din toate neamurile, limbile şi naţiunile pentru a fi strânsă pe pământul făgăduit. Avem asta aici, în ultimul verset din Ezechiel 39, începând cu v. 27: „când îi voi aduce înapoi dintre popoare şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri. Şi vor şti că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor…”. Doar în momentul când ei sunt chemaţi să iasă, să se adune în acelaşi loc – atunci „vor şti că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor”. De ce este scris în 2 Cor. 6 de la 14 despre chemarea la ieşire? Acolo se spune că „veţi fi fiii şi fiicele Mele, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Numai după chemarea de ieşire (chemarea afară) noi vom şti că DOMNUL este Dumnezeul nostru şi că El a făcut din noi copiii Lui. El face chemarea afară a poporului Său, El adună poporul Lui, El ne conduce spre încheierea lucrării Lui. El este Cel care, prin harul Lui, va desăvârşi lucrarea Lui, în generaţia noastră.

În versetul următor, Ezech. 39.28, a doua parte: „Şi vor şti că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul lor, care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri, şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe nici unul din ei acolo”. Acum urmează lucrul minunat: „şi nu le voi mai ascunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice DOMNUL Dumnezeu”. Strângerea şi, apoi, revărsarea Duhului Sfânt peste cei care s-au întors şi care au fost strânşi. Şi în acest context se spune: „Nu le voi mai ascunde Faţa Mea”.

Fraţi şi surori, primiţi-o prin credinţă, Dumnezeu Şi-a îndreptat Faţa spre noi prin har, Dumnezeu ne vorbeşte şi noi credem ceea ce El ne-a spus în Cuvântul Său. Şi aceasta este o taină…eu am adus aici articolul în care s-a scris despre Darwin, despre teoria evoluţionistă şi cu adevărat există obrăznicia de a se scrie în acest articol despre mitul creaţiei, despre legendele creaţiei şi despre un adevăr al evoluţiei. Este exact invers. Creaţia este adevărată, şi toate celelalte sunt teorii, filozofii şi mituri. Apoi mi-am adus aminte că în camera de studiu al acestui domn, Darwin, erau două Biblii, puse una peste cealaltă, dar ambele erau închise. Ele sunt închise, una peste cealaltă, închise. Apoi mi-a venit gândul: Dumnezeu nu i-a mai putut vorbi acestui bărbat, Biblia era închisă. Ea trebuie deschisă, ea trebuie citită şi apoi Dumnezeu ne poate vorbi. Uneori, astfel de fotografii ne pot clarifica cum au stat lucrurile. Dumnezeu nu ne poate vorbi atâta vreme cât închidem Biblia şi o punem deoparte, în dulap, ci atunci când o deschidem, când citim, când Cuvântul devine viu pentru noi. Apoi DOMNUL ne poate vorbi şi atunci Cuvintele Lui sunt duh şi viaţă pentru noi.

Cu toţii cunoaştem Cuvântul din Coloseni, şi anume Coloseni 1 de la versetul 9. Aici este scris: „De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească”, „cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească”. Dumnezeu ni le dăruieşte prin Cuvântul şi Duhul Său, prin har.

Fraţi şi surori, am anunţat deja că voi citi nişte pasaje ale fratelui Branham pe care le-am adus, dar înainte de a le citi, lăsaţi-mă să citesc din prorocul Isaia 28:5-6: „În ziua aceea, DOMNUL oştirilor va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului, sau: un duh de dreptate pentru cel ce stă pe scaunul de judecată, şi o putere pentru cei ce dau pe vrăjmaş înapoi până la porţile lui”. Este vorba deci despre faptul că cele două merg împreună: învăţătura şi apoi lupta pentru credinţa în care am fost puşi: „luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. Şi acest lucru l-am accentuat, şi anume referitor la Avraam, care este numit părintele nostru de credinţă. Când l-a crezut Avraam pe Dumnezeu? Atunci când Dumnezeu a venit personal la el, i-a vorbit şi i-a dat făgăduinţe. Geneza 12, Geneza 15, Geneza 18. Şi apoi citim în Romani 4: Avraam L-a crezut pe Dumnezeu.

Când îl poţi crede pe Dumnezeu cu adevărat scump frate, scumpă soră? Numai atunci când ţi s-a vorbit personal prin Cuvânt, când ai constatat cu adevărat: acum Dumnezeu îmi vorbeşte direct mie, El îmi vorbeşte mie, Cuvântul mi se adresează mie, nu un frate, nu un predicator îmi vorbeşte. Şi în acel moment se instalează credinţa, credinţa în ceea ce a spus şi făgăduit Dumnezeu personal prin Cuvântul Său. În acelaşi mod o avem aici, Dumnezeu dăruieşte ambele lucruri, El dă Duhul de dreptate aceluia care trebuie să se aşeze pe scaunul de judecată şi apoi acelora ce trebuie să dea pe vrăjmaş înapoi până la porţile lui. Aceştia sunt toţi credincioşii care au primit Cuvântul.

Şi eu vă spun, fraţi şi surori, va trebui să ne apropiem mai mult unii de alţii (sau: să strângem rândurile) şi ca Biserică să înţelegem că Dumnezeu foloseşte un frate, fratele Branham, de exemplu, ca să ne arate direcţia, ca să aducă făgăduinţele înaintea ochilor noştri. Dar atunci, noi, ca Biserică trebuie să ne contopim într-un Duh, ca să împlinim ce este scris în Noul Testament, şi anume în 1 Timotei 3:14: „Îţi scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine. Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului”. Biserica este stâlpul şi temelia adevărului. Toate celelalte sunt clădiri ale minciunii. Aşa ne sunt prezentate lucrurile şi în Isaia 28:16: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă”.

Fraţi şi surori, să ne întoarcem la ce este important pentru noi. Şi să ajungem la punctul pe care am vrut să-l ating azi într-un mod deosebit: „ca Voia Ta să o fac, o, Dumnezeule, ca să desăvârşesc lucrarea pe care mi-ai încredinţat-o”, spunea DOMNUL. Isaia 28:21 şi 22: „Căci DOMNUL Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit”. Ce s-a întâmplat la muntele Peraţim? Ce s-a întâmplat în valea Gabaonului?

Vom citi 2 Samuel 5. Aici este scris, fratele Graf a citit deja că David a fost uns ca împărat când a avut 30 de ani, a domnit 40 de ani şi citim, aici, în 2 Samuel 5 de la versetul 17: „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a pogorât în cetăţuie”. Citim şi următoarele versete, ca să vedem contextul: „Filistenii au venit, şi s-au răspândit în valea Refaim. David a întrebat pe DOMNUL: „Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?”. Aici avem poziţia corectă. Un bărbat al lui Dumnezeu nu face ceva din propria iniţiativă, ci el vorbeşte cu DOMNUL: „Iubite Domn, vrei să fac asta? Dă-mi înţelepciune ca să pot acţiona în Cuvântul şi Voia Ta”. Apoi a venit răspunsul, aici este scris: „Şi DOMNUL a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mâinile tale”. David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „DOMNUL a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup”.

Aici, în Elveţia, nu aţi auzit niciodată despre ruperea unui baraj. Au existat odată, în Hamburg, inundaţii puternice şi apele s-au scurs. Aici, omul lui Dumnezeu compară biruinţa dată de DOMNUL cu ruperea unui dig, cu apele care acoperă totul. Fraţi şi surori, când citim în prorocul Isaia că DOMNUL îşi desăvârşeşte lucrarea şi apoi că El se va ridica aşa cum a făcut-o şi atunci, şi că El va lupta pentru poporul Său, că va merge înaintea poporului Lui, atunci ne putem aştepta la cea mai mare biruinţă care a avut loc în istoria Bisericii lui Isus Hristos, cea mai mare trezire din toate timpurile. Dumnezeu stă de partea lucrurilor pe care le-a promis. Altfel ar trebui să vă întreb: „De ce este amintită de însuşi Dumnezeu această întâmplare în prorocul Isaia?”. Doar ca noi să citim şi să ne informăm prin intermediul Scripturii despre ce s-a întâmplat atunci şi să înţelegem motivul pentru care DOMNUL a amintit acest eveniment din trecut. Este vorba despre faptul că DOMNUL Dumnezeu va dărui poporului Său biruinţa deplină asupra tuturor puterilor şi duşmanilor, prin har, ca să aibă loc o adevărată străpungere a puterii lui Dumnezeu, o trezire puternică şi niciun duşman să nu mai poată fugi (verbul era “a evada”).

Apoi avem cel de-al doilea exemplu în Iosua 10, exact aşa este aici, aşa cum Dumnezeu a amintit-o în Isaia 28: „ca în valea Gabaonului” şi aici este scris, în Iosua 10:12: „Atunci Iosua a vorbit DOMNULUI, în ziua când a dat DOMNUL pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”. Şi ascultaţi bine: „Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui”. Apoi este scris: „Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”. Dumnezeu a ales aceste două exemple ca să ni le arate nouă, celor care vom trăi desăvârşirea lucrării lui Dumnezeu, ca să ne arate că Dumnezeu va face lucruri ciudate, nemaivăzute, când El îşi va aduce lucrarea la desăvârşire.

Apoi este scris în versetul 14: „N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, când DOMNUL să fi ascultat glasul unui om; căci DOMNUL lupta pentru Israel”. Vine vremea în care Dumnezeu va asculta rugăciunile noastre şi Cuvântul vorbit va fi confirmat. Este vorba despre onoarea lui Dumnezeu, nu despre onoarea ta, nu despre onoarea mea. Este vorba despre lucrarea lui Dumnezeu, nu despre lucrarea ta sau a mea, ci despre Biserică, despre turma răscumpărată prin sânge, despre cei mântuiţi, despre cei întâi născuţi.

În Romani, să mai citim şi aceasta, în Romani 9:28 şi 29 este scris cu referire la cuvântul din Isaia. Romani 9:28 şi 29: „Căci DOMNUL va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui. Şi, cum zisese Isaia mai înainte…”. Această propoziţie este minunată! Anunţul l-am citit în Isaia 28. Şi închipuiţi-vă, apoi este scrisă această mică propoziţie, numai câteva cuvinte, DOMNUL îşi va împlini lucrarea, şi apoi mica observaţie: cum zisese Isaia mai înainte. Nu este acesta un lucru puternic? Nu este acesta un Cuvânt minunat, pe care ni L-a lăsat Dumnezeu? Nu este concordanţa dintre Vechiul şi Noul Testament pur şi simplu un dar al lui Dumnezeu? Totul este într-o armonie divină. Acum am pe inimă propoziţia din Evanghelia lui Ioan unde premergătorul DOMNULUI nostru a adeverit cine era El, şi anume în Evanghelia lui Ioan 3, citim de la versetul 26: „Au venit deci la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oamenii se duc la El". Drept răspuns, Ioan i-a zis: "Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer”. Acum vine mărturia lui importantă: „Voi îmi sunteţi martori că am zis: ‚Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui’”. Acest cuvânt „înaintea Lui”, premergător, este important. Voi toţi cunoaşteţi scripturile: Isaia 40.3, Maleahi 3.1. Aici, acest om îşi dă mărturia şi spune că nu este el Hristosul, ci că e trimis înaintea Lui. Premergătorul era important pentru pregătirea căii DOMNULUI, pentru a pregăti un drum pentru Dumnezeul nostru, pentru a îndepărta toate piedicile astfel ca întâlnirea dintre Mire şi Mireasă să fie posibilă. Aşa este scris în următorul verset: „cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui”.

Dragi fraţi şi surori, termenul „premergător” şi formularea „a merge înaintea Lui” mă preocupă. În Evanghelia după Ioan, în primul capitol, în v. 6 citim: „A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el”. Nu un grup. Dar de ce nu? Pentru că Dumnezeu a spus aceste lucruri printr-un unic şi singur om, prin premergătorul Lui. În Ioan 1.19 i se pune o întrebare omului lui Dumnezeu: „cine eşti tu?”. Şi în v. 23 el dă răspunsul: „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‚Neteziţi calea DOMNULUI’ , cum a zis prorocul Isaia”. Întotdeauna oamenii lui Dumnezeu s-au referit la Cuvântul lui Dumnezeu. Am spus-o aici de multe ori şi o voi mai spune că în Noul Testament sunt 845 de citate din Vechiul Testament. Oamenii lui Dumnezeu din Noul Testament au fondat totul, au dovedit tot ce au predicat pe cuvântul din Vechiul Testament. „Dumnezeu a promis şi aici se împlineşte” Asta era dovada lucrurilor predicate. Era un har pe care Dumnezeu l-a dăruit ca noi să mergem din verset în verset, nu să citim şi să răstălmăcim, ci să mergem din verset în verset şi să arătam care este însemnătatea lui şi cum se împlineşte. Mergem din Vechiul în Noul Testament şi din Noul în Vechiul Testament pentru a arăta cum Dumnezeu a aşezat dinainte toate lucrurile.

Cuvântul „premergător”, pe care tocmai l-am amintit, a fost folosit în mod deosebit de fratele Branham. Îl citesc în contextul a trei citate. Primul este din 23 noiembrie 1953. Citat: „Aşa cum a fost cu Ioan Botezătorul, va fi şi acum. Odinioară el a fost premergătorul lui Isus Hristos. La fel tu vei fi trimis cu un mesaj care va merge înaintea revenirii DOMNULUI Isus Hristos. „Aşa vei fi trimis cu un mesaj care va premerge revenirea lui Isus Hristos”. Eu am tradus din engleză. Vom intra în detalii într-o scrisoare circulară.

Mai avem un citat din 10 februarie 1960. Aici, fratele Branham dă o vedere a lucrurilor care se petrecuseră în 11 iunie 1933: „când eram pe cale să botez a 17-a persoană care s-a pocăit, o Voce mi-a vorbit din ceruri, spunând: ‚Priveşte spre cer!’. Fratele Branham aştepta. Apoi el spune: „am auzit Vocea a doua oară spunând: ‚Priveşte spre cer!’. Dar îmi era teamă să îmi ridic capul şi, deodată, am auzit Vocea a treia oară: ‚Priveşte în sus!’. Şi când mi-am ridicat capul am văzut cum cobora o lumină din cer, oamenii vedeau şi ei lumina, mulţi au căzut la pământ, au leşinat, moment în care am auzit această Voce care mi-a vorbit, scuturând întregul loc: ‚Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă întâia venire a lui Hristos, mesajul dat ţie va fi premergătorul celei de a doua veniri a lui Isus Hristos’”. Fratele Branham a mai spus o dată: „Nu că eu voi fi premergătorul, ci mesajul va merge înaintea revenirii DOMNULUI Isus Hristos”.

Iubiţi fraţi şi surori, mai clar nu poate fi spus. Aici Ioan spune că nu el este Hristosul, ci că e trimis înaintea Lui. Şi aici, fratele Branham a spus acelaşi lucru. Cel ce a primit mesajul era un om trimis de Dumnezeu. Şi, în ciuda acestor lucruri, i-a fost spus: „Nu e vorba de tine. Tu trebuie doar să aduci acest mesaj, dar mesajul va merge în toată lumea înaintea revenirii lui Hristos”. Apoi, în 11 septembrie 1960: „Dumnezeu mi-a dat porunca, iar eu l-am întrebat şi i-am spus: ‚Eu nu o pot face, nu sunt în stare, eu nu am şcoală, eu nu pot să o fac’”. Apoi DOMNUL i-a spus…Fratele Branham spune că atunci când El a apărut la fluviu, în nor şi în stâlpul de foc, era acolo şi spunea: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos, la fel mesajul care ţi-a fost încredinţat este premergătorul revenirii lui Hristos”. Am citit aceste citate din următorul motiv: sunt mulţi care pretind, care cred că odată cu încheierea slujbei fratelui Branham s-a sfârşit totul şi astăzi fiecare poate face ce vrea, să interpreteze ce vrea. Asta este o mare eroare. Dumnezeu a avut grijă de tot.

Dragi fraţi şi surori, vă rog să înţelegeţi bine aceasta. Doar cu ocazia ultimei mele vizite în Africa mi-a devenit mai clar ce s-a petrecut cu adevărat după plecarea Acasă a fratelui Branham. Fratele Branham a fost în Africa de Sud, dar restul Africii a rămas neatins, iar dacă privim acum în lume, Dumnezeu a făcut aşa încât mesajul a rămas, deşi El a luat omul, dar acest mesaj, cu toate promisiunile, cu toate învăţăturile ne-a rămas. Nimeni nu are dreptul să adauge ceva la el – voi toţi ştiţi lucrurile acestea în detaliu, câţi fraţi au apărut între timp ca al optulea mesager, cu titluri şi denumiri de toate soiurile, au fost aduse învăţături care nu sunt biblice, care nu au nici un fundament şi pe care nu le putem accepta. Nu există nici un al optulea mesager, nici un al optulea bărbat care ar fi necesar.

Cel ce vorbeşte despre a opta persoană din Mica 5, o poate face, dar asta este pentru poporul Israel. În momentul când duşmanul va intra în ţară – aşa scrie aici în Mica, dar trebuie ţinut cont şi de contextul versetului – Mica 5.5: „Când va veni Asirianul în ţara noastră şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului…”. Asta are loc în acel moment, nu înainte. Ce am eu a face cu asta, ca Biserică? Se spune exact: „Când Asirianul va veni în ţara noastră…”. Asirianul nu va intra în Elveţia, nici în Germania, ci va veni în Israel, aşa cum scrie aici. Putem citi mai multe versete biblice. Aici mai este scris că: „ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de Asirian, când va veni în ţara noastră şi va pătrunde în ţinutul nostru”. Nicio profeţie din Scriptură nu permite o interpretare particulară. Eu trebuie să o spun azi aici: nu am nimic împotriva unui frate, ci am practicat mereu, mai presus de orice măsură, dragostea frăţească. Până astăzi nu am întrerupt legătura frăţească cu niciun frate, indiferent cine ar fi el, dar Dumnezeu nu permite ca eu să accept şi să cred o interpretare. Nu am dreptul să o fac. Nu am decât dreptul de a crede Cuvântul în original şi să îl predic în forma lui originală. Răstălmăcirile sunt lucrarea Diavolului şi acolo el îşi are mereu mâna în joc, dar nu cu noi şi nu cu Biserica Dumnezeului Celui Viu. Nu sunt un mare om al lui Dumnezeu, dar sunt aşezat şi hotărât de Dumnezeu pentru a propovădui Cuvântul adevărat în acord cu tot Vechiul şi Noul Testament, în lumina pe care Dumnezeu ne-a acordat-o prin slujba fratelui Branham, prin harul Lui.

Acum, repede, încât câteva citate din fratele Branham, şi vreau să vă cer tuturor să citiţi predicile fratelui Branham despre înfiere. Sunt patru predici despre înfiere, predicate în 22 mai 1960. E o predică minunată. Construcţia ei este într-adevăr minunată. Vă rog fiţi atenţi ce spune el aici, când revine la Romani 8, la descoperirea fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu, la sfârşitul timpului de har. Apoi, el spune aici: „Acum este vorba despre epoca viitoare. Miercuri seară am avut subiectul despre descoperirea fiilor lui Dumnezeu. În această dimineaţă vom reveni la aceasta, pentru că Dumnezeu aşteaptă ca asta să se descopere, ca fiii şi fiicele lui Dumnezeu să fie descoperiţi la sfârşitul timpului. Noi trebuie să apărem toţi înaintea Lui”.

Apoi fratele Branham citează şi citeşte Efeseni 1.5: „ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale”. Apoi el întreabă: credem noi cu toţii că înainte de întemeierea lumii am fost predestinaţi să fim fii şi fiice ai lui Dumnezeu? Negreşit! Negreşit!”. Dumnezeu ştia dinainte de întemeierea lumii cine avea să îl creadă, să primească iertarea păcatelor, răscumpărarea înfăptuită şi, astfel, numele nostru putea fi scris în Cartea Vieţii Mielului care a fost înjunghiat. Apoi, continuă. Citat: „Este plăcerea lui Dumnezeu, voia Sa, ca să se facă lucrul acesta, ca noi să îi putem aparţine, ca noi să ne putem găsi locul. Ce face El acum? El îşi cheamă Biserica să iasă afară”. După asta, fratele Branham înşiră diferitele denominaţiuni din care poporul lui Dumnezeu este chemat să iasă. Mai departe: „Ce a făcut El după aceea? El a trimis Duhul Sfânt şi le-a dat botezul cu Duhul Sfânt. Rusaliile nu sunt o denominaţiune, ci o trăire. Dumnezeu a dat copiilor Lui naşterea din nou. Apoi, botezul cu Duhul Sfânt. Pocăinţa şi naşterea din nou au loc prin Duhul Sfânt”. E într-adevăr minunat! Apoi vine: „Acum e vorba despre aşezarea ca fii. El este un fiu de la naştere, dar abia după ce este încercat este pus ca moştenitor, după ce se constată că are calităţi. După ce El v-a primit în Trupul lui Hristos, vă trece printr-un timp de încercare în care vă lăsaţi conduşi, sfinţiţi de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, sunteţi ascultători, fără să băgaţi în seamă ce spune lumea. Apoi este vorba despre a fi ascultător şi de a-L urma pe DOMNUL. E vorba de a fi aşezat ca moştenitor în moştenirea Lui. E vorba nu numai de a fi un fiu, ci de conduită, de aşezarea în poziţia de fiu, în poziţia lui de moştenitor. Unde sunt ei? Arătaţi-mi. Unde sunt? Dumnezeu Îşi cheamă copiii afară, prin descoperire. Dumnezeu aşează pe fiul său într-o poziţie conformă cu starea lui, în rânduiala Sa. El îi dă acea autoritate. Cuvântul lui e la fel de bun ca al unui arhanghel şi chiar mai bun. Fiul a fost înfiat, adică a fost adus într-o poziţie înaltă iar hainele lui sunt schimbate. Tatăl pregăteşte o sărbătoare şi spune: ‚Acesta este fiul meu. Din acest moment lui îi aparţine moştenirea, el este aşezat peste toată avuţia, tot ce este al meu este şi al lui’”. Da, noi ne putem întoarce la ce a făcut Dumnezeu. Vă cer încă o dată: citiţi această predică cu rugăciune.

Apoi, în Galateni 4 de la v. 1 scrie: „Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot”. În această predică fratele Branham vorbeşte despre aşezarea în poziţia de fii, ca noi să ne putem găsi şi lua într-adevăr locul nostru de moştenitori pe care Dumnezeu ni l-a dat. Atâta vreme cât suntem copii nu putem să ne ocupăm locul nostru de moştenitori. Nu e posibil. Cât suntem copii, suntem purtaţi de orice vânt de învăţătură, încoace şi încolo, aşa cum scrie în Efeseni 4. Şi aici este punctul: dacă pecetluirea cu Duhul Sfânt va avea loc şi dacă înfierea va avea loc, noi trebuie să fim în totalitate în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu pot avea loc amestecuri şi interpretări.

Ascultaţi cu atenţie: DOMNUL nostru, ca Răscumpărător, ca Fiu al lui Dumnezeu, a fost, bineînţeles, născut. „Puterea Duhului Sfânt va veni peste tine şi te va umbri şi Cel ce se va naşte din tine va fi numit Fiul lui Dumnezeu.” Aşa este scris în Luca 1. Putem citi toate aceste versete biblice. La fel scrie în Matei 1: „ca să se împlinească ce spusese DOMNUL prin prorocul Isaia: ‚fecioara va naşte…’”. Ca Fiu al lui Dumnezeu, zămislit, născut, a venit ziua botezului. Atunci a fost aşezat, slujba a început, trimiterea care trebuia îndeplinită până pe crucea de la Golgota. Înfierea. Aşezarea ca fii. Cerul s-a deschis şi apoi s-a spus: „acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea”. Urmează confirmarea în Matei 3.17: „acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea. De El să ascultaţi!”. Matei 3.17 şi Matei 17. Aşezarea noastră ca fii şi fiice ai lui Dumnezeu ne obligă. Ea cuprinde toată biserica în slujbă, în exercitarea însărcinării pe care a dat-o Dumnezeu prin harul Său. O pot spune astăzi, aici. Acest gând îmi revine mereu. Ştiţi voi care e responsabilitatea noastră azi? Ştiaţi că ea este chiar mai mare decât a lui Pavel sau Petru în vechime? Ştiţi voi că asta depinde de predicarea Cuvântului în tot adevărul şi ca tot planul lui Dumnezeu, de la A la Z, să fie luminat, ca poporul lui Dumnezeu să fie chemat la a se pune de partea lui Dumnezeu? A putut Pavel să vorbească despre Apocalipsa 17 sau 19? A putut el să vorbească despre asta? În timpul lui nu era încă scrisă. Astăzi, noi avem responsabilitatea pentru tot ce este scris în Vechiul şi Noul Testament, în evanghelii, în Faptele Apostolilor, în epistole şi în Apocalipsa.

Dragi fraţi şi surori, noi avem o mare responsabilitate înaintea Dumnezeului Atotputernic, şi anume cea mai mare responsabilitate, ultima de la sfârşitul timpului de har, de a prezenta poporului lui Dumnezeu, prin Cuvântul lui Dumnezeu, de a arăta poporului lui Dumnezeu voia lui Dumnezeu. Avem obligaţia sfântă de a spune că Dumnezeu ne-a trimis profetul făgăduit, că ne-a trimis ultimul mesaj, că ne-a descoperit tot planul de mântuire, toate tainele de la Geneza până la Apocalipsa 22. Ne-a călăuzit în toate aceste taine. Dumnezeu a luat mesagerul, dar mesajul ne-a rămas şi noi îl purtăm cu responsabilitate. Credeţi-mă că nu este uşoară această responsabilitate de a trăi privind doar la Dumnezeu, punându-ţi încrederea doar în Dumnezeu. Este posibil, dar şi dificil, în acelaşi timp. Dar Dumnezeu a pus asta în inima oamenilor.

Poate nu îşi are locul aici, dar după acele zile de fugă din 1945, din 19 ianuarie până în joia verde – au fost exact 10 săptămâni de fugă – când tatăl meu a adunat toată familia în jurul mesei, în vinerea Paştelui în anul 1945 şi a citit Sfintele Scripturi. Din această zi, fratele Frank a citit Biblia în fiecare zi. Din acea zi de vineri a Paştelui 1945 eu am citit Biblia în fiecare zi. Acel cuvânt pe care l-a citit tatăl meu după ce ne-am refugiat ne-a atins inimile, astfel că nu am mai putut face altceva decât să citesc Biblia. Voi ştiţi că în scurgerea anilor Cuvântul lui Dumnezeu a devenit din ce în ce mai preţios, măreţ şi important pentru mine. Noi suntem o parte a marelui plan de mântuire al lui Dumnezeu şi avem harul ca la sfârşitul timpului de har să putem predica Cuvântul împreună cu toate făgăduinţele şi tot ce ne-a fost dat.

Repet: nu voi accepta niciodată o răstălmăcire. Ele au tot apărut, fie cu acel om din India, fie la New York. A fost întotdeauna un frate care a venit cu răstălmăciri, a fost întotdeauna o direcţie nouă şi o interpretare nouă. Nu e nimic nou, dar vrem să o spunem în dragoste: fiecare răstălmăcire dezbină Trupul DOMNULUI, fiecare răstălmăcire aduce noi divizări în interiorul Bisericii, dar fiecare cuvânt adevărat al lui Dumnezeu ne uneşte unii cu alţii, sub Hristos, Capul Bisericii. Şi la asta trebuie să ne întoarcem, ca să ne supunem Capului Trupului, neadăugând şi nescoţând nimic, ci crezând din toată inima că Dumnezeu ne-a încredinţat acest mesaj scump care conţine tot planul de mântuire al Dumnezeului nostru, cu tot ce priveşte Israelul şi Biserica. Acest mesaj limpede precum cristalul trebuie să îl predicăm până în ultima zi, până la revenirea DOMNULUI când îi va lua pe ai Săi în slavă.

Dumnezeu ne-a acordat, într-adevăr, acest privilegiu de a veni la credinţă, de a primi acest Cuvânt în credinţă, descoperit prin Duhul Sfânt şi, prin asta, având parte în mod direct la ce face Dumnezeu în prezent. Şi dacă cineva de pe pământ îmi poate spune că, din partea lui Dumnezeu, este ceva mai bun, mai mare decât de a fi primit har înaintea Lui şi de a respecta pe El şi Cuvântul Lui, de a-L primi pe EL şi promisiunile Sale, de a avea parte la ceea ce face El în prezent…Nu putem spune pur şi simplu: „Fratele Branham era…, fratele Branham era…”. Asta nu te va ajuta azi, doar dacă vei recunoaşte motivul pentru care l-a trimis Dumnezeu. L-a trimis pentru a ne aduce în legătură cu El şi Cuvântul Lui, cu învăţătura Lui, cu descoperirea, cu tot planul de mântuire.

Nu foloseşte la nimic să spui că fratele Branham a fost…., fratele Branham a fost…, ci este vorba de a ne aduce în locul Prea Sfânt ca Dumnezeu să ne poată vorbi prin Cuvântul Lui. Nu de a răstălmăci ce a spus fratele Branham, ci de a înţelege sensul spuselor lui şi de a le primi descoperite de Dumnezeu Însuşi. Aşa vom fi toţi învăţaţi de Dumnezeu, iar unitatea este posibilă, ajungând toţi la cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu, la unirea în credinţă. Nu prin dispute şi interpretări, ci prin descoperire, aşa cum am citit în Coloseni 1.9, prin harul lui Dumnezeu, şi prin înţelepciunea şi priceperea duhovnicească pe care o dă Duhul. Dumnezeul nostru e minunat! Amintiţi-vă de Isaia 28, El îşi va desăvârşi lucrarea, o va face degrabă, Se va ridica ca în Valea Gabaonului, pe timpul lui Iosua, ca la muntele Peraţim, în zilele lui David, şi va dărui biruinţa poporului Său.

DOMNUL Dumnezeul va dărui ultima trezire puternică, va merge înaintea noastră. Noi o credem, credem cum şi ce spun Scripturile şi astfel vom vedea slava Dumnezeului nostru. Rămâneţi, vă rog, în cadrul Scripturilor, nu ieşiţi afară din cele scrise, căci altfel nu e posibilă experimentarea aşezării în poziţia de fii şi pecetluirea cu Duhul Sfânt. Dumnezeu nu pecetluieşte nimic străin, ci doar Cuvântul adevărului pe care l-am primit în credinţă. Astfel este scris în Efeseni 1.13 şi 4.30. DOMNUL Dumnezeu să fie lăudat!

Dragi fraţi şi surori, noi v-am dat Cuvântul lui Dumnezeu, rugaţi-vă ca el să vă fie descoperit de Dumnezeu. Închei insistând pe acest gând: Biserica este comoara, lucrul cel mai scump pe care Dumnezeu îl are pe pământ, turma răscumpărată prin sânge, pentru care DOMNUL şi Mântuitorul nostru Şi-a dat viaţa pe cruce la Golgota. Noi nu aparţinem niciunei denominaţiuni, niciunei comunităţi „evlavioase”, niciunei religii, ci aparţinem lui Isus Hristos, DOMNUL nostru, răscumpăraţi prin sângele preţios al Mielului. Acum, DOMNUL Dumnezeu să ne acorde înfierea, ca apoi să devenim oameni maturi, ca Dumnezeu să aibă încredere în noi, să unească Biserica ca supuşi Capului, să mergem înainte şi ca DOMNUL Dumnezeu să se ridice – nu scrie că El va ridica un al optulea mesager, un specialist pe care îl va trimite – ci scrie că El însuşi se va scula, El îşi va face repede lucrarea.

Noi nu facem decât să predicăm mesajul pe care El l-a dat fratelui Branham, care ne-a fost dat şi nouă. Şi eu mă bucur de faptul că Dumnezeu va acţiona supranatural. El a confirmat deja acest mesaj în mod supranatural. Eu am fost martor ocular al slujbei fratelui Branham timp de 10 ani. Dumnezeu a confirmat acest Cuvânt în mod supranatural şi ştiu despre ce vorbesc. Dumnezeu să îşi confirme Cuvântul Lui. El să cadă în inimi şi să devină roditor şi să se înmulţească, ca să putem avansa în credinţă cu siguranţa că Cel ce a început această lucrare o va şi sfârşi. El nu vine niciodată prea târziu. Şi vă rog să nu veniţi nici voi prea târziu, ci dacă azi auziţi vocea Lui…Noi am auzit azi vocea Lui, noi venim la El şi El îşi va confirma Cuvântul Lui prin noi şi în viitor. Lăudat şi înălţat să fie DOMNUL, Dumnezeul nostru acum şi în toată veşnicia! Amin. Ne ridicăm pentru rugăciune şi cântăm Aşa cum sunt. Nu putem cânta o cântare mai potrivită înaintea feţei lui Dumnezeu.

În timp ce aplecăm capetele, ne rugăm şi ne cercetăm pe noi înşine. Credem cu adevărat aşa cum o zic Scripturile? Ne-a fost arătat şi descoperit în profunzimea Lui Cuvântul, prin descoperire, în contextul Său, în diferitele contexte? Iubiţi fraţi şi surori, Duhul lui Dumnezeu ne conduce în tot adevărul. El ne convinge de păcat, de neprihănire şi de judecată. El este Cel care o face şi vorbeşte cu noi şi ne convinge. El este cel care dă mărturie despre adevăr şi noi suntem sfinţiţi numai în adevăr după cum a spus DOMNUL nostru: „sfinţeşte-i în adevărul Tău, Cuvântul Tău este adevărul”.

DOAMNE iubit, eu te rog acum ca Tu să ne vorbeşti într-un mod puternic, ca noi să putem înţelege că voia Ta ne este descoperită numai în Cuvânt, nu în vise sau alte lucruri. Visele pot fi înţelese greşit şi interpretate, însă Cuvântul Tău este adevărul. Noi Îţi mulţumim, iubite DOMN, pentru că putem crede. În timp ce avem capetele înclinate, rămânând în rugăciune înaintea DOMNULUI, pot să întreb dacă e cineva aici care vrea să fie inclus în rugăciune? Noi vrem să Îi aparţinem în întregime DOMNULUI şi să primim Cuvântul Lui descoperit. Fraţi şi surori, aceasta este ultima parte a istoriei mântuirii şi a încheierii lucrării de răscumpărare a lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, DOMNUL. Fiţi o parte din aceasta! Vă rog: luaţi parte la aceasta, la ce face Dumnezeu acum! Credeţi voi că mesajul dat fratelui Branham, care este prorocul promis, merge acum în întreaga lume înainte de a doua venire a lui Hristos? Dacă credeţi, spuneţi „amin”! Aleluia! Lumea întreagă să îl audă, în toate limbile şi naţiunile. Fraţii noştri să audă şi să ştie că în acest loc noi ne-am adunat în Numele DOMNULUI pentru a asculta cuvintele Dumnezeului celui viu.

DOAMNE iubit, îţi mulţumesc! Să ai Tu calea ta cu noi. Tu ai dăruit o zi a deciziei, Tu i-ai scos din îndoială pe toţi care au mai fost în îndoială şi Te-ai descoperit lor. Eu Îţi mulţumesc pentru asta în Numele sfânt al lui Isus. Aleluia! Amin.