'

Misiunea Liberă

Scrisoare circulară · 2008-03

“Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8)

SCRISOARE CIRCULARĂ Martie 2008

Dorim să vă salutăm din inimă pe toţi, în întreaga lume, în Numele scump al DOMNULUI şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos, cu următorul verset biblic din Isaia 14.26-27: “Iată hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna, întinsă peste toate neamurile. DOMNUL oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?”

DOMNUL Dumnezeu are un plan pe care îl va aduce, fără îndoială, la îndeplinire cu toate neamurile, cu Israel şi cu Biserica. Începând cu ianuarie 2008, din jurnalele de ştiri reiese faptul că lumea politică se concentrează tot mai mult asupra Orientului Mijlociu. În mod deosebit, Ierusalimul devine punctul cel mai important al dezbaterilor şi negocierilor. George W. Bush ar dori să-şi încununeze mandatul de preşedinte cu măcar un succes, adică cu un acord între statul evreu şi un nou stat palestinian. Întrebarea este dacă acest acord poate fi încheiat în vremea care i-a mai rămas. În 11 ianuarie, în turneul său prin Orientul Mijlociu, s-a întâlnit cu Tony Blair, de curând numit emisar special al Uniunii Europene pentru Orientul Mijlociu. Tony Blair s-a convertit în mod oficial la romano-catolicism pe data de 21 decembrie 2007, asigurându-şi prin aceasta sprijinul puterii mondiale. El a ales ziua de 21 decembrie 2007, chiar ziua când au căzut ultimele graniţe dintre ţările est şi vest europene.

Acum, ultima împărăţie mondială, aşa cum a fost văzută şi anunţată dinainte de prorocul Daniel (Dan. 2.40 şi 7.23) îşi definitivează forma. Tratatul roman din 25 martie 1957, semnat de cele şase ţări fondatoare, este baza Europei Unite. Statutul roman a fost semnat de fiecare din cele 27 de ţări care fac parte acum din Uniunea Europeană. Chiar şi “tribunalul mondial”, cel mai înalt tribunal de pe pământ, are la bază “statutul roman al Curţii Internaţionale de Justiţie”. La sfârşitul celor 128 de paragrafe, citim: “semnat la Roma, în 17 iulie 1998”.

În 18 februarie 2008, Radio Vatican a anunţat prin internet, că papa Benedict al XVI-lea va vizita S.U.A. între 15 şi 21 aprilie. Pe agendă sunt planificate discuţii cu preşedintele George W. Bush pe tema “eforturilor de pace din Orientul Mijlociu”. Vaticanul intenţionează să pună Ierusalimul sub statut internaţional. Muntele Templului, până la muntele Sion, urmează să devină zonă extrateritorială. Este vorba de două lucruri care aparţin unul de celălalt: unul este un “acord” referitor la divizarea ţării, prorocită în Scriptură, fapt care aduce judecata împreună cu el: “Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” (Ioel 3.2). Celălalt este un contract legat de statutul Ierusalimului. Anul acesta, Israelul îşi sărbătoreşte cea de-a 60 aniversare de la întemeierea statului în 1948. Acordul de pace este aproape de a fi încheiat şi va include cele trei religii mondiale, Iudaismul, Creştinismul şi Islamul, precum şi “locurile lor sfinte”.

Biblia vorbeşte despre un legământ: “El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână” (Dan. 9.27). Muntele Templului este revendicat ca loc sfânt nu doar de către poporul evreu, care îl pretide pe baza dreptului lor divin – căci al treilea templu va fi construit din nou pe temelia lui originală – ci este privit ca loc sfânt şi de către religia islamică, alături de Mecca şi Medina. Acesta va fi, într-adevăr, un tratat de pace cu caracter religios. Apoi, se va împlini cuvântul din 1 Tes. 5.3: “Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare.”

De data asta, nu vom intra în mai multe detalii în legătură cu acest subiect. Eu scriu sub impresia că începe ultima fază pentru Israel; prin urmare, ultima fază pentru Biserică este şi mai aproape. Prin toate lucrurile care se petrec chiar acum, cei care cunosc Cuvântul profetic pot auzi bătând clopotele timpului sfârşitului. Se poate spune încă o dată: “Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă ridicaţi ochii în sus, căci răscumpărarea voastră se apropie.” Timpul destinat Bisericii se apropie cu siguranţă de sfârşit, şi Dumnezeu se va întoarce spre Israel, conform planului Său de mântuire (Fapte 15.16; Rom. 11.25). S-ar putea ca Biserica Mireasă să vadă împlinirea primei faze, dar nu şi încheierea practică a legământului, după cum scrie în Daniel 9.27, întrucât ea va fi răpită înainte de aceasta. În 18 martie 1963, fratele Branham a spus: “şi după ce Biserica este răpită, Roma şi evreii vor face un legământ.” Noi întrebăm: „Străjerule, cât mai este din noapte?. Răspunsul este: „Vine dimineaţa” (Isaia 21.11-12). Strigătul este din ce în ce mai puternic: „iată Mirele!” Numărătoarea inversă este în derulare.

Este esenţial să recunoaştem planul de mântuire al lui Dumnezeu şi să ne ocupăm în el locul nostru hotărât dinainte. Din veşnicie (Fapte 15.18), înainte să înceapă timpul, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a făcut un plan pentru omenire şi un plan de mântuire pentru Biserica Lui.

Răscumpărătorul a fost hotărât înainte de întemeierea lumii

(Ioan 17.24, 1 Petru 1.20).

Aleşii au fost şi ei hotăraţi înainte de întemeierea lumii

(Efeseni 1.4).

Numele lor au fost scrise în cartea Vieţii Mielului înainte de

întemeierea lumii (Apoc. 13.8).

Isus a început să înveţe lucrurile care au fost ţinute ascunse de

la întemeierea lumii (Mat. 13.35).

Acest plan se întinde din primul moment al timpului, până la ultimul, când timpul se revarsă în veşnicie.

În textul biblic citat în introducere, preocuparea este planul lui Dumnezeu, iar întrebarea principală este: “cine I se va împotrivi?” Chiar de la început, duşmanul a încercat să distrugă acest plan. A început prin răzvrătirea lui în ceruri şi continuă pe pământ până în ziua de azi. Totul este scris în Biblie, de la primul până la ultimul capitol, chiar şi aspectele legate de căderea lui Lucifer şi despre căderea din grădina Eden, deşi ne este transmis sub formă de pilde şi tablouri naturale. Există doar o singură posibilitate: fie Dumnezeu Însuşi îşi descoperă planul Lui trimişilor Lui, apostoli şi proroci, chemaţi în mod dumnezeiesc, care trebuie să vestească planul Lui, fie îşi dau teologii şi cărturarii diversele lor interpretări. Întotdeauna există numai un singur răspuns corect, dar există multe interpretări. Suntem interesaţi doar de singurul răspuns corect care este confirmat în Cuvântul lui Dumnezeu.

“Nu, DOMNUL Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci”(Amos 3.7);

“Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul” (Ef. 3.4-5);

“se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor” (Apoc. 10.7).

Marea tragedie a încercării de a distruge acest plan a început în ceruri. Acolo, Satan a cedat în faţa voii personale şi a pus-o deasupra Voii lui Dumnezeu. Îngerul luminii, heruvimul uns, fiul dimineţii, s-a înălţat pe sine şi a dorit să îşi întemeieze propriul scaun de domnie lângă scaunul de domnie al Celui Atotputernic, vrând să fie egal cu Cel Prea Înalt. Încă de la început, ţinta lui a fost să distrugă planul lui Dumnezeu. În capitolul 14 din Isaia, citim despre căderea lui Satan (versetele 12-21) şi ni se vorbeşte despre scopul lui Dumnezeu, în versetele 26-27, cum am citat în cuvântul introductiv.

Deşi codificată, căderea lui Lucifer este descrisă, de asemenea, în Ezechiel 28.11-15. Totuşi, descrierea este suficient de clară când ne este descoperit prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Creat de Dumnezeu, împodobit cu pietre scumpe, el era întruchiparea desăvârşirii şi era deja în Eden, grădina lui Dumnezeu. Încă de la început, avea acces în ceruri şi în rai, pe pământ. “Ai fost fără prihană în căile tale din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine” (Ezech. 28.15).

Ce s-a întâmplat în rai este relatat, deopotrivă, în detaliu şi codificat în mod tainic. Acolo, Satan, îngerul căzut, ca fiinţă spirituală a pus stăpânire pe şarpe şi l-a folosit în mod negativ pentru a o înşela pe Eva şi, prin aceasta, s-a furişat în rasa umană prin amăgire şi, ca rezultat, a tras toată omenirea în cădere şi despărţire de Dumnezeu. Până atunci, nu a fost nicio urmă de păcat, boală sau suferinţă. Înainte, nimeni nu auzise de vreo durere sau de moarte. De la cădere, fiecare fiinţă umană este zămislită în acelaşi fel în care a avut loc păcatul originar. David a strigat: “Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps. 51.5). DOMNUL Dumnezeu a creat îngerii şi fiinţele umane ca persoane cu voinţă liberă – ca Adam, care a ascultat de Eva, iar Eva ascultase de şarpe. Eva a avut ocazia să se decidă într-un fel sau altul. Acelaşi lucru ni se aplică şi nouă.

De la prima amăgire din Grădina Eden, fiecare amăgire conduce înapoi la amăgitorul cel vechi, Satan, indiferent dacă amăgirea are loc în domeniul natural sau spiritual, indiferent prin cine se întâmplă. În mod clar, vrăjmaşul a deţinut puterea asupra pământului. El este înşelătorul întregii lumi (Apoc. 12.9); el a devenit domnul şi dumnezeul acestei lumi a întunericului, până atunci când se va împlini versetul biblic următor: “Împărăţia lumii a trecut în mâinile DOMNULUI nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor” (Apoc.11.15).

Datorită deciziei pe care au luat-o primii oameni sub influenţa celui rău, moartea a intrat în întreaga omenirea. Prin Isus Hristos, Cel de al doilea Adam, viaţa veşnică ne-a fost restituită: “Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1 Cor.15.21-22). Dumnezeu, care este Duh, a venit în omenire prin Hristos, singurul Lui Fiu. Aceasta a fost singura cale ca noi să fim răscumpăraţi din cădere.

Numai cei care au primit viaţa veşnică printr-o trăire personală de mântuire pot şi vor trăi veşnic: “Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” (1 Ioan 5.11-12).

Chiar şi după cădere, Satan, ca fiinţă spirituală, are acces în cer şi poate lua parte la întâlniri cu îngerii. În Iov 1.6 citim: “Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea DOMNULUI. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.” DOMNUL a vorbit cu el, subiectul fiind Iov, slujitorul lui Dumnezeu. Acelaşi lucru ne este relatat în cap. 2: “Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea DOMNULUI. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor…” Nu doar o dată, ci în mod repetat vrăjmaşul lui Dumnezeu a fost prezent împreună cu îngerii, fiii lui Dumnezeu, care s-au adunat în ceruri.

În timpul Noului Legământ, vrăjmaşul, pârâşul fraţilor, încă are acces în cer. Totuşi, Răscumpărătorul nostru este prezent acolo ca Mijlocitor al Noului Legământ (Evr. 8.6) şi vorbeşte în favoarea noastră, ca Apărător (1 Ioan 2.1). Deşi DOMNUL nostru l-a învins pe Satan şi l-a văzut căzând din cer (Ioan 12.31), la sfârşit el va fi aruncat jos pentru totdeauna, când biruitorii sunt răpiţi: “Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui” (Apoc.12.7-12). Satan a atras după el acea parte din îngeri care s-au supus influenţei lui. De aceea, acum noi trebuie să ne luptăm cu domniile şi forţele întunericului, care au fost învinse, dar nu vor să capituleze, şi trebuie să continuăm să luptăm cu ajutorul întregii armături a lui Dumnezeu până vom ajunge la destinaţie (Ef. 6.12-20).

Când se va descoperi biruinţa lui Dumnezeu în Biserică?

Conform Psalmului 110, toţi vrăjmaşii vor fi puşi ca aşternut al picioarelor Răscumpărătorului nostru: “DOMNUL a zis DOMNULUI Meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale” (Mat. 22.44, Marcu 12.36). În Evrei 2.8 scrie: “toate le-ai supus sub picioarele lui…Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse...” Acum, la sfârşitul timpului de har, biruinţa de la Golgota, biruinţa Domnului răstignit şi înviat asupra tuturor puterilor Satanei, trebuie să fie descoperită în credincioşi. Scena acestei bătălii va fi Biserica, femeia în faţa căreia stă balaurul cel vechi, Satan, şi care dă naştere celor care sunt răpiţi (Apoc. 12). În Romani 16.20, apostolul Pavel scrie: “Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.”

Psalmul 110 afirmă că toţi vrăjmaşii sunt aşezaţi sub picioarele DOMNULUI şi Răscumpărătorului nostru. Apoi ni se spune că acest lucru încă nu s-a descoperit. Şi aici citim că Însuşi Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre. În ziua căderii, DOMNUL Dumnezeu a spus şarpelui: “Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Gen. 3.15). Vrăjmăşia poate exista numai între două seminţe total diferite. Aleşii nu pot niciodată să îi prigonească pe alţii, căci dragostea lui Dumnezeu este revărsată în inimile lor prin Duhul Sfânt (Rom. 5.5). Ei au fost aceia care au fost întotdeauna prigoniţi. Desăvârşirea Bisericii Mirese va avea loc în dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu, când DOMNUL Îşi va încununa Lucrarea Lui de Răscumpărare prin victoria finală.

Următoarele cuvinte se aplică adevăraţilor credincioşi: “Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orînduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcînd astfel pace” (Ef. 2.11-16). Un copil al lui Dumnezeu, născut din nou prin Cuvânt şi Duh, devine o nouă persoană, împăciuitoare. Calităţile lui Isus Hristos sunt o realitate divină, sunt parte din viaţa noastră. Oricine produce disensiuni şi seamănă ura şi vrăjmăşia, este posedat şi rămâne sub influenţa celui rău.

Acum ne confruntăm cu următoarele întrebări:

- Există un “prea târziu”?

- Există decizii luate o dată pentru totdeauna?

- Există unele decizii asupra cărora se poate reveni?

- Putem noi influenţa/decide dacă suntem în voia desăvârşită, în cea îngăduită sau nu suntem deloc în voia lui Dumnezeu?

- Decidem noi sau ştim noi dacă facem parte dintre cei chemaţi sau dintre cei aleşi, dintre fecioarele înţelepte sau cele neînţelepte?

- Va fi acest lucru descoperit acum sau doar la prima sau la a doua înviere?

Decizia luată de Lucifer a fost definitivă, motiv pentru care Dumnezeu nu i-a mai făcut nicio ofertă de har. De aceea, el nu cunoaşte harul, iertarea sau împăcarea, şi acelaşi lucru se aplică tuturor celor care sunt sub influenţa lui.

Sfârşitul sortit al vrăjmaşului a fost decis încă de la început: el va fi aruncat în iazul de foc (Apoc. 20.10). Destinaţia celor de aici, de pe pământ, care s-au decis împotriva lui Dumnezeu este, de asemenea, definitivă: “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20.11-15). Acest lucru va avea loc la judecata de apoi – nu există niciun tribunal la care să se facă recurs. La fel de definitive sunt cuvintele DOMNULUI adresate celor cărora li s-au dat daruri duhovniceşti, dar care nu s-au supus Voii lui Dumnezeu: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea” (Mat. 7.21-24). Cât de groaznic va fi pentru cei cărora DOMNUL le va spune: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! ” (Mat. 25.41)! Noi trebuie să luăm în serios oferta de har, iertare şi împăcare şi să ne ducem mântuirea până la capăt cu frică şi cu tremur, verificând dacă acţionăm în voia noastră sau în Voia lui Dumnezeu!

Reaşezarea făgăduită

În cartea lui Iov citim despre toate încercările pe care Dumnezeu a îngăduit ca duşmanul să le aducă peste omul lui Dumnezeu. În limba germană există un termen familiar cunoscut ca „ştirile lui Iov”, care se potriveşte foarte bine cu expresia „veşti cu adevărat rele” pe care le-ar putea primi cineva. Duşmanul a distrus totul, până când omul lui Dumnezeu a stat doar pe cenuşă. Familia şi totul în jurul lui au fost nimicite. Chiar soţia lui a spus: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” Nu putem înţelege cum un om atât de temător de Dumnezeu a trebuit să treacă prin încercări atât de grele. Dar apoi ne gândim la Răscumpărătorul nostru, care, după botezul în apă, în timpul căruia s-a deschis cerul şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste El, a fost lăsat să îndure toate ispitele pe care Satan i le-a adus (Mat. 4.1-11; Luca 4.1-13). El a purtat toată ocara şi ruşinea posibilă de pe pământ.

Dacă ar fi fost vorba numai despre Iov şi nu şi despre ultima parte a planului de mântuire cu Biserica, atunci toate aceste 42 de capitole din Biblie ar fi fost scrise degeaba. Noi credem că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătura adevărată (2 Tim. 3.16-17). Istoria lui Iov ne vorbeşte, ca nici o alta în Vechiul Testament, despre ultima fază a Bisericii, când ploaia timpurie şi târzie vor cădea în acelaşi timp (Ioel 2.23; Zah. 10.1). Acest lucru va avea loc scurtă vreme înaintea revenirii lui Hristos. Afirmaţia din Iacov 5.7-11 ne este adresată direct în acest timp: „Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea DOMNULU.” Chestiunea presantă este: a rămâne hotărât, a nu privi la cele vizibile, la împrejurări, ci ca Avraam, să ţinem la convingerea de neclintit că Dumnezeu va împlini ce a făgăduit (Rom. 4.18-22). Nu putem să ne uităm la noi înşine sau la alţii, nu ne oprim să ascultăm ocara (2 Cor. 6.8) sau să urmăm proroci falşi, ci mai degrabă trebuie să rămânem întemeiaţi în Cuvântul adevărului şi să aşteptăm cu răbdare până la revenirea DOMNULUI nostru. A doua parte a lui Iacov 5:7 ne spune: „Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzi.” În versetul 11 avem afirmaţia următoare: „Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.”

Iov a îndurat cu răbdare în timpul încercărilor lui şi, în ciuda tuturor acuzaţiilor, el a mărturisit: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu!” şi „voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19.25-26). El Îl văzuse deja pe Mijlocitor, a vorbit despre ispăşire şi a spus că noi ne vom întoarce în zilele tinereţii noastre şi că Dumnezeu va răsplăti omului după neprihănirea lui (Iov 33.23-28).

Pilda lui Iov are o mare însemnătate în planul de Mântuire. Ne arată ce a intenţionat Dumnezeu încă de la început în privinţa alor Săi şi ce va aduce El la împlinire acum. Chiar dacă DOMNUL îngăduie să se întâmple anumite lucruri, dacă Satan atacă trupul şi distruge totul în jurul nostru, dacă pârâşul şi defăimătorul se ridică împotriva noastră, de sufletul unui copil al lui Dumnezeu nu se poate atinge. Încoronarea noastră va fi ca şi în cazul lui Iov, chiar la sfârşit. Dumnezeu a răspuns şi a restituit toate lucrurile în dublă măsură.

Sfârşitul va fi glorios

„Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic:”Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isa. 46.10)

În calitate de credincioşi ai Bibliei, suntem convinşi că Dumnezeu îşi va împlini planul de mântuire într-un mod minunat. În trecut, DOMNUL Isus a spus credincioşilor: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el” (Luca 21.20-21). Vă rog, fiţi foarte atenţi! Ei au făcut acest lucru imediat ce au văzut armatele apropiindu-se de oraş. Josephus Flavius, binecunoscutul istoric al acelui timp, a scris că toţi cei care au crezut în Mesia, au părăsit Ierusalimul înainte de distrugerea lui, în anul 70.

Mai departe, DOMNUL a vorbit despre lucrurile care se vor întâmpla chiar spre sfârşit. A menţionat semnele din soare şi din lună, confuzia şi neliniştea dintre naţiuni, cutremurele şi foametea. Apoi, în legătură cu Israel, DOMNUL a spus: „Vedeţi smochinul… Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Luca 21; Mat.24). Noi suntem generaţia care vede toate aceste lucruri întâmplându-se.

Acum, DOMNUL se adresează şi adevăraţilor credincioşi – cei care cred şi acceptă Cuvântul Lui şi urmăresc cu vigilenţă împlinirea profeţiilor biblice: „când veţi auzi despre negocierile privind Ierusalimul, atunci să fiţi atenţi. Acela este timpul când toţi credincioşii adevăraţi trebuie să iasă din Babilonul religios, să se întoarcă la DOMNUL şi la Cuvântul făgăduit!” Cu siguranţă, noi trăim într-o perioadă de timp cu totul specială în care profeţiile biblice ale timpului de sfârşit se împlinesc sub ochii noştri. Toate indică spre întoarcerea iminentă a lui Hristos, pe care nimeni şi nimic nu o poate opri.

Satan nu a putut zădărnici planul lui Dumnezeu în ceruri; el nu a putut împiedica planul lui Dumnezeu în rai. Satan nu a putut opri planul lui Dumnezeu cu Israelul, nici chiar atunci când a ucis toţi copiii evreilor – Moise a rămas în viaţă, întrucât a fost hotărât să fie prorocul. Vrăjmaşul nu a reuşit nici atunci când Maria şi Aaron l-au judecat pe slujitorul lui Dumnezeu şi au pus la îndoială că el este singurul căruia i-a vorbit Dumnezeu (Num. 12). El nu a putut compromite planul lui Dumnezeu cu Israelul atunci când Core şi Datan, împreună cu 250 de bătrâni, s-au ridicat împotriva lui Moise, cauzând o ruptură în adunarea lui Israel (Num. 16). Da, el a fost singurul căruia Dumnezeu i s-a arătat în rugul aprins şi singurul hotărât de Dumnezeu ca să fie proroc al Său cu o trimitere deosebită! În ciuda tuturor greutăţilor, el şi-a dus la îndeplinire însărcinarea până când a ajuns cu poporul lui Dumnezeu la hotarul Ţării Făgăduite (Deut. 34). Apoi, Dumnezeu şi-a continuat planul cu Iosua.

Satan nu a putut să distrugă planul lui Dumnezeu atunci când Irod a ucis toţi copiii mai mici de doi ani, din cauza naşterii Răscumpărătorului. Satan nu a putut opri nimic din ce era în planul lui Dumnezeu, nici chiar atunci când Iuda L-a trădat pe DOMNUL nostru. Dumnezeu a vegheat întotdeauna asupra tuturor lucrurilor şi s-a asigurat ca planul Lui să ajungă la împlinire. Decizia Lui rămâne valabilă pentru totdeauna. Aşa vorbeşte DOMNUL nostru: „Eu voi zidi Biserica Mea, şi Porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui!” Fără îndoială, acest lucru rămâne adevărat până în ziua când ea va apărea fără pată şi fără zbârcitură în prezenta Lui, în slavă (Ef. 5.27).

Nici chiar învăţătorii care prezentau erezii şi care au apărut deja în zilele apostolilor, nu au putut să stea în calea planului de Mântuire. Nici prorocii falşi care vor apărea în timpul sfârşitului nu vor avea succes în a opri planul lui Dumnezeu. Apostolul Petru a scris: „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare…” (2 Pet. 2.1). El a evidenţiat foarte clar pericolul. Chiar după ce apostolul Pavel a vestit tot planul lui Dumnezeu, au existat bărbaţi care s-au ridicat şi au introdus erezii, prin care i-au atras pe unii oameni să-i urmeze (Fapte 20.17-32). Până în ziua de azi, credincioşii naivi sunt smulşi din Biserică în acelaşi fel, şi sunt împiedicaţi să-L urmeze pe Hristos, fiind atraşi în a urma nişte bărbaţi care prezintă învăţături greşite.

În mesajul către efeseni, îngerului Bisericii i s-a spus: „ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi” (Apoc. 2.2). Indiferent de pretenţiile cuiva, dacă vestirea evangheliei nu este în acord cu învăţăturile apostolilor (Fapte 2.42), atunci, conform mărturiei Sfintei Scripturi, acestea sunt erezii.

În mesajul către biserica din Pergam, DOMNUL a avut o plângere foarte serioasă: „Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam” (Apoc. 2.14). Este evident că învăţăturile lui Balaam erau contrare învăţăturii apostolilor. S-ar putea aprecia ca imposibil faptul că vrăjmaşul şi-a croit drum în Biserică încă de la început cu scopul de a împiedica planul de Mântuire. Conform mărturiei Scripturii, Biserica lui Isus Hristos este locul descoperirii lui Dumnezeu aici, pe pământ, este Trupul lui Hristos, stâlpul şi temelia adevărului (1 Tim. 3.15). Nicio minciună nu vine din adevăr (1 Ioan 2.21), ea este întotdeauna o sucire a adevărului. De exemplu, un subiect poate fi biblic, dar ce spun sau scriu oamenii despre el poate fi total nebiblic. Aşa a început în Gradina Eden: Satan a rămas la subiect, dar nu în adevăr.

În mesajul adresat îngerului Bisericii din Tiatira, citim despre o altă pricină de întristare: „Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei…” (Apoc. 2.20). Cu siguranţă era cunoscut faptul că Dumnezeu a aşezat în Biserică numai apostoli, proroci, învăţători, şi nu prorociţe, nici femei-apostol sau învăţătoare. Şi totuşi, s-a întâmplat deja în timpul apostolilor ca o femeie să se prezinte pe sine ca prorociţă sau învăţătoare, amăgindu-i pe robii lui Dumnezeu. Încă de la început, intenţia duşmanului a fost să amăgească poporul lui Dumnezeu.

Prin prorocul Ezechiel, Dumnezeu ne-a vorbit deja despre necazul insuportabil pe care folosirea greşită a darurilor spirituale l-a adus asupra poporului. Folosirea greşită a darurilor poate chiar să ucidă suflete scumpe. Aşa vorbeşte DOMNUL: „Iar tu, fiul omului, întoarce-ţi privirile împotriva fiicelor poporului tău, care proorocesc după gustul inimii lor, şi prooroceşte împotriva lor! Spune: „Aşa vorbeşte DOMNUL Dumnezeu: „Vai de cele ce cos pernuţe pentru subţiori, şi fac mahrame pentru capetele oamenilor de orice mărime ca să prindă suflete! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu, ca să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre?” (Ezech. 13:17-18).

În biserica din Tiatira, duşmanul a folosit o femeie, care avea darul prorociei, pentru a-i induce în eroare pe robii lui Dumnezeu care erau impresionaţi de darul ei. Ei au fost amăgiţi din cauză că nu aveau darul deosebirii. Chiar şi bărbaţii responsabili în acea biserică priveau în sus la ea, cu respect, şi nu şi-au dat seama că ei înşişi şi, prin urmare, biserica ce le-a fost încredinţată, şi-au pierdut respectul faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Darul prorociei nu face dintr-o femeie o prorociţă, şi cu atât mai puţin un învăţător spiritual. Cele patru fete ale lui Filip aveau darul prorociei (Fapte 21), dar nu erau prorociţe.

Prorocii aşezaţi de Dumnezeu în Biserică fac parte din una din cele cinci slujbe care lucrează în Biserică (Ef.4.11). Darul prorociei e unul din cele nouă daruri duhovniceşti (1 Cor. 12). În Vechiul Testament citim despre prorociţa Maria (Exod 15), despre prorociţa Debora (Jud. 4), despre prorociţa Hulda (2 Regi 22) şi despre o prorociţă pe care Isaia a luat-o de nevastă (Isa. 8:3), dar niciuna din ele nu a avut o slujbă pentru Biserică. La fel au stat lucrurile cu prorociţa Ana, aşa cum ni se relatează în Luca 2:36-38. Toate lucrurile legate de planul de mântuire au fost descoperite slujitorilor Săi, proroci şi apostoli (Ef. 3.5; Apoc. 10.7 ş. a.). Slujbele şi darurile trebuie aşezate corect în rânduiala divină biblică şi trebuie lăsate în locul de unde aparţin.

Satan se va amesteca întotdeauna acolo unde Duhul lui Dumnezeu face un lucru deosebit într-o Biserică. Şi de fiecare dată o face cu aceleaşi intenţii: să distrugă ordinea divină, să pună sub semnul întrebării şi să răsucească ceea ce a spus Dumnezeu, pentru a cauza confuzie şi pentru a-i discredita pe slujitorii lui Dumnezeu, cu scopul de a întrerupe lucrarea şi planul lui Dumnezeu. Totuşi, planul lui Dumnezeu va rămânea veşnic. Biserica lui Isus Hristos nu va fi biruită de puterile iadului. Mireasa Mielului poate ieşi, temporar, din cadenţă, aşa cum a văzut fratele Branham într-o vedenie, dar ea nu poate fi înşelată. Ea va fi readusă în cadenţă, va fi gata şi va fi sfinţită pentru a lua parte la ospăţul nunţii Mielului (Apoc. 19).

În mod deosebit, Satan se dezlănţuie împotriva adevăratei Biserici şi împotriva Israelului, căci ei au o parte specială şi un scop special în planul de mântuire. Lumea nu ar fi auzit niciodată de vreun copil ucis în Egiptul antic, dacă Moise nu ar fi fost hotărât ca proroc pentru Israel chiar de la naştere. Nu ar fi fost nici un copil ucis în Betleem, dacă Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi născut acolo.

Haideţi să aruncăm o privire în timpul nostru: Satan a lăsat în pace pe toţi marii evanghelişti şi pe toate marile biserici. A existat doar un singur bărbat care a trebuit să treacă prin cele mai crunte încercări, chiar şi în propria biserică. William Branham a fost ales de la naştere (Ieremia 1.5) şi dedicat lui Dumnezeu până la sfârşitul vieţii lui. La vârsta de şapte ani, a auzit o voce vorbindu-i dintr-un vârtej de vânt care venea din vârful unui copac: „Să nu fumezi niciodată, să nu bei niciodată şi să nu-ţi pângăreşti trupul în nici un fel, căci va fi o lucrare pentru tine când vei fi mare.” El a fost un proroc făgăduit, cu o slujbă legată direct de planul divin de mântuire în timpul sfârşitului. Atacurile au venit din partea clerului diferitelor denominaţiuni, datorită faptului că el, ca om trimis de Dumnezeu, a predicat adevăratele învăţături biblice pe care ei nu le puteau încadra în conceptul lor denominaţional.

Cel mai dur atac a venit din partea unei persoane apropiate de el, la început, şi care l-a reclamat la Serviciul Intern de Venituri. Se pare că fratele Branham nu cunoştea practicile pământeşti la fel de bine cum cunoştea lucrurile duhovniceşti din Împărăţia lui Dumnezeu. În adunările lui, oamenii puneau ca daruri cecuri făcute pe numele lui. El le-a semnat şi le-a folosit pentru a plăti cheltuielile cu adunările. I-a fost prezentată apoi o întreagă cutie cu acele cecuri şi a fost acuzat că a folosit banii în folosul propriu fără să plătească vreun impozit pe venit. Era vorba de o sumă de 500.000 de dolari. Serviciul de Venituri şi Impozite a solicitat plata a peste 300.000 de dolari ca impozit. Paşaportul i-a fost confiscat şi nu i s-a mai permis să părăsească ţara. Ancheta a durat cinci ani. Mi-a vorbit despre acest lucru, exprimându-şi regretul că nu a putut accepta invitaţia mea de a participa la adunările din Germania împreună cu David DuPlessis. Călătoria planificată în Sydney, Australia, în 1959, a trebuit, de asemenea, să fie anulată întrucât nu putea părăsi Statele Unite. Mi-a dezvăluit, în particular, numele fratelui care a plătit suma de 40.000 dolari în numele său, sumă convenită de avocat şi de Serviciul de Impozite.

În 28 noiembrie 1963, fratele Branham a vorbit, printre alte lucruri şi despre problema impozitelor. El a spus: „De cinci ani, mă întreb ce nu este în regulă. În inima mea mă simţeam foarte apăsat de ceva şi nu am putut afla ce e. În timpul acestei mari apăsări…Şi guvernul m-a pus sub cercetare….Datoram guvernului 300.000 de dolari. Şi nu îmi permiteau să plec, şi a trebuit să stau aici…În ultimii patru sau cinci ani, m-am simţit zdrobit…” Dacă cel mai mare om al lui Dumnezeu din timpul nostru nu ar fi trebuit să îndeplinească cea mai importantă însărcinare în legătură cu planul de mântuire (Mal. 4:5-6; Mat.17.11; Marcu 9.12), Satan l-ar fi lăsat în pace. El a mai spus: „Am simţit acea povară groaznică. Am strigat, m-am rugat, am mărturisit. Ce pot să fac? Ce am făcut?”

Prorocul Ieremia a trebuit, de asemenea, să treacă prin experienţa faptului că poporul lui îl defăima şi dorea să-l învinuiască. Este scris: „ Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. „Învinuiţi-l”, strigă ei, „haidem să-l învinuim!”Toţi cei ce trăiau în pace cu mine, pîndesc să vadă dacă mă clatin, şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mîna pe el, şi ne vom răzbuna pe el!” (Ier. 20.7-13). Acest lucru i se poate întâmpla fiecărui slujitor al lui Dumnezeu. Invidia îi forţează pe oameni şi-i conduce spre prigoană religioasă, cum s-a întâmplat cu Cain, care era un fiu al celui rău (1 Ioan 3.12). DOMNUL nostru a prevestit ce se va întâmpla în această privinţă: „Va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (Ioan 16.2). Noi putem vorbi despre toate aceste lucruri relatate în Scriptură, dar numai atunci când le trăim direct şi personal ne dăm seama cu adevărat ce consecinţe devastatoare au.

Putem citi despre căderea lui Lucifer şi aceea a urmaşilor lui pe care i-a luat jos cu el. Putem vorbi despre Eva şi despre felul cum a fost amăgită, şi despre Adam, care a fost neascultător, fiind astfel atras şi el în cădere. Ne putem referi, mai departe, la ceea ce s-a întâmplat în biserici deja în zilele apostolice, putem privi înapoi la cele şapte mesaje către biserici, dar chestiunea actuală nu este ce s-a întâmplat în trecutul îndepărtat. Preocuparea noastră actuală este lucrarea prezentă a lui Dumnezeu şi felul în care Satan s-a strecurat cu scopul de a distruge planul lui Dumnezeu în faza lui finală.

Mulţi dintre voi vă puteţi aminti de binecuvântările puternice din anii ΄60 şi mai puternice ale anilor ΄70. După ce fratele Branham a fost luat acasă, în slavă, mesajul timpului de sfârşit a mers triumfător mai departe din acest loc în întreaga lume, aşa cum a hotărât Dumnezeu din veşnicie. Biserica locală a crescut duhovniceşte, şi ca număr. Binecuvântările lui Dumnezeu se simţeau şi erau trăite în fiecare adunare. În acea perioadă, DOMNUL ne-a vorbit deseori şi a descoperit tainele Cuvântului Său, aşa cum le-a descoperit slujitorului şi prorocului Său. De pretutindeni veneau oameni ca să asculte mesajul curat, adevăratul Cuvânt, şi să aibă o trăire personală cu DOMNUL înviat.

Totuşi, această stare aproape „paradisiacă” nu i-a plăcut deloc duşmanului. Astfel, către sfârşitul anilor ΄70, el a lansat un atac dur asupra lucrării şi bisericii locale, încercând să distrugă armonia. În cazul Evei, modificarea unui singur cuvânt în Geneza 3, a fost suficientă ca să tragă toată umanitatea în cădere, după cum a subliniat de multe ori fratele Branham. Aici, Satan a încercat să nimicească lucrarea lui Dumnezeu printr-o lovitură fatală, prin gura celor care s-au despărţit de biserica locală, folosind greşit şi răstălmăcind un text biblic după altul şi un citat după altul. Principalul scop a fost distrugerea şi discreditarea slujitorului pe care Dumnezeu îl hotărâse pentru a purta Cuvântul Său. Au fost născocite acuzaţii de neînchipuit, culminând cu declaraţii care îl etichetau drept „antihrist”, sodomit şi înşelător al Miresei. Tipic pentru o operaţiune ca aceasta, totul a fost „aranjat” şi a circulat în spatele lui. Apostolul Pavel descrie suficient de clar acţiunile unor asemenea oameni: „Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă, gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sînge, prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor” (Rom. 3: 13-18).

Pentru a-şi atinge scopul, Satan a atacat căsătoria folosind greşit şi răstălmăcind cuvântul din 1 Corinteni 7. Ca şi când ar fi o practică obişnuită, o femeie care se despărţise de Biserică, a spus, deodată, soţului ei: „Eu mă pot despărţi de tine. Trebuie să stau singură; acest lucru l-a spus apostolul Pavel în 1 Corinteni 7.” Aceasta a fost minciuna satanică legată de distrugerea planificată. Totuşi, acolo nu scrie nicidecum aşa, şi înainte de versetul 11, este versetul 10, în care scrie: „Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.” Aici nu a vorbit apostolul Pavel, ci DOMNUL. Nu este această afirmaţie destul de clară? Nu este ea în acord cu toate celelalte versete biblice care tratează acest subiect? Nu coincide aceasta cu ceea ce a învăţat fratele Branham conform poruncii DOMNULUI, în special în predica „Căsătorie şi Divorţ”?

În versetul 11, ni se spune ceva, dar numai în cazul în care acest lucru s-a întâmplat deja: „Dacă este despărţită, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei.” Nu dacă ea, la un moment dat în viitor, decide să plece sau să intenteze divorţ, ci doar dacă s-a petrecut deja, atunci să rămână singură sau să se împace cu bărbatul ei. Nici măcar unul din celelalte versete biblice care aparţin de acest subiect nu a fost luat în seamă. Satan a folosit numai un singur verset, utilizând un joc de cuvinte ca „despărţire” şi „divorţ”.

Toţi cei care vor să aibă parte de răpire trebuie să iasă afară din această înşelătorie satanică căreia i-au căzut pradă, fie că au fost influenţaţi de cele auzite sau de scrierile cuiva; ei trebuie să fie eliberaţi de această vrajă. Numai atunci poate fi restituită ordinea divină în Biserică, în familie şi căsătorie, începând cu 1 Cor.11.3: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.”

Aşa cum toţi oamenii din Israel care fuseseră muşcaţi de şerpii înfocaţi, trebuiau să privească spre şarpele de aramă pentru a fi vindecaţi, la fel toţi cei care au fost otrăviţi de veninul mortal al şarpelui trebuie să privească, acum, la Hristos, Răscumpărătorul, căci El este Cel care a zdrobit capul şarpelui. Doar privind, prin credinţă, la Mântuitorul răstignit, pot ei să fie vindecaţi de acea otravă spirituală mortală (Ioan 3.14-17).

Iniţial, se părea că totul s-a terminat, aici, în centrul misionar. Abia terminaserăm de construit cele două clădiri, după cum a poruncit DOMNUL în 18 iulie 1976, când întreg iadul s-a dezlănţuit. Totuşi, Dumnezeu nu i-a îngăduit lui Satan să blocheze planul Lui şi ne-a binecuvântat cu un nou început. El şi-a continuat lucrarea conform Voii Sale. De atunci, milioane de oameni din întreaga lume au auzit adevăratul Cuvânt, nenumărate suflete au fost salvate şi mulţi au fost scoşi din confuzia spirituală. Pregătirea Bisericii Mirese a continuat în conformitate cu Cuvântul descoperit.

Câţiva ani mai târziu, Satan a lansat un al doilea atac: în 25 august 1987, cineva m-a reclamat la oficiul de venituri şi impozite pentru o presupusă evaziune fiscală. Numai după încheierea procedurilor am aflat că acea persoană îmi era foarte apropiată. În mod normal, oficialităţile dau crezare membrilor familiei când ei fac astfel de acuzaţii. Fără să ştiu, altor şase bărbaţi li s-au pus întrebări în calitate de martori - fraţi care au făcut parte din adunare. Pe baza celor consemnate în documentul oficial, marţi, 31 octombrie 1989 (Ziua Reformei), şase bărbaţi, ofiţeri de poliţie şi reprezentanţi ai biroului de impozite din Düsseldorf, au sosit la Centrul de Misiune, înainte de ora 8 dimineaţa. Au percheziţionat toate încăperile private şi birourile, au confiscat toate documentele şi le-au pus în cutii. Mi-au fost aduse 19 capete de acuzare. Ca rezultat, statutul non-profit al Centrului de Misiune a fost revocat imediat. Ei au cerut plata a 340.000 de mărci ca taxă de societate [impozit pe profit] şi 220.000 de mărci ca impozit pe proprietate. Nu am fi putut niciodată să strângem acele sume. Privind omeneşte, acesta părea a fi, încă o dată, sfârşitul bisericii locale şi al lucrării misionare.

Fără îndoială, DOMNUL Însuşi a fost Acela care l-a călăuzit pe directorul oficiului local de impozite din Krefeld să vorbească în favoarea mea, ca să nu fiu reţinut, aşa cum se planificase iniţial. Spre slava lui Dumnezeu, pot spune că în timpul acestor ani de anchete, nu a trebuit să anulez nicio călătorie misionară şi am fost în stare să-mi continuu însărcinarea în credincioşie faţă de DOMNUL. Spre surprinderea totală a ofiţerilor de investigaţie, a avocaţilor şi a tribunalului, după ani de cercetări minuţioase, nu a fost găsită nici măcar o singură neregulă, nici în lucrurile mele private, nici la Centrul de Misiune. În prezenţa mea, în decembrie 1999, la Înalta Curte din Düsseldorf s-a pronunţat, în final, verdictul “nevinovat”.

Nimeni nu îşi poate închipui prin ce am trecut în toţi acei ani ai anchetei. Mereu şi mereu a trebuit să răspund acuzaţiilor. Tot timpul am avut a face cu avocaţi şi cu oficiul de venituri şi taxe. Totuşi, la sfârşit, am trăit din nou descoperirea biruinţei DOMNULUI. Dumnezeu nu a fost doar cu slujitorul şi prorocul Lui, William Branham, în timpul celor cinci ani ai anchetei, ci a fost şi cu mine în anii mulţi de încercări foarte grele. Cu toată puterea lui, Satan a încercat să distrugă încrederea în purtătorul Cuvântului şi, prin aceasta, să împiedice împărţirea mesajului curat al timpului sfârşitului. El nu a reuşit să facă asta, pentru că acel „Aşa vorbeşte DOMNUL” din 11 iunie 1933, rămâne adevărat până astăzi: “Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, mesajul dat ţie va fi premergătorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.” Acest mesaj continuu să îl port, prin autoritatea trimiterii şi chemării mele divine, de când fratele Branham a fost luat în slavă.

După o conversaţie cu persoana care m-a reclamat în mod fals, când era de faţa şi reverendul Pearry Green, acea persoană a rambursat Centrului de Misiune o parte din cheltuieli, în sumă de 30.000 de euro. Totuşi, până în ziua de azi, nu a dat nici un semn al vreunui sentiment de vinovăţie sau de remuşcare. A fost oare o decizie definitivă? Nu mai există nicio posibilitate de întoarcere? Va fi oferta de har a lui Dumnezeu respinsă în continuare? Ceea ce a spus Dumnezeu în Vechiul Testament, cu precădere afirmaţia „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” (Deut. 27.16, Marcu 7.10), nu se mai aplică şi în Noul Testament? Va continua defăimarea şi uciderea sufletelor, deşi revenirea lui Hristos este iminentă? Vrăjmăşia - va dura ea chiar până la sfârşit? Cum pot oameni, care nici măcar nu pot să se salute, să pretindă că sunt cu adevărat pregătiţi pentru răpire? Astăzi, fac apel la toţi cei care cred mesajul lui Dumnezeu, să înceapă să se roage şi să postească, astfel încât Dumnezeu să poată să pună capăt tuturor atacurilor duşmanului şi să îşi desăvârşească Lucrarea Lui de har în mod minunat!

Nu mă plâng şi nu acuz. Mă bucur de faptul că nici una din acuzaţiile cu caracter personal nu este adevărată (Mat. 5:10-12). Dacă măcar una din ele ar fi fost adevărată, atunci DOMNUL Însuşi ar fi făcut prima greşeală când m-a trimis. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile, şi fiecare trebuie să decidă acum dacă crede cuvintele lui Dumnezeu sau pe cele ale defăimătorilor. Apostolul Pavel a dedicat un întreg capitol, 2 Corinteni 11, pentru a relata despre toate încercările prin care a trebuit să treacă, aşa cum a făcut, anterior, în cap. 6. Astăzi pot să proclam, exact aşa cum a făcut el în timpul lui: “Însă DOMNUL a stat lângă mine, şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului” (2 Tim. 4.17).

În biserica primară, apostolii şi bătrânii purtau răspunderea pentru toate hotărârile referitoare la învăţătură (Fapte 15 şi alte texte), căci Dumnezeu a aşezat diferitele slujbe numai în Biserică, şi ele sunt date pentru zidirea Bisericii. Mai mult, în fiecare oraş exista întotdeauna numai o singură biserică locală. Diviziunile sunt întotdeauna lucrarea duşmanului. Având în vedere iminenta revenire a lui Isus Hristos, trebuie accentuat că credincioşii de la început stăteau sub călăuzirea directă a Duhului Sfânt şi, de aceea, erau foarte apropiaţi unul de celălalt. Atunci nu erau diviziuni, nu erau fraţi mincinoşi şi nici învăţături greşite. Acum trăim întoarcerea noastră înapoi la început. Acesta este motivul pentru care trebuie să înceteze toate diviziunile cauzate de învăţături străine, şi doar învăţăturile curate ale Bibliei să fie predicate.

Unitatea unei biserici locale este foarte importantă. DOMNUL nostru a spus: “O împărăţie, o casă – şi o biserică, desigur – dezbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui” şi “cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte.” În timpul crizei, fratele Branham a cerut adunării din tabernacol următorul angajament: “Promit, în mod solemn, să sprijin tabernacolul Branham în toate programele lui conduse de păstorul lui, William Branham. Promit să nu vorbesc împotriva fratelui Branham sau împotriva programelor lui, şi voi mustra pe oricine face asta. Voi sta de partea lui, fie bine, fie rău, aşa cum stă el de partea lui Dumnezeu. Amin.” Aşa vorbeşte DOMNUL: “Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! Fiii tăi aleargă; dar cei ce te dărâmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău. Ridică-ţi ochii de jur împrejur, şi priveşte: toţi aceştia se strâng, vin la tine” (Isa. 49:16-18).

În ce loc ne aşează Cuvântul lui Dumnezeu?

Apostolul Pavel a menţionat câţiva fraţi, între care Figel şi Ermogen, care îl părăsiseră în Asia (2 Tim. 1:15). Îi aminteşte pe Imeneu şi Filet, care răspândeau vorbe goale, şi a afirmat că cuvântul lor este precum cancerul, pentru că ei pretindeau că învierea avusese loc deja (2 Tim. 2.17). Cei care au rătăcit de la adevăr nu mai predicau Cuvântul, ci vorbe goale, zadarnice (2 Tim. 2.18). Pavel i-a comparat pe aceşti bărbaţi cu Iane şi Iambre (2 Tim. 3.8). Aceşti bărbaţi nu erau nici apostoli, nici proroci, nici învăţători. DOMNUL vorbeşte numai celor care sunt în Biserica Lui. Fiecare mesaj adevărat este adresat întotdeauna Bisericii, care a fost răscumpărată prin sângele Mielului şi, astfel, rămâne sub protecţia Sângelui. Oricine se desparte de Biserică, nu se mai află sub acoperirea Sângelui. Apoi, ei alcătuiesc grupuri care umblă pe căile lor şi, exact ca denominaţiunile, nu mai ascultă ce spune Bisericilor Duhul.

Fiecare grup care se naşte prin răzvrătire şi ruptură din Biserica lui Isus Hristos este, în realitate, doar o asociaţie religioasă. Sfânta Scriptura îi descrie drept “dispreţuitori”. Adunarea lui Israel a stat de partea lui Moise; cei care s-au unit împotriva lui, i-au urmat pe Core, Datan şi Abiram. Aceasta este calea lui Cain, rătăcirea lui Balaam şi răscoala lui Core (cartea lui Iuda); ei au părăsit calea cea dreaptă (2 Pet. 2.15). Aceşti oameni L-au dispreţuit pe DOMNUL (Num. 16.30). Au respins trimiterea lui Moise şi, astfel, L-au dispreţuit pe Dumnezeu, care îl chemase. În asemenea situaţii se aplică următorul cuvânt: “Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi, căci în zilele voastre, am să fac o lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva” (Fapte 13.41).

Cum rămâne cu toţi pârâşii, dispreţuitorii şi defăimătorii care sunt în mod voit în slujba duşmanului şi, prin urmare, se află sub blestem? Cine va folosi cu înţelepciune ultimele clipe ale timpului de har pentru a fi eliberat de sub vraja Satanei? Cine va cere iertare şi va trăi împăcarea? Sau a fost decizia lor, cu adevărat, definitivă? Cine a trecut pentru totdeauna graniţa harului, aşa cum s-a întâmplat cu Iuda? Fiecare persoană care a fost atrasă în înşelăciunea cauzată, în acest caz, de însuşi Satan – ca şi în ceruri şi în Grădina Eden, nu ar trebui să-şi mai împietrească inima lui sau a ei.

Multe suflete scumpe au căzut pradă celei mai rele înşelătorii învelite în mantaua religioasă a amăgirii cu aspect duhovnicesc, al cărei efect se întinde în întreaga lume. Cum rămâne cu iniţiatorii răspunzători? Şi cum rămâne cu cei care li s-au alăturat, devenind astfel vinovaţi la rândul lor? Cine va găsi calea spre pocăinţă? Cei care nu au luat parte în mod deliberat şi intenţionat, nu au păcătuit pentru totdeauna împotriva Sângelui şi Trupului lui Hristos; ar trebui să renunţe la mândria lor şi să se întoarcă la DOMNUL.

Toate răstălmăcirile care fac ocolul pământului în cercurile mesajului trebuie, de asemenea, să înceteze imediat. Nu este suficient dacă fraţii îl citează doar pe proroc; ei trebuie să fie în stare să susţină aceste citate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Toţi cei dezamăgiţi datorită faptului că au privit şi au ascultat oameni, ar trebui să privească acum la DOMNUL şi să se încreadă în El, ca să nu fie descurajaţi din nou. Bunul Păstor îşi cheamă toate oile rătăcite şi pierdute. Fie ca ele să asculte vocea Lui şi să se întoarcă la El. Pe lângă aceasta, toţi fraţii slujitori care au ajuns sub influenţă greşită, trebuie să se elibereze din cursa duşmanului (2 Tim. 2.26). Doar când unitatea devine vizibilă între cei care predică Cuvântul, atunci poate fi o adevărată unitate în Biserică, ca întreg.

Satan a fost învins; el şi-a pierdut pentru totdeauna orice pretenţie asupra celor răscumpăraţi. Împreună cu toate puterile lui, va fi pus sub picioarele marelui Biruitor, şi această biruinţă va fi arătată în Biserica lui Isus Hristos. În final, totul se va fi meritat, de dragul celor aleşi, care nu vor mai fi amăgiţi, care nu vor fi părtaşi la nicio defăimare sau ponegrire; în locul acestor lucruri, ei vor găsi milă la Dumnezeu şi îşi vor ocupa locul corect în Biserica întâilor născuţi.

În credinţă, continuu să ţin de cuvântul din prorocul Isaia 54.17: “Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere, şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor DOMNULUI, aşa este mântuirea care vine de la Mine, zice DOMNUL.”

Conform răspunderii mele înaintea lui Dumnezeu, voi continua să port Cuvântul veşnic până voi fi luat în slavă împreună cu toţi cei care s-au pregătit, aşa cum am văzut-o şi am trăit-o în ianuarie 1981. Ştiind cât de puţin timp ne-a mai rămas, sunt şi mai nevoit să avertizez pe fiecare în Numele lui Isus Hristos. Satan poate cauza întreruperi – a făcut asta de la început – dar nu poate distruge planul lui Dumnezeu cu Biserica Mireasă.

După plecarea fratelui Branham, eu trebuia să duc mesajul divin fiecărui continent de pe pământ, conform cu însărcinarea mea primită de la Dumnezeul veşnic credincios. Până în 1979, vizitasem 86 de ţări, iar acum numărul a crescut până la 136 de ţări, şi Dumnezeu a dăruit multă roadă. A LUI să fie slava pentru aceasta! În anii 70, în Centrul de Misiune erau între 400 şi 500 de oameni, iar acum sunt, uneori, între 700 şi 900 de persoane care participă. În anii 70, cei care participau la adunări erau, în principal, oameni din ţările vorbitoare de limba germană. Astăzi ei vin din toată Europa şi din lumea întreagă. În trecut, predicile erau disponibile numai în limba germană, dar astăzi predicile sunt traduse simultan în 12 limbi diferite, din care 7 pot fi ascultate în direct prin internet, în toată lumea.

Eu nu scriu în numele meu; scriu din însărcinarea lui Dumnezeu. Grija mea nu este să mă apăr pe mine însumi, ci să apăr Cuvântul lui Dumnezeu şi mesajul timpului de sfârşit, adevărat şi curat precum cristalul. Toate aceste lucruri nu mi s-au întâmplat pentru că mă numesc Ewald Frank, ci mai degrabă pentru că am primit o chemare directă, ca Moise şi Iosua, ca Ilie şi Elisei, ca Petru şi Pavel, şi ca William Branham. Pe 3 decembrie 1962, el a confirmat chemarea divină pe care am primit-o de la DOMNUL, în timp ce stăteam în prezenţa a doi martori, Fred Sothmann şi Banks Wood. Slujba mea este legată direct de slujba lui, în conformitate cu planul de Mântuire.

Fratele Branham a afirmat de repetate ori: „Nici un om nu are dreptul să predice decât dacă Îl întâlneşte pe EL, ca şi Moise, afară, pe pământul sfânt…” Eu trebuie să adaug: „Nimeni nu are dreptul să pretindă că a fost chemat la o slujbă care este o parte a planului de Mântuire, dacă nu poate mărturisi că a avut o trăire ca apostolul Pavel, care a auzit în realitate Vocea DOMNULUI înviat, aşa cum am auzit-o eu, în 2 aprilie 1962.” Ce a spus DOMNUL despre cei pe care îi trimite El, va rămâne adevărat pentru toată veşnicia: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte, iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10.16). Fiecare trebuie să decidă personal, acum, dacă să creadă sau nu, dacă să se supună sau nu. Fiecare om va trebui să se confrunte, încă o dată, cu decizia lui sau a ei, în acea zi când va trebui să fie pus la stânga sau la dreapta, când vom auzi fie cuvintele: „veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu” fie „plecaţi de la Mine, voi blestemaţilor…!” Amândouă vor fi definitive.

EPILOG

Acum putem să lăsăm toate lucrurile în urma noastră şi să le uităm, dacă le-am adus sub Sânge şi am primit iertare. Acesta este singurul mod în care putem merge împreună înainte, cu credinţa deplină că Dumnezeu va avea calea Lui cu noi (1 Pet. 1.13). DOMNUL veşnic credincios va desăvârşi Lucrarea Lui de Răscumpărare, aşa cum şi-a desăvârşit lucrarea de creaţie. William Branham a fost omul trimis de Dumnezeu prin a cărui slujbă inimile copiilor lui Dumnezeu au fost întoarse la credinţa părinţilor apostoli de la început. Prima dată a fost o făgăduinţă, acum avem împlinirea ei. Ce i s-a spus fratelui Branham, rămâne adevărat: nu el, ci mesajul dat lui va premerge a doua venire a lui Hristos, aşa cum a subliniat-o el deseori, în deosebi în 9 februarie 1959: „Nu că eu voi fi premergătorul, ci mesajul va fi premergătorul!” În 11 iunie 1933, acesta era, încă, doar un anunţ, dar după plecarea fratelui Branham a devenit o realitate pe tot pământul.

În 26 iulie 1964, fratele Branham a pus o întrebare şi a dat şi răspunsul în timpul unei predici: „Ce să restituie? În aceste zile din urmă…voi, fraţi din denominaţiuni, ascultaţi! Să restituie sărbătoarea originală a Rusaliilor aşa cum a fost la început.” La sfârşit, Biserica trebuie să fie aşa cum a fost la început. În cartea lui Iov citim că el a primit restituirea în dublă măsură a tuturor lucrurilor, când s-a rugat pentru prietenii lui care nu l-au înţeles în timpul încercărilor lui. Acest lucru trebuie să îl fac eu acum. Mă pot ruga cu toată inima: „Tată, iartă-i, căci nu au ştiut ce fac şi încă nu ştiu ce fac, cât timp sunt sub influenţa celui rău!” Să fie cum a fost cu Iov, ca toţi fraţii şi surorile, toţi vechii prieteni, să se întoarcă şi să se bucure împreună cu noi. „Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese. Fraţii, surorile, şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să-l vadă şi au mâncat cu el în casă, l-au plâns şi l-au mângâiat pentru toate nenorocirile” (Iov 42.10-11).

Nu trebuie să ţinem nici un fel de duşmănie unul împotriva altuia, cum a scris Iacov, ci să urmăm pilda îndelungii răbdări pe care ne-au lăsat-o prorocii care au vorbit în Numele DOMNULUI. Vom rămânea hotărâţi şi ne vom da silinţele să fim găsiţi în voia lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să ne dea tuturor respect faţă de El, faţă de Cuvântul Lui, faţă de deciziile Lui, căci numai atunci putem să fim părtaşi la ce face El acum. Fie ca plăcerea lui Dumnezeu să se odihnească peste poporul Lui. Satan nu poate împiedica planul lui Dumnezeu. Ce a planificat Dumnezeu, din veşnicie, va avea loc la timpul hotărât şi noi vom vedea împlinirea finală în Numele sfânt al lui Isus.

Aş dori să folosesc această ocazie pentru a le mulţumi tuturor fraţilor din diferite ţări, care au rămas devotaţi Cuvântului şi mesajului, aducându-şi aportul cu credincioşie la împărţirea hranei spirituale. Shalom! Maranata!

Din însărcinarea Lui,

Aşa vorbeşte DOMNUL în fericiri:

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui

Dumnezeu!

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este

Împărăţia cerurilor!

Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî,

va vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi

neadevărate împotriva voastră” (Matei 5.8-12).

Dacă doriţi să primiţi literatura noastră

puteţi scrie la adresa de mai jos:

Mission Center

P.O. Box 100707

47707 Krefeld

Germany

De asemenea, puteţi recepţiona şi pe internet adunările noastre lunare, care au loc în primul sfârşit de săptămână al fiecărei luni: sâmbătă seara, la ora 19.30 (Ora Europei Centrale), şi duminică dimineaţa, la ora 10 (Ora Europei Centrale). Predicile pot fi ascultate în şapte limbi diferite, în lumea întreagă. Adunările de la Zürich pot fi accesate online în ultima duminică a fiecărei luni, la ora 14.00 (Ora Europei Centrale), şi sunt disponibile în limbile germană şi franceză. Luaţi parte la ceea ce lucrează Dumnezeu în prezent conform planului Său de mântuire!

Pagină de internet: HYPERLINK "http://www.freie-volksmission.de/" http://www.freie-volksmission.de

E-mail: HYPERLINK "mailto:volksmission@gmx.de" volksmission@gmx.de sau

HYPERLINK "mailto:E.Frank@freie-volksmission.de" E.Frank@freie-volksmission.de

Telefon: +49-2151/545151

Fax: +49-2151/951293

© de autorul şi publicistul E. Frank

*******

Cel mai mare ziar local a scris o relatare amanunţita despre victoria din justiţie, având următorul titlu: "Acuzaţiile la adresa Centrului Misionar au fost anulate/retrase."

În textul de sub fotografie, se spunea: "Pastorul Ewald Frank se bucură pentru victoria din justiţie.  "Misiunea Populara Libera din Krefeld" şi-a recâştigat statutul non-profit. Autoritaţile au returnat documentele confiscate.”