Predica de la Krefeld - Duminică, 06 noiembrie 2005, 10.00
/ Ewald Frank
Language: romanian
2. 2
Apoi am auzit ieri cântarea iubiţilor noştri fraţi şi surori, în limba franceză, despre cuvântul maranata. Şi dai-mi voie să citesc în această legătură două versete, care cu siguranţă că nu numai că au ceva de spus ci au mult să ne spună. 1 Cor. 16, ultimele versete: „Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel. Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata” (Domnul nostru vine!).” Te apucă frica, când citeşti aşa ceva. Ne pătrunde prin toate oasele: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul, să fie blestemat!” Un om care predică numai dragostea şi harul… Dar acelaşi om a trebuit să scrie în Gal. 1: „dacă …un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie blestemat!” Este vorba cu adevărat despre sămânţa dumnezeiască, despre evanghelia veşnică; este vorba ca în timpul acesta să nu fie adus oamenilor nici un amestec prin răstălmăciri, ci adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu trebuie predicat acum aşa cum a fost predicat la început.
Imediat după aceste cuvinte, apostolul scrie: „Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.” Dacă acest har este cu noi, atunci este cu noi aşa cum a descris Moise lucrul acesta: Exod 33:13 „Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte, şi voi avea trecere înaintea Ta.” Nu un har prin care să continui să mergi pe calea ta proprie, ci har prin care să intri pe poarta cea strâmtă, să păşeşti pe calea îngustă care duce la viaţă, har ca să primeşti Cuvântul prin credinţă.
Al doilea loc este în 2 Cor. 13 unde Pavel a scris de asemenea la sfârşitul epistolei sale: „Încolo, fraţilor, bucuraţi-vă.” Acum urmează… şi vă rog fiţi foarte atenţi: „Lăsaţi-vă corectaţi (sau: „permiteţi să fiţi desăvârşiţi”), primiţi sfaturile, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace.” [text tradus direct după fr. Vitsek – n.tr.] Aveţi cu toţii Bibliile deschise? Sunt unii oameni care stau în adunare gândind gândurile lor personale, fără să-şi deschidă Biblia deloc. Ar fi bine dacă ne-am deschide Biblia, dacă aţi respecta cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Haideţi să o luăm la inimă: „Încolo, fraţilor, bucuraţi-vă. Lăsaţi-vă corectaţi…” – suntem noi gata pentru acest lucru? Pentru ce avem noi învăţătura? Pentru ca să fim făcuţi desăvârşiţi, pentru ca totul să fie adus din nou în starea corectă. Apoi „primiţi sfaturile”. Cine dintre noi va primi sfaturile? Cine mai sfătuieşte încă astăzi? Toţi vorbesc pe la spate ce vor ei, şi nimeni nu vine să te privească în ochi şi să-ţi spună ce are de spus. Fraţi şi surori, aici ni se adresează Dumnezeu: „Lăsaţi-vă corectaţi…” Nu celălalt să fie corectat, ci nouă tuturor ni se vorbeşte foarte personal. Noi trebuie să încetăm să vedem aşchia din ochiul fratelui şi în acelaşi timp să trecem cu vederea bârna din ochiul nostru. Noi trebuie să găsim har înaintea lui Dumnezeu încât noi înşine să fim corectaţi şi să primim sfaturile. Şi numai după aceea se împlineşte „fiţi cu un cuget”. Şi când se ajunge în punctul acesta, urmează „trăiţi în pace” – atunci noi avem pace cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Aici este secretul: cine are pace cu Dumnezeu are pace şi cu cei dimprejur. Este pur şi simplu aşa.
Şi după aceea spune: „şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.” Când va fi El cu noi? Mai întâi, dacă ne lăsăm corectaţi. În al doilea rând, dacă primim sfaturile. În al treilea rând, dacă suntem cu un cuget. Numai aşa putem avea pace unii cu alţii şi cu Dumnezeu. Şi după aceea spune: „şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.” Şi acest lucru îl dorim noi. Voi îl doriţi? Fiţi sinceri! Dorim noi ca Dumnezeul dragostei şi al păcii să fie cu noi? Haideţi atunci să citim instrucţiunile şi să le aplicăm, să fim corectaţi, să fim sfătuiţi, şi atunci se împlineşte că noi vom fi cu un cuget şi vom trăi în pace. Şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu noi.
Apoi spune: „Spuneţi-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă. Toţi sfinţii vă trimit sănătate. Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi părtăşia Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi!”Atunci noi avem părtăşie în Duhul şi prin Duhul. Atunci nu ne vom mai cunoaşte după trup, ci aşa cum ne-a primit Dumnezeu în Hristos împăcându-ne cu Sine, iertându-ne totul, reparând toate stricăciunile, tot aşa ne primim şi noi unii pe alţii. Şi atunci ştim: „Aşa cum Domnul nu-mi impută mie nimic, şi-mi iartă totul, tot aşa El nu-i impută nimic fratelui şi sorei.” Noi iertăm, şi Dumnezeu ne iartă pe toţi. Şi atunci toată dreptatea proprie ia sfârşit. Şi Dumnezeul păcii poate fi cu noi.
În Timotei citim în cap. 1 un cuvânt deosebit care ne arată ce fel de responsabilitate este legată de predicarea Cuvântului. Iar când Pavel vorbeşte despre chemarea lui…. – se poate citi în Fapte 9:22 şi 26, atunci putem să vedem despre ce este vorba de fapt. Iar aici în 1 Tim. 1:1 spune: „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră…” Să citim direct din v. 3, adresat lui Timotei, tovarăşul de lucru al lui Pavel: „După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură…” Oamenii lui Dumnezeu nu au spus de plăcere spună că ereziile sunt învăţături false. Biserica trebuie păzită. Nu poţi să stai şi să priveşti cum sunt răspândite învăţăturile false. Noi avem însărcinarea dumnezeiască, datoria sfântă înaintea Dumnezeului nostru, de a pune pe sfeşnic singura învăţătură adevărată. Şi tot ce nu este în concordanţă cu vestirea originală este răstălmăcire, şi nu mai este Cuvântul original al lui Dumnezeu.
Noi am citit în Mat. 13 că Domnul, ca Fiu al omului este Semănătorul care seamănă sămânţa bună. Apoi el a hotărât ca trimişii lui să meargă în toată lumea ca să predice evanghelia, să înveţe toate neamurile, să ducă în toată lumea scumpul Cuvânt al lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat deja de atunci. Pavel călătorea în lumea cunoscută pe vremea aceea. El ducea Cuvântul, şi i-a spus tovarăşului său Timotei: „…să rămâi în Efes…” Efes era cea mai bună biserică dintre toate cele descrise în Apocalipsa 2. Şi aici, de la v. 1, este numai o singură mustrare, şi anume că biserica îşi părăsise dragostea dintâi. Bisericii acesteia i s-a poruncit să se întoarcă la dragostea dintâi şi să facă din nou faptele dintâi. Însă deja de pe atunci nicolaiţii erau la lucru; şi aşa scrie în Apoc. 2:6: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.” Apostolul Pavel a trebuit să-l lase pe Timotei acolo ca el să pună pe sfeşnic adevărata învăţătură, şi să le spună celor ce prezentau învăţături false: „Nu se poate aşa!”
Fraţi şi surori, eu o spun din nou: noi nu avem un hobby de a ataca învăţăturile false. Dar nu avem de ales. Şi vă spun şi de ce: citim din Gal. 1 şi apoi aş dori să vă citesc din Vechiul Testament ca să vedem cu toţii ce se întâmplă când cineva părăseşte mesajul original pe care l-a dat Dumnezeu, şi deviază de la acesta. Aici în Gal. 1:1 avem salutul: „Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos, şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi…” O autoritate mai mare nu există! Nu există o trimitere mai mare. Aici bărbatul lui Dumnezeu s-a referit la ceea ce i-a fost poruncit la chemarea lui. În v. 6: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie.” Şi apoi el trece la subiect şi scrie în v. 7: „Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.” Şi apoi urmează afirmaţia: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie blestemat!” Aici avem legătura cu „maranata”: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie blestemat!” Iar celui care deviază de la evanghelia lui Isus Hristos dată de Dumnezeu, evanghelie care aduce mântuirea, ce-i mai rămâne? Desigur, nu-i mai rămâne nici o binecuvântare. Oamenii rămân sub blestem.
Haideţi să mergem cu acest Cuvânt „dacă un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie” în 1 Împăraţi 13. Aici avem una dintre cele mai triste relatări pe care am găsit-o în Biblie. Era un om al lui Dumnezeu care a venit din Iuda călătorind spre Betel conform poruncii Domnului, şi mai era şi un proroc bătrân ai cărui fii auziseră şi trăiseră felul în care Dumnezeu confirmase cuvântul acestui bărbat al lui Dumnezeu din Iuda. Acela strigase împotriva altarului ridicat de împăratul care pusese acolo doi viţei. Şi împăratul făcuse lucrul acesta cu pretenţia ca poporul din cele zece seminţii să nu se mai suie la Ierusalim, ci să se închine acolo. Dar Dumnezeu spusese: „Acolo unde-Mi voi pune Numele, acolo Mă voi întâlni cu voi, acolo vă voi vorbi.” Haideţi să citim numai câteva versete: 1 Împăraţi 13:1: „Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimis de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie.” Se poate citi în 1 Împăraţi 12 despre ce era vorba. În v. 27 spune… Poate ar trebui să citim de la v. 25. 1 Împăraţi 12 de la v. 25: „Ieroboam a zidit Sihemul pe muntele lui Efraim, şi a locuit acolo; apoi a ieşit de acolo, şi a zidit Penuel. Ieroboam a zis în inima sa: „Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.””
Fraţi şi surori, nu putem citi acum toate lucrurile. Pe scurt: Ierusalimul a fost locul ales de Dumnezeu. Acolo era Templul, şi de la început Cuvântul a ieşit din Ierusalim, şi învăţătura de pe muntele Sionului. Şi acum vine un om care s-a lepădat de adevăratul Dumnezeu al Israelului. Şi aşa citim în 1 Împăraţi 12 de la v. 28: „După ce s-a sfătuit cu sine însuşi…” [trad. germ.] Nu trebuie ca Domnul să fie sfătuitorul nostru? În lucrurile duhovniceşti nu te poţi sfătui cu tine însuţi, ci trebuie să iei Cuvântul lui Dumnezeu ca sfat. „După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”” Trebuie să ne închipuim ce este descris aici: „Nu mai mergeţi la Ierusalim, acolo unde este adevăratul Cuvânt, unde au fost adevăraţii proroci, unde s-a descoperit Domnul. Nu! Rămâneţi aici. Eu vă voi zidi un altar; puteţi aduce jertfe aici.”