Predica de la Krefeld - Sâmbătă, 05 noiembrie 2005, 19.30
/ Ewald Frank
Sprache romänisch
2. 2
Domnul nostru continuă şi spune: „Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” „Ferice de acela” – este binecuvântarea rostită pentru toţi cei ce primesc lucrarea lui Dumnezeu care are loc conform Sfintei Scripturi, care nu o judecă, ci au parte de ceea ce face Dumnezeu în prezent. Şi apoi Domnul nostru întreabă în v. 7: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt?” Nu! Un proroc nu este clătinat de vânt, şi nici de diferitele vânturi de învăţătură. Un proroc are pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL. El are Cuvântul lui Dumnezeu. Şi rolul prorocilor era acela de a vesti ce se va întâmpla. Şi ei au venit când a sosit vremea ca să se împlinească Scriptura. Şi au vestit acest lucru oamenilor. În Noul Testament avem şi apostoli şi proroci.
Şi Domnul nostru continuă: „Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi?” Cu siguranţă că nu. Pielea aceea de cămilă pe care o purta Ioan nu era moale. Era îmbrăcat cu o piele de cămilă şi încins cu un brâu de piele. Şi oamenii se poate să-l fi batjocorit şi să facă o comparaţie cu animalul a cărui piele o purta el. Dar aceasta era înfăţişarea lui exterioară. El era purtătorul Cuvântului acelui ceas, prietenul Mirelui, care a chemat Mireasa, ca să-i aducă pe Mire şi Mireasă împreună. Vedeţi de ce s-a bucurat Domnul nostru dintr-o dată în Duhul şi a spus „ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor”?
Să ne întoarcem la v. 9: „Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc.” De ce „mai mult decât un proroc”? Nu spune „mai mult decât un om” ci „mai mult decât un proroc”. Pentru că toţi prorocii au prorocit până la Ioan (Luca 16:16). Iar acum era acolo tocmai omul care fusese vestit în prorocie (Isa. 40:3, Mal. 3:1). De aceea era mai mult decât un proroc, pentru că slujba lui a fost atât de importantă şi el a făcut legătura între vechiul şi noul testament. Puntea de legătură fusese făcută, făgăduinţele deveniseră realitate. Eu mă bucur că după tot ceea ce a spus, Domnul nostru a strigat „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului.” Ce putem să facem noi astăzi, decât să-L lăudăm pe Dumnezeu, să-L slăvim şi să-I mulţumim că ne-a descoperit Cuvântul Său.
Să citim şi v. 10 pentru că acolo este chiar răspunsul: „căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”” Aici Domnul a făcut o prezentare de ansamblu şi a descris începutul epocii nou testamentare, şi a amintit tot ceea ce face parte din planul de mântuire al Dumnezeului nostru. Eu vă întreb: dacă noi suntem acum la sfârşitul timpului de har, nu ne va descoperi Domnul şi nouă planul de mântuire şi toate lucrurile care fac parte din împlinirea acestuia? Aşa cum a făcut El atunci, la fel face şi astăzi.
Domnul subliniază: „el este acela”. Înainte spusese „mai mult decât un proroc” iar acum spune şi de ce: pentru că Scriptura făcea referire la el. Pentru mine este atât de minunat acest lucru. Aşa este scris. Aşa o spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Şi Domnul prezintă lucrurile mai departe şi apoi spune: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” Ce scrie Pavel corintenilor? „Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia?” Dumnezeu a ales lucrurile care înaintea lumii nu valorau nimic. Unde erau cărturarii? Unde erau toţi fariseii, toţi saducheii care voiau să-i abată pe oameni, pentru că ei înşişi nu aveau nici o descoperire şi nici parte de ceea ce făcea Dumnezeu în vremea lor? La fel este şi astăzi: toţi cei ce nu au parte de ceea ce face Dumnezeu acum, vor dori întotdeauna să abată atenţia oamenilor, şi vor spune tot felul de lucruri, ca să-i ţină pe oameni departe de ceea ce face Dumnezeu. Dar ştiţi cu toţii ce a spus fratele Branham în simplitatea lui, în această legătură: „Oricine are o grădină de zarzavaturi şi nu doreşte să vină păsările, pune o sperietoare ca acestea să nu vină şi să mănânce ceea ce s-a semănat.” Indiferent ce sperietoare pun oamenii, şi indiferent ce spun şi ce fac ei, poporul lui Dumnezeu nu va fi oprit, ci va asculta Cuvântul Domnului, îl va crede şi-i va fi descoperit, pentru că aşa-I place lui Dumnezeu chiar şi azi.
În v. 13 spune: „Căci până la Ioan au prorocit toţi proorocii şi Legea. Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.” Închipuiţi-vă: „Ilie, care trebuia să vină.” Pe de o parte este Ilie care trebuie să vină, şi de cealaltă parte este Ilie care a şi venit. Fraţi şi surori, Cuvântul lui Dumnezeu a fost scris în aşa fel încât trebuie descoperit prin Duhul, în legătura corectă. O discuţie nu foloseşte la nimic. Şi referitor la tema asta, toate versetele trebuie luate în considerare. De exemplu 1 Regi 18, unde se vorbeşte despre Ilie. Şi conform Mat. 17, Moise şi Ilie au venit pe muntele Schimbării la Faţă, şi Petru a întrebat: „Doamne, să fac trei colibe? Una pentru Tine, una pentru Ilie şi una pentru Moise.” Deci, Ilie deja venise, fie în vremea lui Ahab, fie acolo pe munte, fie prin slujba lui Ioan Botezătorul şi totuşi mai rămâne făgăduinţa: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” Eu nu cred că cineva ar putea să spună că a venit deja ziua Domnului. Nu. Aceasta va arde ca un cuptor. În ziua aceea „trupurile cereşti se vor topi de mare căldură” 2 Pet. 3:10.
Haideţi s-o mai subliniem odată, dragi fraţi şi surori: Domnul nostru a vorbit desluşit despre împlinirea făgăduinţelor din vremea aceea. Şi după introducerea în această slujbă, după împlinirea Scripturii prin prorocul trimis de Dumnezeu, Isus se bucură în Duhul că lucrurile au fost ascunse de ochii celor înţelepţi şi au fost descoperite pruncilor. Aceasta este situaţia în care ne aflăm şi noi acum: pentru unii lucrurile sunt descoperite, iar pentru alţii sunt ascunse. Cei înţelepţi deja „ştiu” totul. Ei chiar „pot” să-L înveţe pe Dumnezeu. Dar cei simpli ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Aţi citit? „…săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.” Ceilalţi, mai ales cei ce se cred bogaţi, trec pe lângă aceasta. Şi după ce Domnul nostru a prezentat totul, El foloseşte aceleaşi cuvinte scrise în Apoc. 2 şi 3 de şapte ori. Mat. 11:15: „Cine are urechi de auzit, să audă.” O propoziţie scurtă, dar de mare importanţă. Prorocul Isaia spune: „Au urechi, dar nu aud, au ochi, dar nu văd – ei sunt orbiţi.” Şi apoi cuvântul din Evrei: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui…” – astăzi, dacă El vă vorbeşte vouă, astăzi, dacă vă arată împlinirea Scripturii, dacă vă arată cum se împlineşte Scriptura şi ceea ce lucrează Dumnezeu în prezent. Şi din acest motiv oamenii se supără pe noi. Însă se împlineşte de fiecare dată: „…nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”
Haideţi să atingem pe scurt punctele ce privesc evanghelia lui Isus Hristos. Noi ştim foarte bine cât de diferit sunt învăţate lucrurile, cât de diferit sunt predicate: o singură Biblie este interpretată în toate direcţiile de sub ceruri, şi toţi cred că au dreptate. Noi însă trebuie să verificăm cu Cuvântul tot ceea ce se predică şi se învaţă, ca să vedem dacă şi corespunde. Nu este scris numai în Mat. 24:14 că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea” ci este scris şi în Apoc. 14:6 despre evanghelia veşnică ce va fi predicată tuturor popoarelor, limbilor şi neamurilor în vremea de pe urmă, ca mărturie. Deci, fără compromis. Altfel nu se poate. Nu se poate face nici un compromis. Pentru noi răstălmăcirile sunt nişte urâciuni. Nu găsesc un cuvânt mai bun prin care să le numesc. Şi de ce? Pentru că duşmanul este în fiecare răstălmăcire, iar Dumnezeu este cu adevărat numai în Cuvântul Lui.
Dar aici, în Mat. 11:17, Domnul vorbeşte domnilor cărora le place să fie salutaţi prin pieţe şi care spun oamenilor ce trebuie să facă. În v. 17 spune: „V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.” Şi aşa mai departe. Apoi: „Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: „Are drac!”” Da. Trebuie să ne gândim la acest lucru. Unii au ascultat şi au primit, şi li s-a descoperit, iar ceilalţi şi-au văzut mai departe de treburile lor, fără să-i intereseze ce s-a întâmplat prin slujba lui Ioan Botezătorul, sau mai departe, prin slujba Domnului nostru. Aici este veriga de legătură: tuturor celor ce au crezut mesajul lui Ioan Botezătorul le-a fost uşor să-L creadă pe Domnul, pentru că Ioan L-a prezentat. Ioan a putut să spună: „Acesta este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” Şi astfel vedem că legătura cu Dumnezeu este întotdeauna legată de o slujbă ce trebuie să aibă loc conform Scripturii. Dacă noi subliniem faptul că Dumnezeu l-a folosit pe fratele Branham într-un mod deosebit, eu vă întreb: ce ne-ar spune Domnul nostru astăzi, dacă ar sta aici, în locul meu? Despre ce ne-ar vorbi El astăzi? Ar repeta din nou Mat. 11, sau ne-ar spune că ceea ce a fost făgăduit s-a întâmplat. „Iar voi, cei care aţi primit pe cel trimis de Mine, M-aţi primit pe Mine, M-aţi crezut pe Mine.” Pentru că aşa este scris în Mat. 10:40: „Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” Apoi spune: „Cine primeşte un prooroc, în numele unui prooroc, va primi răsplata unui proroc.” Totul este strâns legat împreună.
Al doilea punct este revenirea lui Isus Hristos, Domnul nostru. Pentru aceasta, aş dori să citesc din 2 Pet. 1, unde acest om al lui Dumnezeu se referă la tema aceasta. „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.” Fraţi şi surori, noi n-am fost pe muntele cel sfânt, nu am auzit glasul de acolo „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea…” Dar Petru a auzit glasul, Ioan l-a auzit – cei ce au fost acolo l-au auzit; pentru că aşa este scris în 2 Pet. 1:17. „Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”” Şi apoi se subliniază în v. 18: „Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.” Numai trei inşi au fost prezenţi; şi cei doi proroci. Dar erau martori care fuseseră acolo, care au auzit şi care au văzut. Uneori eşti întrebat: „Frate Frank, chiar aşa lucruri supranaturale au avut loc în viaţa şi slujba fratelui Branham?” Fraţi şi surori, duminica trecută am spus în Zürich: oricine are trăiri autentice cu Dumnezeu, acela nu se va îndoi de trăirile autentice ale altcuiva. Cine trişează susţine că şi ceilalţi trişează. Dar acela care a trăit cu adevărat întoarcerea la Dumnezeu, o întoarcere la Hristos, o înnoire, o naştere din nou, prin aceasta a primit o legătură cu Dumnezeu prin Duhul, prin Cuvânt. Pentru că noi suntem sub sângele Mielului.
Deci, Dumnezeu face lucruri supranaturale. Şi dacă acestea nu ar fi avut loc la începutul noului testament, când îngerul Gabriel a venit la Zaharia, atunci am putea spune întreba „Ce este cu îngerul care a venit la fratele Branham în 7 mai 1946”? Dacă nu ar fi scris că acelaşi înger a venit la Maria în luna a şasea … Şi dacă citiţi întreaga carte Faptele Apostolilor, supranaturalul este prezent acolo unde lucrează Dumnezeu. Supranaturalul este acolo unde Dumnezeu împlineşte făgăduinţe. Şi noi trebuie să ajungem la punctul în care nu putem face altfel decât să spunem: „Doamne iubit, noi avem dreptul la lucrarea supranaturală în mijlocul nostru.” Cât timp suntem mulţumiţi cu ceea ce avem acum, Dumnezeu nu ne va da mai mult. Însă în clipa când dorim să primim mai mult de la Dumnezeu, El ne va dărui mai mult.
Deci, în ce priveşte revenirea Domnului nostru, noi nu am urmat unor basme meşteşugit alcătuite, ci aşa cum scrie în Fapte 1:11, „Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” Iar dacă spune cineva că Domnul deja a venit, atunci eu întotdeauna răspund în acelaşi fel: când vine Domnul, eu plec. Când vine Domnul, noi ca Biserică nu vom mai fi pe acest pământ, ci-L vom întâlni pe Domnul în văzduh, după cum este scris. Şi vă rog pe toţi să nu vă permiteţi vreodată să vă gândiţi şi să spuneţi „Eu cred ce doresc.” Nu! A sosit clipa să credem aşa cum spune Scriptura, şi credinţa noastră să fie aşa cum ne-a fost lăsată în Cuvântul lui Dumnezeu.
De exemplu, azi ne-am rugat pentru un frate care s-a îmbolnăvit. Şi de ceva timp aceasta era pe inima mea, şi anume ca atunci când ne rugăm pentru bolnavi să facem o mică introducere: mai întâi cel bolnav trebuie să se împotrivească bolii cu toată seriozitatea. El trebuie să se împotrivească bolii, trebuie s-o respingă, nu s-o primească. Şi de ce nu? Pentru că boala este o minciună. Boala este o minciună. Adevărat este ceea ce scrie în Isaia 53: „prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Dar înainte ca aceasta să se descopere cu adevărat, trebuie să se întâmple ceva: o împotrivire interioară reală, că boala este o substanţă străină, că nu are ce căuta în trupul meu şi eu o resping şi mă împotrivesc acesteia, şi eu cred. Şi veţi vedea ce se va întâmpla. Veţi vedea ce se va întâmpla. A crede înseamnă şi a te încrede în Dumnezeu şi a-I da dreptate lui Dumnezeu nu simptomelor, nu la ceea ce simţi. Dacă este scris „îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa” atunci acest lucru este adevărat. Acest lucru este adevărat! Şi devine adevărat în clipa când noi credem din toată inima şi o primim. Atunci trebuie să se împlinească. Fratele Russ spune AMIN. Şi eu pot să spun AMIN. Noi am fost vindecaţi. Dumnezeu mai este acelaşi şi azi, şi noi ne putem încrede pe deplin în El.