Scrisoare Circulară 12/2003
/ Ewald Frank
Jazyk: rumunsky
Jiné jazyky
1. Scrisoare Circulară
Vă salut pe toţi cei care faceţi din Biserica lui Isus Hristos din lumea întreagă, cu 2 Petru 3:9,
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii. ”
Au trecut două mii de ani de când Domnul nostru a făgăduit că merge să ne pregătească un loc şi apoi se va întoarce să ne ducă acasă. De atunci toţi adevăraţii credincioşi au aşteptat acest eveniment măreţ. Dumnezeu, Cel Veşnic, are un plan după care se întâmplă toate lucrurile. Observatorului de rând ar putea să i se pară că lucrurile rămân aşa cum au fost din totdeauna, însă la o privire mai atentă înţelegem mai clar ca niciodată că ne apropiem de sfârşitul timpului de sfârşit. Vedem prorociile biblice împlinindu-se în orice domeniu, şi de aceea ne amintim de cuvintele Domnului nostru „ Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie .” (Luca 21:28; Mat. 24:33). S-ar putea întâmpla în orice clipă. Strigătul de la miezul nopţii a ajuns până la marginile pământului „ Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare! ” (Mat. 25).
Evanghelia veşnică este predicată tuturor neamurilor ca mărturie, aşa cum a fost spus mai dinainte, şi numai după aceea va veni sfârşitul (Mat. 24:14; Apoc. 14:6). În legătură cu aceasta, are loc şi chemarea afară, pregătirea şi desăvârşirea bisericii Mireasă (2 Cor. 6:14-18; ş.a.). Conform 1 Tes. 4:13-18, Domnul Isus Hristos Însuşi va coborî cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, în acelaşi fel cum a mers în slavă (Fapte 1:11). Noi Îl vom întâlni atunci în văzduh şi vom fi pentru totdeauna cu El (1 Tes. 4:13-18). Îl vom vedea aşa cum este şi vom fi ca El (1 Ioan 3:1-3).
Între multele semne ale timpului, privim mai ales la Israel, smochinul (Osea 9:10), care a venit din nou la viaţă şi poartă deja roadă (Mat. 24; Luca 21). Evreii s-au întors din 143 de ţări, în ţara părinţilor lor (Ezec. 36:24). În Ierusalim există oameni care Îl aşteaptă cu adevărat pe Mesia şi sunt şi oameni care cred că Templul va fi rezidit (Apoc. 11:1). Vedem de asemenea trezirea „Imperiului Roman Mondial” sub forma Uniunii Europene, aşa cum a profeţit Daniel în cap. 2:40-43 şi în 7:17-25. Cu unificarea bisericilor şi religiilor mondiale sub tutela romană, aproape că se atinge scopul guvernării mondiale. Roma, „cetatea eternă” cum este numită, preia în mod vizibil conducerea spirituală în timp ce dirijează şi puterile lumeşti. În textele profetice avem răspunsul atotcuprinzător şi potrivit pentru aceasta „… este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului ” (Apoc. 17:18).
În ultimii 25 de ani de pontificat al lui Ioan Paul II, Vaticanul a stabilit relaţii diplomatice cu 82 de ţări. Cele 102 vizite de stat ale sale au dat roadă. Oriunde merge, Papa sărută „Pământul mamă” cu scopul de a planta “Biserica Mamă”, ca până la urmă el să poată domni ca „Stăpân absolut - Pontifex Maximus” peste toţi. În total, statul Vatican a făcut schimb de ambasadori cu 174 de ţări. Vaticanul este prezent oriunde se face politică mondială — în New York la ONU, în Bruxelles la Uniunea Europeană. „Europă, gândeşte-te la rădăcinile tale creştine-catolice” – acesta este mesajul Vaticanului atunci când are în vedere Uniunea Europeană. Pe pământ există multe culturi, dar numai una este cu adevărat „cultura dominantă”. Pentru a-i include pe toţi, Vaticanul a găsit un cuvânt nou pentru religia iudaică, creştină şi musulmană: „religii avraamice.” Aceste desfăşurări ale timpului de sfârşit concentrate în special asupra „Orientului Mijlociu” sunt cunoscute sub numele de „procesul de pace”. Toţi aceia care au o cunoştinţă biblică pot vedea lucrul acesta (1 Tes. 5:1-3).
Desigur că sarcina noastră principală este aceea de a arăta lucrurile valabile pentru biserica lui Isus Hristos, pentru că acesteia i-au fost date făgăduinţe deosebite. Numai adevăraţii credincioşi biblici vor recunoaşte în mod atotcuprinzător evenimentele actuale, pentru că ei au crezut mesajul acestui ceas şi au primit descoperirea interioară asupra acestor evenimente. Ei primesc sămânţa Cuvântului făgăduit, sunt născuţi din nou la o nădejde vie (1 Pet. 1:20-25) şi formează Biserica celor întâi născuţi. (Evr. 12:22-24)
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Capul Trupului Său – Biserica (Col. 1:18-21). EL este Cel Întâi născut între mai mulţi fraţi (Rom. 8:29). EL a fost sămânţa făgăduită (Gen. 3:15) care a venit şi a zdrobit capul şarpelui. EL a fost Însuşi Cuvântul care S-a făcut trup şi a locuit printre noi (Ioan 1). El le-a promis alor Săi „ … lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; …” (Ioan. 14:19); „… Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. ” (Mat. 28:20). După învierea Sa, Domnul s-a descoperit numai alor Săi. Niciodată după învierea Sa nu a fost văzut de către necredincioşi (Luca 24; 1. Cor. 15; etc.). În prezenţa lui Dumnezeu, necredinţa condamnă pe cei ce vor să rămână separaţi de Dumnezeu, pe când credinţa aduce mântuire. Aşa cum Răscumpărătorul, Fiul, a fost Mântuitorul făgăduit (Isa. 9:5-6), adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt şi ei copii ai făgăduinţei (Rom. 9:8).
Acum suntem interesaţi să primim orientare în conformitate cu planul de mântuire, pe baza Sfintelor Scripturi. Apostolului Pavel, în primul secol, i-a fost dată sarcina de a trasa cursul evenimentelor. El scrie referitor la Israel, poporul legământului vechi testamentar: „ Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi ” (Rom. 11:7). Aşa a fost atunci cu poporul lui Dumnezeu: oricine a crezut, a ajuns la ţintă, şi oricine nu a crezut, a fost orbit. Acest lucru rămâne întocmai până la sfârşitul perioadei nou testamentare. De aceea şi avertismentul „ Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile …!” (Evr. 3:7-19).
Ca nimeni să nu rămână neavertizat, o spunem din nou aici: toţi credincioşii, indiferent de biserică, învăţătură sau practică, sunt mai mult sau mai puţin mulţumiţi cu ei înşişi. Peste tot se găsesc adunări solemne cu programe bogate. Dar cei mai mulţi dintre ei trec pe lângă ceea ce a făgăduit Dumnezeu că va face pentru a-Şi încheia planul, aşa cum au făcut şi iudeii de atunci. În adunările carismatice ceremoniale, milioane de oameni sunt călăuziţi pe lângă ceea ce face Dumnezeu în prezent.