Scrisoare Circulară 12/2003
/ Ewald Frank
Sprache romänisch
Andere Sprachen
4. Hotărârile lui Dumnezeu
Dumnezeu este liber să hotărască. El singur îşi alege trimişii. Chemarea şi însărcinarea pentru o slujbă îi aparţin în exclusivitate. În decursul istoriei bisericii ştim despre bărbaţi deosebiţi care au fost trimişi în timpul lor. Fie că se acceptă sau nu, însă în timpul nostru William Branham a fost într-adevăr ales de Dumnezeu. Datorită chemării sale divine, el a avut sarcina de a întoarce inimile celor ce aparţin bisericii lui Isus Hristos, înapoi la credinţa originală a părinţilor noştri, la învăţăturile şi practicile pe care le cunoaştem din timpurile apostolice. În 11 iunie 1933, în jurul orei 14, a avut loc un eveniment similar cu experienţa lui Pavel: din norul supranatural care s-a coborât ca o stea strălucitoare vizibil în faţa a peste 4000 de oameni prezenţi la acest serviciu de botez pe râul Ohio, fratele Branham a auzit glasul care i-a spus: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, mesajul care îţi este dat ţie va fi un premergător al celei de-a doua veniri a lui Hristos.” Fratele Branham a repetat cuvânt cu cuvânt, în cel puţin 40 de predici, însărcinarea care i-a fost dată. Într-o adunare din 1959 a slujitorilor din San Juan, Puerto Rico, adunare ce a fost tradusă în limba spaniolă, el a repetat acest lucru punând accentul mai ales pe exprimarea exactă. Cu ocazia aceea el a adăugat: „Nu eu voi fi premergătorul, ci mesajul va premerge revenirea Lui!” Varianta modificată – „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Isus Hristos, la fel eşti tu trimis cu un mesaj ca să premergi a doua venire” nu corespunde cu formularea originală a însărcinării. Oricine o răspândeşte, o face probabil cu intenţia de a-i face pe oameni să creadă că odată cu slujba fratelui Branham s-a sfârşit lucrarea lui Dumnezeu. Oamenii uită că răspândirea mesajului a avut loc de fapt numai după ce el a fost luat acasă.
Toţi aceia care sunt familiarizaţi cu mesajul timpului de sfârşit acceptă slujba fratelui Branham pentru această ultimă epocă a bisericii. Lui i-a fost dat să descopere toate tainele ascunse în Cuvântul lui Dumnezeu de la Gen. 1 până la ultimul capitol din Apocalipsa. Totul este cuprins: căderea – păcatul original din grădina Eden – la fel ca şi întregul plan de mântuire, de asemenea învăţăturile despre Dumnezeire, botezul în apă, cina Domnului, până la învăţătura despre revenirea lui Hristos. Din această vestire n-a fost exclusă nici o temă. Dar în timpul vieţii sale, lumea l-a cunoscut doar ca pe un evanghelist, ca pe un om al lui Dumnezeu cu un dar de vindecare deosebit, şi de asemenea cu un dar de descoperire. El a fost însărcinat să depoziteze hrana spirituală numai cu câţiva ani înainte de a fi luat acasă, aproximativ în timpul în care au fost deschise cele şapte peceţi. El n-a spus nici măcar odată că va fi acela care să şi distribuie hrana. De fiecare dată trebuie să avem grijă şi să luăm seama exact la ceea ce a spus el.
De asemenea în cazul meu, dacă îmi este permis să amintesc aceasta, Dumnezeul veşnic adevărat m-a însărcinat personal vorbindu-mi cu vocea Sa poruncitoare şi pătrunzătoare. Nu este necesar să repet tot ceea ce mi-a vorbit Domnul atunci când se crăpa de ziuă, în 2 aprilie 1962. Lucrul acesta este în general cunoscut. Sunt foarte recunoscător pentru faptul că în 3 decembrie 1962, în prezenţa fraţilor Woods şi Sothmann, fratele Branham a confirmat această chemare, exact aşa cum s-a întâmplat, repetând într-o ordine exactă, cuvânt cu cuvânt. De asemenea, sunt recunoscător pentru cei trei fraţi care au avut pe inimă să meargă în SUA ca să confrunte spusele mele, cu cei doi martori care au fost atunci de faţă (Fred Sothmann şi Banks Woods). Aceştia au fost: fratele nostru Detlef Mehnert, fratele Di Prossimo din Belgia, şi fratele Didier din Paris. Începând cu anul 1958, mi-au fost trimise toate predicile ţinute de fratele Branham. Fără să ştiu când va veni vremea – eu ascultam mai ales predicile care au fost ţinute între anii 1963-1965. În acelaşi timp cercetam Scripturile să văd dacă toate lucrurile spuse de el corespund cu ce este scris.
Niciodată nu m-am gândit că fratele Branham va fi luat acasă înainte ca timpul meu să sosească. Din contră, eram convins că slujba sa va continua pentru pregătirea Miresei până la desăvârşirea ei. Incredibil dar adevărat, în timpul adunării din 31 decembrie 1965, la care au participat 120 de credincioşi, dintr-o dată s-a prorocit: „Slujitorul Meu, am pus sabia în mâna ta.” Nu mi-a venit să cred, pentru că ştiam că sabia, care este Cuvântul lui Dumnezeu, a fost pusă în mâna fratelui Branham. De-abia în 5 ianuarie 1966, am aflat că fratele Branham a fost luat în slavă în 24 decembrie 1965, după ce cu şase zile înainte fusese implicat într-un accident rutier.
În timpul Paştelor din anul 1966, când am ajuns la serviciile de înmormântare de la cimitirul din Jeffersonville, rev. Pearry Green a spus: „Frate Frank, ştii pentru ce ne aflăm aici?” Răspunsul meu a fost: „Da, pentru înmormântarea fratelui Branham.” El a răspuns: „Nu, ci noi aşteptăm învierea prorocului.” După ce am ajuns, am fost dus la capelă şi probabil că am fost ultimul care a văzut rămăşiţele omului lui Dumnezeu înainte ca sicriul să fie închis definitiv. La cimitir, rev. Pearry Green împreună cu ceilalţi cântau „Numai să crezi…” şi parcă nu mai putea sau nu mai voia să înceteze. Eu doar am plâns – nu am putut să cânt deloc. Pur şi simplu nu înţelegeam ce se întâmplă. Nu puteam împărtăşi convingerea că fratele Branham urma să învie. Sigur că toţi cei care au fost prezenţi au fost dezamăgiţi pentru că le fusese dată o nădejde falsă. Înmormântarea a trebuit să aibă loc. Toţi aceia care l-au slăvit pe William Branham în loc să privească la Domnul Isus Hristos au fost profund dezamăgiţi. Dumnezeu a îngăduit să se întâmple, deci slujitorul Său a fost luat acasă. EL nu-şi va da niciodată slava Sa nimănui, iar de împlinit se poate împlini numai ceea ce este făgăduit în Cuvântul Său.
În aceeaşi seară cu înmormântarea, după ce am ajuns în camera mea de hotel, în ciuda tristeţii mele, sufletul mi-a fost umplut cu o pace cerească şi cu o bucurie de nedescris. De data aceasta nu a fost un glas auzibil, dar totuşi Duhul lui Dumnezeu a vorbit în inima mea cuvinte foarte clare: „Acum a sosit timpul tău pentru a împărţi hrana.” Aceste cuvinte s-au repetat de câteva ori. În ziua următoare i-am chemat pe fraţi pentru o întâlnire: Billy Paul Branham, Pearry Green, Roy Borders, Lee Vayle, Roy Roberson, şi desigur, Banks Woods şi Fred Sothmann. În această întâlnire eu am fost acela care am sugerat că predicile fratelui Branham care erau doar înregistrate pe benzi, trebuie tipărite pentru ca noi să putem folosi versiunea tipărită pentru traduceri în alte limbi. Fratele Roy Borders a fost ales în unanimitate pentru această slujbă. În anii care au urmat, eu am tradus în limba germană peste 200 de predici şi am supravegheat ca acestea să fie publicate în alte limbi. Eu fac două lucruri, după cum am fost însărcinat: predic Cuvântul lui Dumnezeu, mergând din oraş în oraş, şi de asemenea distribui hrana depozitată, în felul în care aceasta se găseşte în mesajele predicate. Poate că ar trebui subliniat încă odată faptul că fraţii din SUA au aşteptat învierea prorocului. Din cauza dezamăgirii lor puternice, absolut toţi ar fi plecat acasă şi lumea nu ar fi auzit niciodată despre mesaj.