Scrisoare Circulară 12/2003
/ Ewald Frank
nyelv : román
Más nyelvek
6. O temă deosebită
Dorinţa lui Dumnezeu este ca fiecare temă biblică să fie clarificată doar prin intermediul Scripturii. Încercările distructive ale duşmanului care suceşte fiecare cuvânt în orice situaţie, sunt făcute cu intenţia de a genera confuzie. Starea de incertitudine trebuie să se sfârşească pentru totdeauna. Noi am fost scoşi din toată confuzia, prin har şi prin învăţăturile însoţite de descoperirea divină. Fiecare temă, fie că este vorba despre Dumnezeire, botez, cina Domnului, revenirea lui Hristos, căsătorie, şi aşa mai departe, a fost clarificată pentru toţi oamenii de bună credinţă. Nimeni nu poate cunoaşte de la sine adevărul dumnezeiesc – nici măcar un predicator. Chiar dacă se posedă toate citatele şi referinţele despre o anumită temă, noi totuşi nu vom cunoaşte lucrurile dacă nu ne sunt descoperite. Dacă noi am fi ştiut deja toate lucrurile, atunci slujba prorocului ar fi fost trimisă degeaba. De asemenea, Dumnezeu nu ar fi avut nevoie să numească un rob. El ne-ar fi putut lăsa pe fiecare dintre noi acolo unde eram. Descoperirea prin Duhul Sfânt este dăruită numai acelora care se smeresc şi recunosc slujbele pe care Dumnezeu le-a pus în biserică, şi prin aceasta ei se supun lui Dumnezeu.
Într-o epistolă, apostolul Pavel a fost întrebat despre această temă deosebită (1. Cor. 7:1). Şi el a răspuns. Dar ce a urmat? Aflăm în cap. 5. Cineva trăia cu nevasta tatălui său. Acest lucru nu era doar un păcat şi o fărădelege, ci era un lucru blestemat de Dumnezeu. Căci este scris „ Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său , …” (Deut. 27:20). Nu este surprinzător faptul că Pavel a dat un astfel de om pe mâna Satanei, şi nici că a poruncit credincioşilor să nu mănânce la aceeaşi masă cu el. Noi suntem întru totul de acord. Acest om se făcea vinovat de curvie şi de adulter. În această situaţie se aplică Evr. 13:4: „ Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari .” Apoi apostolul continuă în cap. 7, „ Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei .” (1. Cor. 7:2).
În timpul lui Isus Hristos, fariseii au fost cei care i-au întins o cursă. Cine sunt aceia care pun întrebarea acum? Cineva care este într-adevăr într-o problemă, sau cineva care vrea să dea apă la moară unei discuţii? Cărturarii întrebau foarte pios „ Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină ?” (Mat. 19:3). În Luca 16:17-18, vorbind fariseilor, Domnul nostru subliniază „ Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege. ” Apoi El vine la subiect, „ Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurveşte. ” În Marcu 10:10-12 El a dat acelaşi răspuns ucenicilor Săi. Despre această problemă se vorbeşte în cele trei evanghelii: „ Oricine îşi lasă nevasta, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte faţă de ea; şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul, şi ia pe altul de bărbat, preacurveşte." ”
Domnul spune fără putinţă de a greşi, în ce fel se face vinovat un bărbat în căsnicia lui, „ Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. ” (Mat. 5:32). Un bărbat care divorţează fără motivul biblic al preacurviei este vinovat de preacurvia pe care o înfăptuieşte soţia lui când aceasta se recăsătoreşte. Deşi, în general, un bărbat nu poate rupe propria lui căsnicie printr-o faptă „personală”, după cum şi versetele următoare o confirmă, el se face totuşi vinovat de preacurvia înfăptuită de soţia lui, în ceea ce priveşte propria lor căsătorie; atunci când el divorţează intenţionat, va fi responsabil pentru recăsătoria ei.
Următoarele versete să ne slujească drept clarificare finală în ceea ce priveşte tema aceasta. Aşa vorbeşte Domnul, „ Să nu preacurveşti … să nu pofteşti nevasta aproapelui tău …” (Ex. 20:14+17).
Aşa vorbeşte Domnul, „ Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată …” (Lev. 20:10).
Şi din nou, aşa vorbeşte Domnul, „ Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată …” (Deut. 22:22). În limba evreiască pentru termenul de „femeie” este folosit un cuvânt, iar pentru „femeie măritată” este folosit un alt cuvânt, după cum şi în limba română avem „femeie” şi „soţie”. În versetele următoare, trebuie citit „soţie” şi nu „femeie”. De fapt aşa şi este scris în traducerea germană – aşa este corect: „ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie măritată, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui .” (Mat. 5:28).
Nu numai Moise şi Domnul Isus, ci şi apostolii Petru şi Pavel s-au ocupat de tema căsătoriei. Ei au arătat rolul diferit al bărbatului şi al femeii. De exemplu, apostolul scrie că o femeie măritată este legată prin lege de bărbatul ei, atâta timp cât el trăieşte. Lucrul acesta este valabil şi pe perioada timpului de har (Rom. 7:2-3; 1. Cor. 7:39). Apoi el spune „ Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.. .” (1 Cor. 7:10-11). Singura excepţie este: „ Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. ” (1 Cor. 7:15).
În Efes. 5:21-33 şi în 1 Tim. 2:11-15 el vorbeşte detaliat despre soţ şi soţie. „ Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului .” Apostolul Petru clarifică acelaşi subiect, pe scurt, însă foarte profund. (1 Pet. 3:1-7). Dar nu găsim nicăieri toate aceste lucruri într-un singur capitol. Aşa a hotărât Dumnezeul Atotputernic, ca noi să trebuiască să cercetăm Cuvântul adevărului ca să găsim versetele care se aplică fiecărui caz practic în parte. Un lucru este sigur: toţi aceia care se află într-o situaţie disperată şi întreabă sincer vor primi răspunsul corect din partea Domnului. Oricine are o altă motivaţie, pretinde că ştie deja toate lucrurile, dar nu va ajunge să le cunoască niciodată în felul corect. Toţi ar trebui să ne ducem până la capăt mântuirea noastră cu frică şi cutremur. N-ar fi curat peste tot dacă fiecare şi-ar mătura în faţa uşii lui? Oricine a fost ferit de cea mai urâtă experienţă care i se poate întâmpla unei fiinţe umane, adică divorţul, să-i mulţumească lui Dumnezeu pe genunchi, în fiecare zi.
Cine s-ar fi gândit vreodată că Dumnezeu a dat bărbatului legi precise după care să trăiască şi la fel a dat soţiei legi de care ea este legată? Rolurile nu trebuie inversate niciodată pentru că sunt stabilite într-o rânduială divină. În nici un caz soţia nu poate exercita autoritate asupra soţului ei (1 Tim. 2:11- 15). Rămâne încă valabil: „ Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos … şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat .” (1 Cor. 11:3-9). Nici predicatorii nu pot să înţeleagă această rânduială, de vreme ce au rămas în tradiţia moştenită. Chiar şi fratele Branham a recunoscut că nici el nu a ştiut cum stau lucrurile, până ce nu i-a descoperit Domnul.
Şi în prezent există oameni în cadrul mesajului cărora le este greu să creadă ceea ce a descoperit Domnul slujitorului şi prorocului Său, în armonie cu Vechiul şi Noul Testament. Sunt unii care alunecă în învăţătura absurdă a poligamiei, iar alţii rămân prizonierii vechilor tradiţii. Predica despre „Căsătorie şi divorţ” se ocupă într-un mod profund de această temă şi nu mai este nevoie de explicaţii suplimentare. Eu am publicat broşura „Căsătoria – problema străveche” numai din cauza problemelor care mi-au fost aduse în atenţie. Oricine este implicat într-o astfel de problemă, poate citi aceste expuneri şi poate de asemenea să aplice în rugăciune, versetele folosite aici. Cu siguranţă Domnul va dărui claritatea necesară din sfântul Său Cuvânt.