Viziunea 7000 - informatii globale
/ Ewald Frank
Jazyk: rumunsky
Jiné jazyky
5. CREAŢIUNEA MAIESTUOASĂ
Realizarea planului divin de mântuire a început deja cu creaţiunea. Sigur fiecare din noi a admirat deja creaţiunea maiestoasă. Din păcate, nu toţi Îl pun în mod logic pe Creator înaintea creaţiei, deşi fiecare ştie că mai întâi a fost un ceasornicar înainte de a fi un ceas, şi la fel un arhitect, înainte de a exista o clădire, etc. Este cunoscut în general că existenţa lui Dumnezeu este pusă sub semnul întrebării, iar relatarea despre creaţiune este descrisă ca fiind de necrezut, de când oamenii au realizat imposibilul aparent prin invenţiile cele mai mari, mai ales de când Darwin şi-a publicat tezele lui în anul 1859. Filozofii ateişti au făcut credibile teoriile lor contradictorii în ultimele secole şi în acelaşi timp i-au aruncat pe oameni în necredinţă. Dumnezeu este tăgăduit şi omul este sărbătorit. S-a susţinut chiar şi afirmaţia că totul s-a format de la sine. Cine crede aceasta, ar putea să-şi tăgăduiască tatăl şi mama şi să susţină că el s-a format singur şi că este rezultatul evoluţiei.
Cine îşi poate închipui că universul în nesfârşita lui nemărginire şi cu nenumăratele lui stele care sunt într-o deplină armonie, s-a format de la sine, de exemplu printr-o explozie străveche? Până în prezent nu s-a găsit nimeni care să îmbunătăţească lucrul cel mai mărunt din creaţiunea maiestoasă. Să ne gândim doar la nenumăratele vieţuitoare din mările lumii cărora le-au fost date condiţii de viaţă ideale, sau la milioanele de feluri de animale şi păsări de pe toate continentele şi cât de perfect au fost adaptate conform împrejurărilor climaterice.
Aşa cum a creat şi a rânduit Creatorul la început toate lucrurile prin Cuvântul Său atotputernic, aşa sunt până în ziua de astăzi. De la începutul pământului se seamănă şi se recoltează în fiecare an, după cum a hotărât Domnul Dumnezeu: „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!“ (Gen. 8, 22). Numai acolo unde intervine omul în natură, se formează neregularităţi. Zilnic sunt hrăniţi miliarde de oameni şi dacă s-ar distribui totul corect, atunci n-ar trebui să mai rabde nimeni de foame. În fiecare an Dumnezeu nu numai că se îngrijeşte de noi şi de nenumăratele vieţuitoare, ci El ne ţine o predică puternică prin natură despre viaţă, moarte şi înviere. În fiecare primăvară se trezeşte o nouă viaţă, care aduce fructe noi. Apoi urmează vara cu recoltele bogate. După aceea vine toamna, în care cad frunzele de pe pomi şi natura moare. Urmează apoi somnul de iarnă şi desigur iarăşi trezirea în acelaşi ritm în următoarea primăvară. „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.“ (Rom. 1, 19-20).
Şi faptul că toate vieţuitoarele se reproduc după soiul lor, va rămâne până la sfârşit. Până astăzi se seamănă aceeaşi sămânţă care a răsărit de prima dată la crearea pământului. Cresc aceiaşi pomi cu aceleaşi fructe şi trăiesc tot aceleaşi soiuri de animale pe pământ, atâta timp cât nu sunt nimicite de oameni. Şi oamenii, coroana creaţiunii, sunt tot aşa cum au fost Adam şi Eva atunci. Lor le-au fost date calităţi creatoare. Aceasta s-a văzut foarte clar în ultimii o sută de ani şi mai ales în ultimii cincizeci de ani. Noi am văzut evoluţia de la căruţa cu cai la avion şi până la zborul cosmic. Omul înfăptuieşte tot ceea ce îşi planifică, după cum a spus Dumnezeu: „… şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.“ (Gen. 11, 6). De aceasta mi-am dat seama în 9. decembrie 1995, când astronautul de pe Apollo 16, generalul a.D. Dr. Charles Duke, a relatat în Berlin despre vizita lui pe lună în aprilie 1972.
Numai un singur lucru nu poate să facă omul, şi anume să creeze viaţă. Cei ce cred în evoluţie şi vorbesc despre o celulă primară, să ne spună în cazul acesta, cine a creat această celulă şi cine a pus viaţa în ea. Aici s-ar putea pune şi întrebarea, cine a pus instinctul de reproducere în toate vieţuitoarele? De ce nu seamănă tăgăduitorii de Dumnezeu grâu artificial? Pentru că ştiu sigur că nu ar încolţi, deoarece nu poartă în sine germenul vieţii. Orice om care gândeşte normal ar trebui să-L pună pe Creatorul suveran, atotputernic înaintea existenţei creaţiunii atotcuprinzătoare, puternice şi maiestoase. Dacă oamenii nu s-ar fi lepădat de El, atunci ar fi putut crede Cuvântul Său şi relatările zilnice despre creaţiune care devin realitate înaintea ochilor noştri. Dumnezeu şi Cuvântul Lui rămâne veşnic adevărat şi credibil, pentru toţi cei vrednici să creadă.