Svobodná lidová misie

Ježíš Kristus včera, dnes a naveky tentýž jest. Žid.13.8

Jazyk:

Jiné krajiny




Cu respectul cel mai înalt şi în smerenie sfîntă ne apropiem de tema dumnezeirii. Aşa cum găsim existenţa diferitelor religii, tot aşa găsim şi cele mai diverse închipuiri şi învăţături despre Dumnezeu. În această prezentare dorim să-L lăsăm pe Dumnezeu să depună mărturie pentru Sine, dorim, de asemenea, să punem în evidenţă propria Sa descoperire.

O să ne distanţăm de formulări pentru că nu putem face să fie mărginit ceea ce este de necuprins, noi nu putem explica ce este inexplicabil, nu putem înţelege ceea ce este de neînţeles, adică ceea ce depăşeşte închipuirea şi mintea noastră, fiindu-ne de necuprins pînă la trecerea din timp în veşnicie. „ Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde” (2 Cron. 6, 18). Abia cînd vom fi la Dumnezeu în slavă, vom înţelege mai mult despre taina celui Atotputernic.

Aproape toţi cercetătorii şi-au însuşit felul de gîndire asupra dumnezeirii, aşa cum a fost discutată, iar mai tîrziu, adică după sec. al IV-lea d. Hr., învăţată. De ce nu au fost respectate şi consultate nici Vechiul şi nici Noul Testament la tema aceasta, este un lucru de neînţeles. Nici un prooroc sau apostol nu au formulat vreodată o trinitate. În păgînitate au existat multe trinităţi, cea mai cunoscută este în hinduism: Brahma, Creatorul — Vishnu, Menţinătorul — Mahesh, Distrugătorul. Dar nici în Vechiul şi nici în Noul Testament nu este vorba despre mai multe persoane ale lui Dumnezeu. Nici măcar o singură dată nu ni Se prezintă Domnul, în Cuvîntul Său, ca un „ Dumnezeu-din-trei-persoane” , ci întotdeauna ni Se prezintă ca un Dumnezeu unic în persoană. Cine încearcă să-L împartă pe Dumnezeu nu-L mai are pe singurul Dumnezeu adevărat, ci pe unul pe care şi l-a confecţionat singur şi care are două sau trei feţe, rezultînd astfel mai mulţi dumnezei.

În ultimii ani s-au prezentat mai ales la conferinţele bisericii evanghelice femei specializate în teologie cu lucrări despre Dumnezeu, care sînt în fond nişte blasfemii. Se impută faptul că Dumnezeu este masculin, şi nu feminin. Acolo se discută despre „ Dumnezeul masculin al Bibliei” , despre „ Cele zece porunci scrise numai pentru bărbaţi ” , şi se explică: „ întrucît femeile nu au un mădular care să poată fi tăiat împrejur, ele nici nu pot fi ‘ membre’ ale bisericii iudaice.” (Idea Spektrum, 1 iulie 1987, pag. 17). Este pur şi simplu înfricoşător să vezi cît de mult pot uita oamenii de ei înşişi şi chiar să-L lezeze pe Dumnezeu.

Acum cca patru mii de ani, Dumnezeu a încheiat un legămînt cu Avraam şi i-a dat făgăduinţa: „ şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine” (Gen. 12, 3). Pentru iudei, creştini şi musulmani Avraam este o figură centrală. În timpul lui Moise, adică acum cca. 3.600 de ani, Dumnezeu a coborît pe muntele Sinai şi a dat cele zece porunciŞi acest eveniment este acceptat şi crezut de către cele trei religii amintite. Din momentul acela Israelul a fost chemat şi rînduit, să depună mărturie în mijlocul neamurilor pentru singurul Dumnezeu adevărat.

Acum cca două mii de ani a venit Mesia, zămislit de Duhul Sfînt şi născut de fecioara Maria. Creştinii sînt convinşi de aceasta. Musulmanii Îl consideră ca fiind cel mai mare Prooroc, ei cred şi minunile pe care le-a făcut El, dar nu văd în El pe Răscumpărătorul. Nu tot aşa este cu iudeii; însă timpul lor, pentru a crede în El, este aproape. Aşa cum fraţii lui Iosif l-au recunoscut a doua oară, tot aşa şi Israelul Îl va recunoaşte pe Mesia a doua oară, atunci cînd va veni la ei (Gen. 45; Fap. 7, 13).

Acum cca 1.400 de ani s-a ridicat Mahomed, pentru a conduce poporul său de la cultul zeilor la credinţa în singurul Dumnezeu adevărat, la Cel Atotputernic, pe care el l-a numit Allah. Mahomed a crezut, conform făgăduinţei din Mal. 4, 5, că el este ultimul prooroc. După el urma să vină judecata peste pămîntul acesta, cînd Allah va pronunţa sentinţa asupra omenirii, după care unii vor merge în rai, iar alţii în pierzare. Deşi au trecut 1.400 de ani, acest eveniment încă nu s-a împlinit. De aici s-a născut însă o învăţătură religioasă care se îndreaptă masiv împotriva creştinismului şi iudaismului. Dar aceasta nu a fost intenţia propriu-zisă. El îndeamnă tot timpul prin scrierile Coranului, să se citească şi să se creadă Sfînta Scriptură - prin aceasta Mahomed a vorbit despre Biblie! - lucru care însă nu este urmat azi de nici un musulman.

Lucrul hotărîtor este o cunoaştere corectă asupra lui Dumnezeu şi un înţeles corect al descoperirii Sale proprii. Numai astfel putem fi şi noi cuprinşi în planul lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte descoperirea personală a lui Dumnezeu, majoritatea iudeilor nu au recunoscut-o, creştinii, în general, au răstălmăcit-o, iar musulmanii nu au înţeles-o. Aceasta poate fi dovedită. Dacă acelaşi Dumnezeu care le-a vorbit lui Avraam, lui Moise şi prin Hristos, i-ar fi vorbit şi lui Mahomed, atunci cele spuse, scrise şi crezute ar trebui să corespundă de la A la Z. Ca oameni ai sec. al XX-lea avem dreptul să întrebăm cine a înţeles corect planul şi Cuvîntul lui Dumnezeu şi cine l-a înţeles greşit. Scopul propriu-zis al lui Dumnezeu cu omenirea nu mai este cunoscut în aceste religii din timpul nostru. Tot aşa nu mai sînt cunoscute scopul şi sensul diferitelor descoperiri ale lui Dumnezeu, s-a ajuns pînă acolo încît descoperirea Sa proprie în Hristos nu este nici recunoscută, nici înţeleasă de marea majoritate a omenirii.

Pentru cuvîntul românesc „ Dumnezeu” este scris în textul original „ Elohim” . „ La început Elohim a creat cerul şi pămîntul...” Cuvîntul „ Dumnezeu” ni-L prezintă pe Cel Atotputernic ca „ obiect de închinare ” . În primul capitol din Biblie este vorba numai despre Elohim. Începînd de la Gen. 2, 4, citim despre „ Domnul-Dumnezeu” (Iahveh-Elohim). Aceste noţiuni diferite exprimă felul şi importanţa descoperirii lui Dumnezeu. Aici este vorba despre multitudinea însuşirilor Sale. Cuvîntul Elohim este de fapt la singular, dar exprimă un plural, pentru că Dumnezeu are multiple calităţi: Creator, Răscumpărător, Judecător, Împărat, etc.

Întotdeauna cînd în textul original se află cuvîntul Elohim, Elah sau El, este vorba despre Dumnezeu. Depinde doar de calitatea în care vorbeşte şi Se descoperă El. Au fost folosite noţiunile: El Elion (Dumnezeu Prea Înalt; Gen. 14, 18); El Shaddai (Dumnezeu care se îngrijeşte, care întăreşte şi dăruieşte; Gen. 17, 1) El Olam (Dumnezeu veşnic; Gen. 21, 33) şi El Gibor (Dumnezeu tare; Isa. 9, 5). Este regretabil că noţiunile ebraice nu au fost preluate de către traducătorii Bibliei. Adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu s-a îngreunat, a devenit din cauza aceasta mai greoaie, pentru că importanţa care se afla în Numele propriu-zis, nu îşi mai găseşte exprimarea.

Pînă la darea legii, patriarhii au folosit pentru Dumnezeu noţiunea Elohim. Abia către Moise a vorbit Dumnezeu: „ Eu sînt Iahveh. Eu m-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca El Shaddai; dar n-am fost cunoscut de el sub numele Meu ca Elohim-Iahveh ” (Exod 6, 2-3). Acum a venit timpul pentru încheierea legămîntului cu tot poporul Israel, şi astfel Domnul Dumnezeu a descoperit Numele Său de legămînt, adică numele Iahveh care este scris în limba ebraică IHVH. Peste tot unde citim în Vechiul Testament „ Domnul Dumnezeu ” este scris în textul original Iahveh-Elohim. Iahveh este apariţia vizibilă a lui Elohim.

În acelaşi mod în care este exprimat Elohim în legătura cu multitudinea sa de sensuri, în acelaşi mod este exprimat şi Numele Iahveh: Iahveh-Jireh (Domnul se îngrijeşte; Gen. 22, 7-14), Iahveh-Rapha (Domnul vindecă; Exod 15, 26), Iahveh-Nissi (Domnul steagul meu; Exod 17, 8-15), Iahveh-Shalom (Domnul pacea mea, Jud. 6, 23), Iahveh-Ra-ah (Domnul Păstorul meu; Ps. 23), Iahveh-Zidkenu (Domnul neprihănirea mea; Ier. 23, 6), Iahveh-Shamah (Domnul este prezent; Ez. 48, 35) şi Iahveh-Sabaoth (Domnul oştirilor; 1 Sam. 1, 3). Dumnezeu s-a descoperit de la început ca Domn, după necesitate şi corespunzător voiei Sale.

Înainte ca Domnul să-şi facă de cunoscut Numele Său, El i-a descoperit lui Moise cine este El: „ Dumnezeu a zis lui Moise: ‘EU sînt CEL CE SÎNT.’ şi a adăugat: ‘Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: CEL ce se numeşte «EU SÎNT» m-a trimis la voi.’ Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” (Exod 3, 14-15). Noţiunea „ EU SÎNT ” se află în Numele Iahveh cu sensurile „ Cel ce este veşnic” , „ Cel ce există veşnic în Sine” , EL este întotdeauna EU SÎNT, indiferent cum, unde şi cînd Se descoperă. Chiar şi atunci cînd El vine din trupul duhovnicesc în trupul omenesc, cînd El poartă numele noutestamentar de legămînt Iahshua (Isus), ceea ce înseamnă „ Iahveh-Salvatorul” , totuşi El rămîne întotdeauna marele EU SÎNT. Astfel noi găsim scris pînă la ultimul capitol din Noul Testament: „ EU SÎNT Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfîrşitul.” (vers. 13).

Numai cei ce cunosc felul şi modul de descoperire al lui Dumnezeu în Vechiul Testament au posibilitatea s-o afle şi în Noul Testament. De fapt este tot acelaşi Dumnezeu şi Domn, însă cu deosebirea că El S-a descoperit vizibil în Vechiul Testament în trupul duhovnicesc, iar în Noul Testament în trupul de carne.

Dumnezeu în fiinţa Sa este Duh (Ioan 4, 24). Ca Duh nu L-a văzut nimeni (Ioan 1, 18; 1 Ioan 4, 12). Din cauza aceasta El este numit „ Dumnezeu invizibil ”. (1 Tim. 1, 17; 1 Tim. 6, 16). Cine L-a văzut pe Dumnezeu în Vechiul Testament, acela L-a văzut ca Domn, ca Iahveh, şi cine vrea să-L vadă pe Dumnezeu în Noul Testament, acela trebuie să-L vadă ca Domn, deci ca Emanuel - Dumnezeu cu noi. Astfel Tatăl s-a descoperit în Fiul - Dumnezeu, Duhul, ca Domn, într-un trup omenesc. Toate denumirile pe care le găsim în legătură cu Dumnezeu, le găsim referindu-se şi la Domnul.

În Vechiul Testament încă nu a existat relaţia Tată-Fiu. EL a fost anunţat doar profetic ca Fiu. Nici un prooroc nu s-a adresat lui Dumnezeu cu „ Tată ceresc ” ; nimeni nu s-a adresat timp de patru mii de ani în Vechiul Testament către Fiul lui Dumnezeu. Nu a existat nici o convorbire între Tată şi Fiu, pentru că nu a existat încă această stare. Poporul lui Israel a avut o relaţie cu Domnul Dumnezeu, căruia I se adresau.

Dar deja în Gen. 1, 27 întîlnim faptul că Dumnezeul invizibil apare în două moduri. Singurul Dumnezeu adevărat apare chiar la început, la Creaţie, în primul rînd, vizibil, în chipul unui om, de aceea este scris: „ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său” ; iar în al doilea rînd, Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor. Nimănui nu i-a venit în gînd, din cauza aceasta, să vorbească de mai multe persoane. Chiar de la început avem — dacă vrem acest lucru — modul în care Dumnezeu S-a descoperit pe Sine. Multiplele forme de descoperire ale lui Dumnezeu în Vechiul Testament se numesc în limbajul de specialitate „ teofanii” . În Noul Testament El se îmbracă în chip de om.

Obsah 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32