Missão Popular Livre

Jesus Cristo é o mesmo, ontem, e hoje, e eternamente. Hb. 13:8

Idioma:

Creştinismul Tradiţional / Ewald Frank

27. Alegerea - Alegerea dinainte




Ales de Dumnezeu ” înseamnă înainte de toate: a fi hotărît şi sfinţit pentru o slujbă sau pentru o însărcinare. Alegerea este arătată în mod clar în cazul lui Avraam şi al poporului Israel: „ Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămînţa lui Avraam, prietenul Meu, tu, pe care te-am luat de la marginile pămîntului, şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: ‘Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!’ nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isa. 41, 8-10).

Aşa cum era obişnuinţa la prooroci, şi Ieremia a putut să mărturisească despre însărcinarea şi slujba sa: „ Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Mai înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor’.” (cap. 1, 4-5).

Dintre cele douăsprezece seminţii, Dumnezeu a ales seminţia lui Levi pentru slujba preoţească: „ ...căci pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele” (Deut. 18, 5).

Dintre toţi fiii lui Isai, Dumnezeu l-a ales pe David şi l-a numit împărat peste poporul Lui (1 Sam. 16, 6-14).

Şi Isus i-a ales pe apostoli pentru o slujbă deosebită: „ Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rînduit să mergeţi şi să aduceţi roadă.” (Ioan 15, 16).

Domnul i-a vorbit lui Anania în legătură cu întoarcerea lui Saul: „ Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel” (Fap. 9, 15). Deşi întoarcerea a urmat mai tîrziu, Pavel a fost ales deja din pîntecele mamei sale, aşa cum a fost cazul şi la prooroci: „ Dar cînd Dumnezeu - care M-a pus deoparte din pîntecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, - a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său ” (Gal. 1, 15).

În general se potriveşte ceea ce a scris Pavel bisericii din Corint: „ Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sînt pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu ” (1 Cor. 1, 26-29).

Pentru o înţelegere mai bună, trebuie citate mai multe texte, pentru că chemarea şi alegerea se referă la două grupuri diferite de credincioşi. Aleşii sînt şi chemaţi, dar cei chemaţi nu sînt toţi aleşi. În pilda despre nunta cerească, Domnul nostru a spus în Mat. 22, 14: „ Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi. Aleşii formează, în fiecare epocă a Bisericii, gloata biruitorilor care moştenesc totul conform făgăduinţelor din cele şapte mesaje deschise din Apocalipsa cap. 2 şi 3. Cei chemaţi cred de fapt în Isus Hristos ca Răscumpărătorul lor personal, dar ei nu se lasă călăuziţi în tot adevărul şi de aceea nu se lasă aduşi în concordanţă deplină cu Cuvîntul lui Dumnezeu. Numele lor sînt scrise în cartea vieţii şi ei vor fi primiţi la judecata de apoi ” (Apoc. 20, 11-15).

În Apoc. 17 este vorba despre Mielul, care va lupta şi va birui, şi despre gloata biruitorilor, care au ajuns la ţinta cea mai înaltă, cărora li se potrivesc cele trei noţiuni „ chemat” , „ ales” şi „ credincios” : „ pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sînt cu El, de asemenea îi vor birui” (vers. 14).

Atît Răscumpărătorul, cît şi gloata răscumpărată a celor întîi născuţi, sînt numiţi „ aleşi ai lui Dumnezeu” : „ Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu.” (Isa. 42, 1). „ Robul Meu pe care L-am ales” (Isa. 43, 10; Mat. 12, 18). Plăcerea lui Dumnezeu a venit mai întîi pe Cel ales, ca apoi să poată veni prin El peste cei aleşi (Mat. 3, 17; Mat. 17, 5). Astfel se împlineşte ce a fost prevestit la naşterea Răscumpărătorului nostru: „ Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi lui Dumnezeu.” (Luca 2, 14). Există pe pămînt oameni peste care se odihneşte prin har plăcerea lui Dumnezeu.

Alegerea merge mînă în mînă cu alegerea dinainte. Aşa cum există numai o singură alegere, adică aceea pentru mîntuire, tot aşa există şi numai o singură alegere dinainte, care duce la mîntuire. Fiul, care S-a născut acum cca 2.000 de ani, a fost ales înaintea întemeierii lumii şi de aceea El se referă, privind înapoi, la slava lui Dumnezeu, pe care El a posedat-o înainte de a fi lumea: „ ...şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea” (Ioan 17, 5). Formularea „ înainte de a fi lumea” stă deseori în legătură cu istoria mîntuirii. „ Înainte de a fi lumea” a fost la început, cînd Logosul a ieşit din plinătatea lui Dumnezeu şi de aceea „ ...era cu Dumnezeu.” (Ioan 1, 1). În momentul acela toţi fiii şi toate fiicele lui Dumnezeu erau deja aleşi în Hristos conform planului Său veşnic de mîntuire. Cu slava cu care a fost proslăvit El, cu aceeaşi slavă vor fi proslăviţi şi cei răscumpăraţi în chipul Său: „ Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17, 24).

Despre cei răscumpăraţi se spune la fel. Despre ei se scrie la fel, adică se scrie despre alegerea lor înainte de întemeierea lumii: „ În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale ” (Ef. 1, 4-5). Dumnezeu, care este veşnic, a luat o hotărîre înainte de întemeierea lumii şi o împlineşte în decursul vremurilor, pînă în veşnicie.

Petru scrie despre Mielul fără pată al lui Dumnezeu: „ El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfîrşitul vremurilor pentru voi.” (1 Pet. 1, 20)Şi răscumpăraţii au fost văzuţi dinainte în El, de aceea numele lor au fost scrise înainte de întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului jertfit. „ ...şi toţi locuitorii pămîntului i se vor închina (Antihristului), toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat” (Apoc. 13, 8).

În Vechiul Testament, Dumnezeu a ales Israelul ca popor deosebit al Lui: „ ...Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului.” (Deut. 14, 2). Din perspectiva noutestamentară, Pavel a scris cu privire la Biserica dintre neamuri: „ În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi din pricina părinţilor lor.” (Rom. 11, 28).

Alegerea şi rînduirea mai dinainte conduc la predarea şi sfinţirea celor ce sînt aleşi şi rînduiţi dinainte, Duhul Sfînt lucrînd predarea şi sfinţirea. Israelul nu era separat de la sine, nici sfînt în sine, ci el a devenit, printr-o separare divină, un popor predat şi sfînt al Domnului: „ căci tot pămîntul este al Meu; Îmi veţi fi o Împărăţie de preoţi şi un neam sfînt.” (Exod 19, 5b-6). Petru le scrie credincioşilor din Noul Testament: „ Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu şi l-a cîştigat ca să fie al Lui ” (1 Pet. 2, 9).

Apostolul Pavel scrie, într-un mod complet, despre alegerea dinainte, în următoarele versete: „ De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţiŞi pe aceia pe care i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit ” (Rom. 8, 28-30).

Dumnezeu n-a văzut într-adevăr nimic în oameni de care s-ar fi putut lega, pentru că nu era nimic în ei la care ar fi putut privi El. Mîntuirea şi salvarea vin numai de la Dumnezeu singur. El a văzut omenirea în Hristos: în El a avut loc acel „ Da” faţă de răscumpăraţi - acceptarea, şi în El s-a petrecut şi „ Amin” -ul - înfierea. Mărturia Scripturii este clară şi copleşitoare. EL i-a ales pe ai Săi dinainte şi i-a rînduit pentru viaţă veşnică. Atotştiutorul putea să facă deodată şi chemarea, şi alegerea dinainte: „ Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul DomnuluiŞi toţi cei ce erau rînduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut ” (Fap. 13, 48).

Alegerea nu este un act după bunul plac. Dumnezeu Îşi face cunoscută voia Sa în mod clar, dar nu o impune nici unui om. Intenţia Lui declarată sună astfel: „ ... care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1 Tim. 2, 4). Dar pentru că Dumnezeu ştie totul dinainte, El a ştiut şi cine va accepta mîntuirea şi cine o va respinge. Cine nu vine la Dumnezeu, rămîne departe de El. Cine nu se lasă salvat de El, rămîne în pierzare. Astfel El a putut vedea dinainte, ceea ce înseamnă înainte de întemeierea lumii, pe aceia care Îl vor crede, aşa a putut să-i rînduiască pentru mîntuire.

Deseori se ivesc neînţelegeri asupra textului citat de către Pavel în Rom. 9: „ Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur Astfel El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.” (vers. 15+18). Aceia care vin la El sînt cei care găsesc har la El. Numai cel ce vine la El poate afla mila şi dragostea Lui. Lor li se potriveşte versetul următor: „ Aşadar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă ” (Rom. 9, 16). Cine nu vine însă la Dumnezeu, nici nu poate afla mila Lui. Celui care nu vine la El şi îşi împietreşte inima, Dumnezeu îi va împietri inima de tot. Dumnezeu nu şi-a părăsit intenţia originară, din contra: El o adevereşte celor ce vin la El şi Îi dau crezare. Dacă în continuare se scrie despre mînia lui Dumnezeu şi despre vasele mîniei, care sînt făcute pentru distrugere, atunci este vorba despre cei ce nu cred şi care nu vor să aibe nimic comun cu Dumnezeu, dar peste care rămîne însă mînia lui Dumnezeu, deşi aceasta a fost luată de pe noi în Isus Hristos. Există oameni care resping eliberarea lui Dumnezeu, rămînînd astfel sub condamnare. Cine nu vine la Hristos rămîne sub mînia lui Dumnezeu, pentru că el nu acceptă eliberarea oferită pentru sine.

Lucifer s-a împotrivit lui Dumnezeu printr-o decizie liberă şi nu se va încadra niciodată în planul lui Dumnezeu. Tot aşa există oameni care nu se vor încadra niciodată în planul lui Dumnezeu. Dumnezeu poate acorda iertare şi har, adică eliberare totală, numai acolo unde oamenii o acceptă, ca un dar, prin credinţa în lucrarea de ispăşire înfăptuită de Hristos pentru noi.

Ni se spune: „ Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat. ” (Tit 2, 11). Domnul îi cheamă pe toţi: „ Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi.” (Mat. 11, 28). Dar nu toţi vin la El. Ei nu ascultă de chemarea Lui. Chiar printre cei smeriţi, care cercetează Cuvîntul Său, există asemenea oameni care-şi urmăresc scopurile proprii şi nu pătrund în comuniunea personală cu Domnul şi Mîntuitorul lor. „ Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre MineŞi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa! ” (Ioan 5, 39-40). Toată cercetarea Scripturii, precum şi orice studiu teologic nu valorează nimic, contează numai dacă fiecare vine cu adevărat la Domnul şi primeşte viaţa veşnică. Domnul zice: „ Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. ” (Ioan 7, 37). Cei mai mulţi nu vin, ei nu simt nici o sete.

Şi împietreşte pe cine vrea ” din Romani 9, 18 este stabilit ca o constrîngere, pentru că Dumnezeu nu poate lucra împotriva voiei omului. Dumnezeu nu a dorit pierzarea omenirii, pentru că El vrea ca toţi să fie ajutaţi şi toţi să fie salvaţi, pentru că El este Salvatorul. Dacă omul nu vrea ceea ce voieşte Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie să voiască ceea ce vrea omul. Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu această decizie liberă asupra voiei lor. EL nu i-a forţat şi nu i-a creat ca automate sau ca marionete; ei au putut să aleagă între viaţă şi moarte, între ascultare şi neascultare.

Omul despărţit de Dumnezeu stă pe decizia sa proprie, pînă cînd recunoaşte şi primeşte chemarea dumnezeiască. El stă pe realizarea proprie pînă cînd devine o parte a planului adeverit al lui Dumnezeu. El vrea să fie independent şi nu subordonat. În căutarea libertăţii proprii, el a căzut în pierzarea aleasă de el. În dezlegarea de Dumnezeu el a devenit un legat al adversarului. De aceea este necesară această eliberare divină. Răscumpărătorul nostru a fost trimis pentru a vesti prizonierilor eliberarea (Luca 4, 18).

Aşa cum a fost cu părintele credinţei, Avraam, care ne-a fost dat ca exemplu, aşa este cu fiecare om care ascultă de Cuvîntul lui Dumnezeu, îl crede şi lucrează. Ei îi dau dreptate lui Dumnezeu, se pun de partea Lui şi confirmă legămîntul pe care El l-a încheiat cu noi. Aleşii Îl cred pe Dumnezeu în tot ce a zis El; ei fac ce a poruncit El şi ascultă îndemnurile Lui. La ei Cuvîntul, credinţa şi faptele sînt într-o concordanţă armonioasă. Aleşii au subordonat voia lor proprie voiei lui Dumnezeu, ei se roagă sincer: „ Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt ” (Mat. 6, 10). Ei nu au o voie proprie, ei doresc doar ceea ce voieşte Dumnezeu. Ei sînt ca Fiul lui Dumnezeu, o adeverire directă a întrupării Cuvîntului, după ce au devenit o parte din Dumnezeu prin naşterea din nou. Unor astfel de oameni li se adresează Petru cu îndemnul: „ De aceea, fraţilor, căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată ” (2 Pet. 1, 10).

Din prezentările lui Petru putem afla despre Hristos că este Piatra aleasă, care pentru unii a devenit piatra unghiulară, iar pentru alţii piatra de poticnire şi stînca de cădere. Cine face parte din neamul ales şi din preoţia împărătească, Îl va privi pe Hristos prin credinţă ca piatra unghiulară şi de încheiere. Cine se poticneşte în El se află în neascultare faţă de Cuvînt (1 Pet. 2, 3-10).

Experienţa spirituală ne învaţă că fiecare trebuie să-şi ocupe locul rînduit pentru el şi trebuie să creadă ceea ce este pregătit pentru el. De exemplu, cine nu crede în alegerea dinainte, nu poate fi nici ales. Acelaşi lucru se referă şi la pocăinţă, la înnoire, la naşterea din nou, şi la orice experienţă pe care o putem face cu Dumnezeu. Fiecare om trăieşte numai ceea ce crede el. „ Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mîntuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului ” (2 Tes. 2, 13).

Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuş, ca să-L aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-şi uni iarăş într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pămînt. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale ” (Ef. 1, 9-11).

Conteúdo 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32