Свободная народная Миссия

• Audio Проповеди
• Video Проповеди
• Литература
• Собрания
• LIVE
• Ewald Frank
• William Branham
• Линки
• Библия
• Podcasts
• Авторизоваться

Язык:

Creştinismul Tradiţional / Ewald Frank

Скачать PDF

19. Omul Isus Hristos

„ Iată omul! a zis Pilat ”(Ioan 19, 5). Domnul este descris în Sfînta Scriptură, de la naştera Sa şi pînă la moartea Sa, aşa de clar ca om, încît tocmai aceasta face unora mari probleme. EL a fost născut ca oricare om în lumea aceasta, a fost înfăşurat în scutece şi a fost culcat într-o iesle (Luca 2, 7). EL a mîncat şi a băut, El a obosit şi a dormit, El a plîns şi S-a rugat. Pe cruce El a strigat, cu glas tare, cuvintele: „ Tată, în mîinile Tale îmi încredinţez duhul! şi cînd a zis aceste vorbe, şi-a dat duhul.” (Luca 23, 46). Înlocuindu-ne pe noi toţi, El a trebuit să ocupe locul nostru şi totodată să trăiască despărţirea reală de Dumnezeu, strigînd: „ Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? ” (Mat. 27, 46). Noi eram cei părăsiţi de Dumnezeu. EL a luat locul nostru, vina noastră şi păcatul nostru au fost puse asupra Lui. Dumnezeu, Duhul, S-a retras în acel moment.

În clipa următoare însă, cînd suliţa a străpuns coasta Sa şi sîngele a curs pentru iertarea noastră, s-a împlinit Cuvîntul: „ Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine” (2 Cor. 5, 19). Ambele sînt corecte: mai întîi despărţirea, apoi împăcarea.

Toate acestea erau necesare din cauza omului păcătos. „ Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimiţînd din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Rom. 8, 3). Modul în care s-a întîmplat această trimitere este relatat astfel: „ Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” (Gal. 4, 4-5).

Domnul a devenit Rob, „ S-a dezbrăcat pe sine însuş şi a luat chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce” (Fil. 2, 7-8). Ca Rob, El este descris în legătură cu împlinirea voiei Domnului. În proorocul Isaia ne este prezentat planul de răscumpărare în mod detaliat şi foarte clar. Chiar şi noţiunea de „ Rob” se află acolo: „ Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.” (Isa. 42, 1). În Noul Testament este redat acelaşi text, în Mat. 12, 17-21. Acolo scrie: „ ... ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia.” Proorocia şi-a găsit împlinirea.

În Mat. 3 ni se relatează cum a venit plăcerea lui Dumnezeu peste omul Isus Hristos: „ De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-se în chip de porumbel şi venind peste El Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: ‘Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.’ ” (vers. 16-17). Trupul era muritor, de aceea trebuia ca Duhul să vină peste El, pentru a pretinde transformarea acestui trup în nemurire. Totodată a avut loc şi aşezarea în slujbă. Astfel o mărturiseşte Petru în Fap. 10, 38.

În Mat. 17, 2-5 ni se arată schimbarea din starea omenească în starea dumnezeiască, precum şi „ plăcerea” care a fost pronunţată în cap. 3, 17, unde au fost adăugate cuvintele „ Ascultaţi de El! ” Adevăraţii fii şi adevăratele fiice ascultă de El, cred Evanghelia lui Isus Hristos, se botează biblic şi primesc Duhul Sfînt în modul în care L-a primit Cel întîi născut, prin care însuşi Dumnezeu depune mărturie asupra faptului că Îşi găseşte plăcerea în ei.

Omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu a fost înzestrat cu o voinţă liberă, pe care el a folosit-o însă spre a lua o decizie greşită şi astfel a mers în pierzare. Dar pentru că Dumnezeu l-a creat pe om „ vulnerabil pentru cădere” , El a trebuit să preia personal salvarea lui. În Creaţia nouă, adusă la viaţă prin Isus Hristos, plăcerea lui Dumnezeu Se odihneşte peste toţi fiii şi peste toate fiicele lui Dumnezeu, la fel cum s-a odihnit peste Cel întîi născut. Ei sînt scoşi afară din păcat şi sînt aşezaţi în starea dumnezeiască. La desăvîrşirea tuturor fiilor şi a fiicelor lui Dumnezeu se va descoperi că şi ei au avut o decizie liberă, dar ei s-au decis voluntar pentru a face voia lui Dumnezeu, după exemplul Celui întîi născut: „ facă-se nu voia Mea, ci a Ta! ” (Luca 22, 42) şi: „ Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! ” (Ps. 40, 8).

„ Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gîndurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină.” (Col. 1, 21).

„ Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.” (Evrei 2, 14+15). Acesta este mesajul minunat al Evangheliei despre Isus Hristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru.

În Vechiul Testament aflăm planul de răscumpărare preumbrit în diferite jertfe, în slujba divină în templu şi în alte prezentări simbolice. Omul despărţit de Dumnezeu nu putea să se apropie de prezenţa Sa. El avea nevoie de o jertfă pentru împăcare, de un Mijlocitor, de un Avocat sau de un Mare Preot. La început erau doar persoane individuale, ca, de exemplu, Avraam, care prin jertfirea lui Isaac, fiul lui (Gen. 22), arăta înspre Mesia care, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, urma să moară pentru noi. Isaac a purtat lemnul, pe care el a fost pus mai tîrziu ca jertfă. Hristos a purtat crucea Lui, pe care a fost răstignit. Pînă la ieşirea din Egipt, Domnul Dumnezeu S-a adresat urmaşilor lui Avraam cu denumirea „ poporul lui Israel ” . Începînd cu timpul eliberării şi răscumpărării (Exod 12, 3), Israelul a fost numit Biserică (adunare). Moise a fost pus în slujba de mijlocitor şi avocat în diferite situaţii. El era cel care în mod personal a adus Cuvîntul lui Dumnezeu pentru poporul lui Dumnezeu. „ Dumnezeu l-a trimis ca stăpînitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.” (Fap. 7, 35).

Mesia trebuia să fie Prooroc, Mijlocitor, Mare Preot, etc. Moise a acţionat deja în Duhul lui Hristos, cînd s-a rugat: „ Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o! ” (Exod 32, 32). Poporul lui Dumnezeu i-a fost pe inimă, de aceea el a mijlocit pentru ei.

Marele preot intra o dată pe an în locul prea sfînt, pentru a aduce jertfă pentru sine şi pentru popor înaintea lui Dumnezeu. Despre Hristos se spune: „ Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvîrşit, care nu este făcut de mîini, adică nu este din zidirea aceasta ci cu însuş sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” Această mîntuire valabilă pentru veşnicie a fost posibilă pentru că Hristos „ ...prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9, 11-14).

În ceea ce-L priveşte pe Mijlocitor, Iov L-a descris probabil cel mai potrivit. Deşi el a strigat mai înainte: „ Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte” şi a fost convins că-L va vedea pe Dumnezeu (Iov 19, 23-27), totuşi el a ştiut de necesitatea unui mijlocitor: „ Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, Dumnezeu se îndură de el şi zice îngerului: ‘Izbăveşte-l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!’ şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui” (Iov 33, 23-25). Aici nu este vorba doar despre un mijlocitor şi despre iertare, ci despre răscumpărarea omului deplin, care cuprinde sufletul, duhul şi trupul. Cei răscumpăraţi vor fi reaşezaţi în floarea vieţii lor din tinereţe, prin evenimentul primei învieri. Ei vor fi într-o stare absolut desăvîrşită. Nu va mai exista nimic nedesăvîrşit, nu vor mai exista nici bătrîni, nici sugari, ei vor fi cu toţii, pentru totdeauna, fără nici o urmă de păcat, de boală sau de îmbătrînire.

Despre un om care şi-a dat seama că se poate îndrepta spre Dumnezeu, Iov scrie mai departe: „ Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie, şi-i dă înapoi nevinovăţia.” Aceasta este dreptatea desăvîrşită dăruită de Dumnezeu prin Hristos. Pentru un astfel de om se potriveşte: „ Atunci el cîntă înaintea oamenilor, şi zice: ‘Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele; Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!’ ” (Iov 33, 26-28).

Ca credincioşi ai Noului Testament avem şi noi nevoie de un Mare Preot: „ Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat ” (Evrei 4, 15).

Şi noi avem nevoie de un Mjlocitor: „ Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi.” (1 Tim. 2, 5-6).

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos (1 Cor. 15, 22). „ Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sînt şi cei cereştiŞi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.” (1 Cor. 15, 47-49). Aici Hristos ne este prezentat ca Om ceresc, ca al doilea Adam, în chipul căruia noi vom fi transformaţi.

Peste tot unde-L vedem pe Isus Hristos lîngă Dumnezeu, El ne este arătat ca Om într-o lucrare care este necesară pentru împlinirea răscumpărării omenirii. Noi Îl vedem ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Fiul omului, ca Fiul lui David, ca Împărat şi Prooroc, ca Mare Preot, ca Mijlocitor, ca Avocat, ca Mielul lui Dumnezeu, El este Cuvîntul lui Dumnezeu, Calea lui Dumnezeu, Pîinea lui Dumnezeu etc. Învăţătura organizaţiei „ Isus-Only” (Isus-singur) este la fel de puţin învăţată de apostoli şi prooroci ca şi învăţătura trinitară. Este cunoscut faptul că Dumnezeu a vrut să-i aşeze pe oameni în poziţia de copii ai lui Dumnezeu, adică a vrut să-i facă fii şi fiice ale lui Dumnezeu. De aceea Isus Hristos a devenit Cel întîi născut dintre mulţi fraţi (Rom. 8, 29). După înviere, Isus i-a zis Mariei Magdalena: „ ‘Nu mă ţinea’ , i-a zis Isus; ‘căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru’ ” (Ioan 20, 17).

Aşa cum Fiul lui Dumnezeu a fost născut de Dumnezeu prin Duhul, să trăim şi noi naşterea din nou prin Duhul Sfînt, pe care Domnul Isus a cerut-o ca o necesitate pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu: „ Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu ... Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3, 3+6). „ pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce cîştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră.” (1 Ioan 5, 4). Toate lucrările religioase sînt în zadar - Dumnezeu trebuie să lucreze, altfel nu se întîmplă nimic. Dar El poate să lucreze numai în cei care recunosc lucrarea Sa în Fiul, spre mîntuirea lor.

„ Se cuvenea în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească prin suferinţe, pe Căpetenia mîntuirii lor. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească ‘ fraţi’ , cînd zice: ‘Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cînta lauda în mijlocul adunării’ ” (Evrei 2, 10-12; Ps. 22, 23). Răscumpărătorul nostru înviat i-a numit pe ucenici fraţii Lui, dar Toma I s-a adresat cu „ Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28).

Pînă la desăvîrşirea fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu, Isus Hristos rămîne, ca Mijlocitor, la Tatăl: „ Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2, 1-2). Acelaşi apostol scrie: „ Vedeţi, ce dragoste ne-a arătat Tatăl, ca să ne numim copii ai lui Dumnezeu! şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3, 1-2).

Apostolul Pavel spune despre această desăvîrşire: „ ... pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale” (Ps. 110, 1). „I-ai dat stăpînire peste lucrurile mîinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele Lui” (Ps. 8, 6). Dumnezeu în adevăr ,a pus totul sub picioarele Lui . Dar cînd zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totulŞi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. (1 Cor. 15, 27-28). Mai clar nu se poate explica. Dacă sarcina Fiului este îndeplinită, iar toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu sînt transformaţi pe veci în chipul Lui, după ce toţi duşmanii sînt distruşi, iar moartea a fost anulată, atunci Dumnezeu va fi iarăşi totul în toţi. În veşnicie nu va fi vorba despre Tată, Fiu şi Duh Sfînt, aşa cum nu a fost vorba despre lucrul acesta nici în veşnicie, ci atunci va fi iarăşi cum a fost pînă la începutul timpului: Dumnezeu în toţi. Amin.