Slobonda Narodna Misija

Isukrst juče je i danas onaj isti i u vijek.

Jezik

Druge zemlje




În mod deosebit la adunările charismatice şi la evanghelizări, locuri în care se produce atmosferă, se subliniază de repetate ori: „ Isus este Domnul” . Dar prin aceasta nu se precizează, dacă El este pentru aceşti oameni cu adevărat Domnul, în sensul Sfintelor Scripturi. Cel ce spune: „ Isus este Domnul” , fără să-L exprime prin aceasta pe Dumnezeu, acela nu L-a recunoscut de fapt pe Domnul Dumnezeu. Atunci cînd Isus este descris în umanitatea Sa, noi Îl vedem ca om lîngă Dumnezeu, deci ca Fiul omului şi ca Prooroc, în calitatea aceasta neputînd să facă ceva de la Sine. „ Adevărat, adevărat vă spun că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decît ce vede pe Tatăl făcînd EU nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5, 19+30). Aici nu stau faţă în faţă, în cadrul dumnezeirii, o persoană atotputernică şi cu una neputincioasă, sau una care ştie totul şi alta neştiutoare, ci aici vorbeşte omul Isus Hristos, care nu face voia Sa, ci voia lui Dumnezeu.

Tot aşa, Sfînta Scriptură Îl descrie ca Domn, pînă la expunerea Sa măreaţă: „ Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt” (Mat. 28, 18). În viaţa Sa omenească, Isus este descris de fapt ca Om, ca Prooroc, ca Mijlocitor, ca Fiul omului lîngă Dumnezeu. Aşa L-a văzut şi ştefan: „ ...şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu; şi a zis: ‘Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu’ ” (Fap. 7, 55-56) Ştefan a văzut slava supranaturală, „ şechina” . În slava aceasta va veni din nou Fiul omului: „ Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Mat. 25, 31).

În prezentarea aceasta este vorba, din nou, despre cunoştinţa exactă şi despre formularea corespunzătoare. Isus nu este doar un Domn, El este Domnul. La naşterea Sa, li s-a spus păstorilor: „ care este Hristos, Domnul ” (Luca 2, 11). Exact aceasta exprimă şi Pavel, cînd scrie: „ şi nimeni nu poate zice: ‘Isus este Domnul’ , decît prin Duhul Sfînt” (1 Cor. 12, 3b). Este tot acelaşi Duh (vers. 4), acelaşi Domn (vers. 5), acelaşi Dumnezeu, pînă la ultima carte din Biblie.

Sfînt, Sfînt, Sfînt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine! ” (Apoc. 4, 8).

Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea. ” (Apoc. 4, 11).

În ciuda diferitelor denumiri şi formulări care sînt date în legătură cu împlinirea slujbei Sale, totuşi El este acelaşi Domn şi Dumnezeu, care lucrează totul în toate. „... şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: ‘Împărăţia lumii a trecut în mîinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său Şi El va împărăţi în vecii vecilor.’ ” (Apoc. 11, 15).

În Apoc. cap. 12 se vorbeşte, în aceeaşi legătură, despre Dumnezeu şi Unsul Său: „ şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: ‘Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpînirea Hristosului Lui’ ” (Apoc. 12, 10).

La sfîrşit, aflăm cu precizie cine este Cel ce va domni, în Împărăţie: „ Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mîna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.” (Apoc. 11, 17).

Gloata biruitorilor intonează cîntarea de laudă a Mielului la marea de cristal, cu cuvintele: „ Mari şi minunate sînt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sînt căile Tale, Împărate al Neamurilor! ” (Apoc. 15, 3b).

În capitolul 16, răsună un glas de la altar: „ Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale! ” (vers. 7b).

Pentru mintea omenească, taina aceasta mare este aproape de neînţeles. Aşa va rămîne şi în continuare, pentru că voia lui Dumnezeu este ca noi să nu-L cercetăm, să nu-L explicăm şi să nu-L cuprindem. EL doreşte ca noi să-I aducem respectul şi onoarea cuvenită pînă în veşnicie.

Isus Hristos a fost născut ca om, iar ca prunc a fost adus înaintea Domnului (Iahveh) la templul din Ierusalim (Luca 2, 22-24).

Simeon L-a luat în braţele sale „ ...a binecuvîntat pe Dumnezeu, şi a zis: ‘Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău’ ” (Luca 2, 28-29).

Conform Isa. 9, 5-6 copilul - Fiul - este „ Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Împăratul păcii.” Dacă Fiul vorbeşte ca om, atunci Tatăl este mai mare decît El (Ioan 14, 28). Dacă El vorbeşte ca Domn, atunci El este una cu Tatăl (Ioan 10, 30). Tatăl este în ceruri, Fiul pe pămînt, totuşi urmau să ajungă toţi la cunoştinţa „ ...că Tatăl este în Mine şi Eu sînt în Tatăl” (Ioan 10, 38b). Indiferent dacă lîngă, sub sau în Tatăl - totul corespunde pînă la, inclusiv, explicaţia: „ Cine M-a văzut pe Mine, acela a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14, 9).

Atunci cînd Petru a descris slujba Domnului Isus Hristos, el a folosit formularea următoare: „ Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta, dat în mîinile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit, şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegîndu-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea ” (Fap. 2, 22-24). EL a fost Om; ca Om El a murit în trupul Lui de carne şi a biruit moartea prin înviere, pentru ca şi noi să fim eliberaţi de trupul acesta muritor şi să fim transformaţi într-un trup de înviere.

Petru continuă: „ Domnul (Iahveh) a zis Domnului Meu (Iahshua): ‘şezi la dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.’ Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi” (Fap. 2, 34-36).

Apostolul Pavel prezintă aşa de clar: „ Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci” , şi-L descrie pe Eliberatorul răstignit ca Domnul slavei, care nu a fost recunoscut de fruntaşii veacului, „ ...căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” (1 Cor. 2, 7+8).

În cap. 6 din 1 Corinteni, el spune mai departe: „... şi Dumnezeu care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa” (vers 14).

Cine se întoarce la Hristos, acela nu se adresează copilului din iesle sau sugarului din braţele Mariei, ci Domnului, Celui răstignit şi înviat. Acest Domn este prezentat, după învierea Sa, chiar ca „ Duhul” . Pînă acum am citit doar din Ioan 4, 24 că Dumnezeu este Duh, iar aceia care I se adresează şi I se roagă trebuie să-L caute în Duh şi în adevăr. Aici, Domnul ne este prezentat astfel: „ Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (2 Cor. 3, 17). Apostolul explică mai departe: „ Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului (şechina), şi sîntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Cor. 3, 18).

Ceea ce se prezintă unora ca un tablou neclar, li se prezintă altora ca un întreg armonios, aşa cum nu ar putea fi mai deplin şi aşa cum nu ar putea fi mai desăvîrşit. În 2 Cor. 4, Pavel vorbeşte despre slava lui Hristos, care este oglindirea lui Dumnezeu şi scrie: „ Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus.” Punctul cel mai înalt îl prezintă apoi următorul verset: „ Căci Dumnezeu, care a zis: ‘Să lumineze lumina în întuneric’ , ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” (vers. 5+6).

Sadržaj 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32