Mission Populaire Libre

Jésus-Christ est le même hier, aujourd'hui et éternellement" (Hèbreux 13:8)

Langue:

Autres pays




Ca şi apostolul Pavel, fiecare slujitor adevărat al lui Hristos se va strădui să vestească Evanghelia, pînă cînd vor pătrunde toţi într-o viaţă plăcută lui Dumnezeu: „ Ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfînt ” (Rom. 15, 16).

Şi tema aceasta face parte din vestirea Evangheliei depline. În Evrei 12, 14 se spune foarte clar: „ Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” Aceasta este o problemă care trebuie luată în serios. Aici li se spune celor credincioşi, neprihăniţi, înnoiţi şi născuţi din nou că nu vor vedea pe Domnul fără această sfinţire, deci nu vor avea parte de înviere, de transformare, de răpire şi de nunta Mielului. Dar chiar acesta este scopul ţintei. Ei doresc să-L vadă, pentru că atunci ei vor fi transformaţi în chipul Lui (1 Ioan 3, 2-3) În timpul acela se împlineşte ceea ce a spus Domnul nostru în predica de pe munte: „ Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! ” (Mat. 5, 8).

Cei răscumpăraţi sînt chemaţi şi solicitaţi la o curăţire şi la o sfinţire prin Cuvîntul şi prin Duhul lui Dumnezeu, pe baza făgăduinţelor date de Dumnezeu, tocmai ca acestea să fie adeverite în mod corespunzător. „ Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu.” (2 Cor. 7, 1). În versetele dinainte ni se arată cărui grup i se adresează textul. Este vorba despre oamenii în mijlocul cărora umbla Dumnezeu şi pe care El îi numeşte „ poporul Său ”. Ei sînt chemaţi afară şi despărţiţi de tot ceea ce nu este de origine dumnezeiască. Ei acceptă în inima lor ceea ce a spus Domnul: „ ...nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Cor. 6, 16-18).

În versetul amintit sînt atinse două domenii: cel al trupului pătat, deci păcătuiri prin trup, şi păcătuirile care murdăresc duhul şi sufletul. Sfinţirea deplină cuprinde pe omul întreg. Aflăm şi motivul pentru care Hristos şi-a iubit profund Biserica, încît şi-a dat viaţa pentru ea: „ ca s-o sfinţească după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvînt ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără ...zbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci sfîntă şi fără prihană ” (Ef. 5, 26-27).

Răscumpăraţii, care sînt fără pată, fără greşeli şi sfinţiţi, Îl vor vedea pe Răscumpărătorul lor. La sfinţire este vorba despre „ ...botezul în apă prin Cuvînt” Şi în cazul acesta este folosit un exemplu uşor de înţeles: nu-i o stropire, ci o baie deplină, o scufundare în plinătatea Cuvîntului, care este duh şi viaţă. Omul întreg, sufletul, duhul şi trupul sînt aşezate în limitele Cuvîntului, ceea ce înseamnă: că voia lui Dumnezeu devine bucurie în viaţă, şi nu un lucru forţat. Acest botez în Cuvînt spală toate tradiţiile nefolositoare, toate obiceiurile, toate constrîngerile şi toate poverile. Domnul nostru spune: „ Acum voi sînteţi curaţi, din pricina cuvîntului, pe care vi l-am spus” (Ioan 15, 3). Omul îşi dă seama, din Cuvînt, de ceea ce nu este după voia lui Dumnezeu şi îşi rînduieşte viaţa în mod corespunzător.

Curăţirea şi sfinţirea prin Cuvînt şi prin Duh pot avea loc numai acolo unde omul crede întregul Cuvînt şi este pregătit să trăiască astfel. Isus, Domnul nostru, nu a făcut doar răscumpărarea, ci şi dreptatea şi sfinţirea (1 Cor. 1, 30). Imediat după aceasta este şi motivaţia: „ ...pentru ca, după cum este scris: ‘Cine se laudă, să se laude în Domnul.’ ” Lauda proprie este exclusă aici, pentru că nu ceea ce putem isprăvi contează, ci numai ceea ce a făcut El în noi. Numai Lui îi revine lauda şi onoarea. „ Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Ef. 2, 10). Dumnezeu a avut grijă pentru toate. EL a pregătit deja ceea ce trebuia să facem noi, ceea ce El cere de la noi. Noi trebuie să trăim doar în aceasta şi să umblăm astfel.

Isus ne arată ce înseamnă sfinţirea adevărată, cum are loc ea şi că El s-a îngrijit deja de acest lucru: „ Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” (Ioan 17, 17-19). O sfinţire valabilă înaintea lui Dumnezeu este posibilă numai în Cuvîntul adevărului, care este sfînt. Orice sforţare omenească proprie duce la o sfinţire aparentă.

Noţiunea „ sfînt” se referă, în Sfînta Scriptură, mai întîi, numai la Dumnezeu, pentru că numai El este sfînt. Însă tot ce purcede de la El, este sfînt Şi ceea ce El, care este sfînt, pretinde pentru Sine este sfinţit de către El. Astfel poporul Lui este un popor sfînt (Exod 19, 6). Preoţii Lui sînt sfinţi prin chemare şi predare (Lev. 21). Pe fruntea Marelui Preot era scris „ Sfinţenie Domnului.” (Exod 28, 36). Numai în comunitate cu El, pot fi sfinte lucruri şi oameni, pe care El i-a separat şi i-a ales pentru Sine în slujbă.

Proorocul Isaia a avut o trăire puternică: el L-a văzut pe Domnul pe tron şi a auzit fiinţe cereşti strigînd: „ Sfînt, Sfînt, Sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui! ” (cap. 6. 3). Apostolul Ioan a relatat lucruri asemănătoare, cînd L-a văzut pe Domnul pe tron: „... Zi şi noapte ziceau fără încetare: ‘Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!’ ” (Apoc. 4, 8). Dumnezeul cel sfînt şi desăvîrşit sfinţeşte şi desăvîrşeşte. EL separă, cheamă afară şi le permite, ca Salvator, celor salvaţi să aibă parte de El. „ Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sînt sfinţiţi, sînt dintr-unul. De aceea ‘ Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi’ ” (Evrei 2, 11).

Isus Hristos, Răscumpărătorul, este numit Sfîntul lui Dumnezeu, pentru că El a ieşit din Dumnezeul cel Sfînt. Viaţa nouă, pe care un om o primeşte din Dumnezeu, este de fapt viaţa lui Isus Hristos, cu toate însuşirile Sale sfinte. Astfel se înfăptuieşte sfinţirea după Cuvîntul Scripturii: „ Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt ” (1 Pet. 1, 16).

Apostolul Pavel îi salută pe credincioşi, deseori, numindu-i sfinţi şi iubiţi. „ Către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi. ”(1 Cor. 1, 2).

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sînt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus.” (Ef. 1, 1).

Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus, care sînt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii.” (Fil. 1, 1).

Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţe, cu îndelungă răbdare. ” (Col. 3, 12).

Dumnezeu cunoaşte numai desăvîrşirea. Dumnezeu vede deja gloata răscumpărată prin Isus Hristos chemată afară, o vede iubită, curăţată, sfinţită şi ca pe proprietatea Lui deosebită. Prin Cuvîntul Său sfînt şi prin prezenţa Sa, noi sîntem un popor sfinţit pentru El. Apostolul Pavel vorbeşte despre o sfinţire lucrată prin Duhul, care se desfăşoară în acei care cred şi sînt aleşi pentru mîntuire (2 Tes. 2, 13).

Cine nu l-a trăit pe Isus Hristos, aşa cum a fost trăit de către credincioşii din timpul apostolilor, poate să se retragă şi să spună că, prin izolare sau prin încercări de pocăinţă, prin resemnare şi prin tot felul de restricţii de la ceea ce oferă viaţa, se poate deveni sfînt. Dar aşa ceva este egal cu zero şi nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu! Numai acela care a fost chemat afară de El, adică separat de lucrurile lumeşti, a primit har, şi prin naşterea din nou, a fost făcut proprietatea Sa, numai acela poate fi sfinţit de către El. Numai oamenii care s-au predat Domnului pe deplin vor fi pătrunşi de ascultarea faţă de El şi faţă de Cuvîntul Său, deci de adevărul dumnezeiesc, şi vor fi sfinţiţi. Omul întors la Dumnezeu, care este destinat pentru un scop dumnezeiesc, conform chemării divine, nu mai poate să participe la distracţii lumeşti, pentru că este scris: „ ... şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac ” (1 Ioan 2, 17). Aceasta se referă la tot ce Dumnezeu a poruncit şi a interzis în cele zece porunci şi în toate celelalte rînduieli (Lev. cap. 19-21) care privesc viaţa personală, în predica de pe munte, în evanghelii şi în epistole. Omul sfinţit de către Dumnezeu poartă Cuvîntul în sine pentru a-l împlini prin harul lui Dumnezeu, şi nu pentru a-l încălca.

Către astfel de oameni se adresează Pavel: „ Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta ” (1 Tes. 5, 23-24).

Sfînta Scriptură nu cunoaşte practica catolică a beatificării. Ea nu cunoaşte nici morţii numiţi sfinţi sau protectori patroni. Aşa ceva este o inducere liniştită în eroare. Milioane de oameni li se adresează aşa-zişilor sfinţi, care nici nu există. Nouă ni s-a poruncit să ne adresăm direct lui Dumnezeu, şi nu oamenilor. Cine citeşte despre acestea va constata că, în special în religiile din Orientul Îndepărtat, credinţa în strămoşi joacă un rol foarte mare. Numai Dumnezeul Sfînt poate să sfinţească şi să ne facă fericiţi. Cine nu a devenit sfînt în timpul vieţii nu va fi nici după moarte. Acolo nu-l ajută cu nimic nici rugăciunile celor rămaşi în urmă.

Petru îi îndeamnă astfel pe cei deveniţi credincioşi, cu privire la ziua cea mare care va veni: „ Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfîntă şi evlavioasă, aşteptînd şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? ” (2 Pet. 3, 11-12).

Trebuie accentuat faptul că nu omul este cel care ajunge la un lucru cu care s-ar putea mîndri. Sfinţirea este o stare care ne-a fost dăruită de către Dumnezeu, pe care o acceptăm şi o trăim. Sfinţirea, ca şi răscumpărarea, a fost posibilă, prin jertfirea lui Isus Hristos, pentru că aşa a voit-o Dumnezeu: „ Prin această ‘voie’ am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna ” (Evrei 10, 10).

Résumé 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32